Cerere de motivare a absentelor :)

Inainte sa incep sa scriu acest articol m-am uitat la data la care am postat ultima oara si inca nu imi vine sa cred ca a trecut mai bine de o luna de atunci. Am vazut ca in aceasta perioada am primit cateva lepse de la mai multe blog-uri si imi pare rau ca inca nu am reusit sa raspund la ele, dar promit ca in zilele urmatoare voi incerca sa profit de zilele de vacanta pe care le mai am si voi incerca sa postez toate articolele pe care le planuiesc de saptamani intregi, inclusiv lepsele primite.

Cand eram la liceu, daca lipseam de la scoala trebuia sa aducem scutire si sa ne motivam absentele. Cum pe 15 septembrie a sunat clopotelul pentru elevi, voi incerca sa-mi amintesc si eu de zilele de scoala si va voi prezenta cererea mea de motivare a absentelor :))

In primele zile din august am incercat sa scap de caldura infernala care prinsese in ghearele ei Bucurestiul si am plecat cu ai mei in concediu la munte. Si cum prin ai mei inteleg si patrupedul familiei am cautat un loc linistit si care sa permita accesul animalutelor. Prima conditie – loc linistit – ne-a facut sa alegem Timisul de Jos, iar cea de-a doua conditie – accesul animalelor permis – ne-a indreptat spre pensiunea Sapte Scari.

Cu bagajele facute, cazarea stabilita si catelul in masina am plecat la drum, care, desi a fost scurt, a oferit cateva peisaje superbe, acompaniate de un aer cu atat mai curat cu cat ne apropiam de destinatie.

Zilele petrecute la munte au trecut in zbor si pot spune ca acum, cand ma gandesc la ele, imi vin in minte doar amintiri placute. Zona a fost in general linistita, dar, din pacate, fiind destul de aproape de punctul de plecare spre Canionul Sapte Scari, in weekend orice urma de liniste era alungata de grupurile galagioase de turisti. In plus, sa te plimbi cu catelul prin jur nu era cel mai usor lucru, simpla trecere pe strada principala facand toti cateii din Timisul de Jos sa simta nevoia de a-si proteja teritoriul.

In zilele in care am stat la munte am mers aproape in fiecare zi in alta parte si, desi am trecut prin mai multe statiuni montane, pot spune ca aproape toti oamenii din acele locuri aveau ceva in comun: erau mult mai calmi si mult mai relaxati, dand impresia ca timpul poate sta in loc pentru ei.

Vacanta a fost placuta si mi-a oferit sansa de a adauga noi amintiri in sertarasele memoriei mele si de asemenea de a adauga noi poze in album, dar, la fel ca orice concediu, a avut un sfarsit si, intoarsa in Bucuresti, a trebuit sa ma trezesc rapid din leneveala pentru ca in scurt timp incepea Olimpiada de toamna a studentilor, cunoscuta si sub denumirea de sesiune de restante. Si cum nu exista vacanta fara macar o restanta, in primele zile din septembrie am pasit din nou spre facultate pentru a-mi lua revansa impotriva materiilor care castigasera prima runda.

Intrand rapid in sesiune, nu am apucat nici macar sa scriu recenziile la cartile pe care le-am citit la munte, in special la “Dansul dragonilor”, care m-a facut sa vreau sa bat din picior precum un plod enervant si sa miorlai ca vreau cat mai repede urmatorul volum. Acum insa am scapat de sesiune, am primit majoritatea rezultatelor, iar acestea mi-au adus zambetul pe buze, iar la materia la care nu am aflat inca rezultatul sunt destul de optimista, prin urmare ma pot apuca de scris recenzii.

Si acum, dupa ce mi-am incheiat pledoaria kilometrica, va intreb: imi motivati absentele? :))