Am primul volum in biblioteca
inca de anul trecut, de la targul de carte Gaudeamus, dar nu stiu cum, am tot
citit alte carti si aproape am uitat de el. Anul acesta insa, am profitat de
acelasi targ de carte pentru a cumpara si celelalte doua volume din serie,
hotarata sa le citesc pana la sfarsitul anului. Primul volum, “Destine pierdute”, a reusit sa-mi capteze atentia inca de la primele pagini,
oferindu-mi sansa de a invata alaturi de Natalia regulile unei lumi secrete, a
carei existenta este ascunsa de ochii oamenilor de ani si ani de zile.
Natalia duce o viata obisnuita,
dar greutatile nu au incercat niciodata sa o ocoleasca: parintii ei au
divortat, tatal ei a disparut din viata fetei si a mamei acesteia, iar bunicul
ei ajunge in spital. Pe langa toate acestea, Natalia are din ce in ce mai des
cosmaruri, pe cat de reale, pe atat de inspaimantatoare. In plus, Natalia nu
stie ce sa inteleaga din sentimentele de déjà vu pe care le are in preajma
Lorenei, noua colega de clasa.
Natalia se vede prinsa intr-o
plasa de secrete, minciuni si tradari, in mijloc unei lupte eterne intre
vampiri si strigoi despre care nici macar nu stia ca exista.
Mi-a placut povestea, aceasta
reusind sa fie, in ciuda micilor clisee din ea, originala. Cu fiecare pagina
citita aveam ocazia sa aflu mai multe lucruri atat despre personaje, cat si
despre lumea acestora. Mi-a placut modul in care a fost construita si
prezentata Strygorra, linistea si pericolul imbinandu-se intr-un mod fascinant
pe fiecare drum si in fiecare locuinta din aceasta.
Lorena si Zero au fost doua
dintre personajele mele preferate. Puterea si in acelasi timp fragilitatea
Lorenei au fost prezentate cu mult talent, fiind dezvaluite treptat, in timp ce
povestea inainta. Modul ei de a fi, de a vedea lucrurile in ciuda a tot ceea ce
a patit m-au facut sa o indragesc imediat. Curajul si devotamentul lui Zero
l-au transformat pe acesta in unul dintre personajele mele preferate inca de la
primele capitole. Loialitatea si inteligenta acestuia il transforma in cel mai
bun lider pe care l-ar putea avea Garda, iar bunatatea si rabdarea in cel mai
bun prieten pe care si l-ar putea dori cineva.
Un alt personaj care mi-a placut,
dar despre care nu am aflat prea multe este Vera. Am o vaga banuiala legata de
cine este ea cu adevarat si sper sa aflu mai multe despre aceasta in volumele
urmatoare, pentru moment povestea ei fiind invaluita in mister. La fel de
misterioasa este si Lyda, frumoasa si puternica conducatoare a vampirilor. Sper
ca in volumele urmatoarea sa aflu mai multe despre viata si secretele celor
doua, ambele personaje fiind complexe si interesante.
Natalia mi-a placut in cea mai
mare parte a romanului, desi au fost momente in care ma enerva destul de mult,
in special dupa ce a aflat adevarul despre strigoi si vampiri si despre cine
este ea cu adevarat. Nu stiu de ce, dar in timpul lecturii am avut adesea
senzatia ca ea si Andrei vor ajunge impreuna, lucru care sincer cred ca ar
distruge toata originalitatea povestii.
O poveste captivanta, plina de
mistere, seria “Dincolo de moarte” promite sa fie una dintre cele mai bune
serii pe care le-am citit in acest an. Recomand romanul tuturor cititorilor,
lumea nemuritorilor fiind un taram misterios ce cu siguranta ii va cuceri de la
primele capitole.
Vreau si eu sa citesc seria asta! Mi-ai facut pofta de ea mai rau decat imi era pana acum. Abia astept urmatoarele evenimente marca Tritonic pentru a mi-o procura <3
RăspundețiȘtergere