Imediat ce am terminat primul
volum al seriei, “Starters”, am inceput sa citesc continuarea acestuia, dorind sa aflu cum se termina povestea tinerei
Callie. Romanul “Enders” s-a dovedit a fi o lectura la fel de placuta precum
primul volum, ritmul fiind alert, iar intorsaturile de situatie eliminand orice
urma a previzibilului.
Banca de corpuri a fost distrusa,
dar acest lucru nu a imbunatatit cu mult viata lui Callie. Batranul a reusit sa
scape si are in continuare puterea de a controla si manipula Starterii carora
li s-au implantat cipuri, cunoscuti acum sub numele de Metalici. Mai mult de
atat, Callie descopera nu doar ca Batranul poate sa transforme dupa bunul plac
orice Metalic in bomba, dar si ca fratele ei, Tyler, are si el implantat un
cip.
Mi-a placut modul in care a fost
scris romanul, acesta avand un ritm alert, suspansul facand cititorul sa vrea
sa afle cat mai repede modul in care o sa se termine aventurile personajelor.
Povestea a avut numeroase intorsaturi de situatie astfel incat, oricat de mult
am incercat sa prevad ce urmeaza sa se intample, am fost mereu luata prin
surprindere. Au fost cateva elemente care au parut sa nu se lege perfect cu
intamplarile din primul volum, dar am trecut cu usurinta peste ele, acestea
neafectand cu nimic placerea lecturii.
Personajele au fost bine
conturate, atat cele deja cunoscute in primul volum, cat si cele cu care facem
cunostinta in acesta. In timp ce in privinta unora dintre personaje sunt sigura
de “tabara” din care fac parte, am inca indoieli in privinta altora, despre
care nu sunt atat de sigura ca sunt atat de bune sau atat de rele pe cat s-a
lasat sa se inteleaga la finalul romanului, acest lucru fiind un alt plus al
cartii.
Recomand seria oricarui cititor
care doreste sa aiba parte de o lectura placuta, relaxanta si in acelasi timp
capabila sa-l tina permanent in alerta, seria “Starters” fiind cu siguranta una
dintre acele distopii care ies in evidenta prin originalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu