In cele din urma am terminat si
ultimul volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” care s-a dovedit,
pentru mine, o lectura mult mai captivanta decat celelate doua romane din
serie.
In timpul calatoriei in trecut
Diana a aflat ca este una dintre putinele tesatoare ramase in lume si a invatat
sa-si controleze in mare parte puterile. Ajunsi in prezent, ea si Matthew
trebuie sa poarte lupta finala impotriva Congregatiei. Dar adevaratul dusman,
ascuns pana acum in umbre, este gata sa iasa la atac.
Din punctul meu de vedere a
existat o imbunatatire atat in privinta modului in care a fost prezentata
actiunea, dar si in privinta modului de a scrie al autoarei. Descrierile lungi
si fara rost au fost in numar mult mai mic, am avut parte de intorsaturi de situatie
neasteptate si mult suspans. Au existat cateva elemente cusute cu ata alba, dar
le-am trecut cu vederea, preferand sa ma bucur de finalul povestii.
In privinta personajelor, am
vazut o imbunatatire in cazul Dianei, aceasta devenind mai puternica, mai
hotarata si mai curajoasa. Nu e printre preferatele mele, dar macar nu m-a mai
enervat pe tot parcursul lecturii. In privinta lui Matthew nu mai intru in
detalii. L-am detestat la fel de mult ca si in volumele anterioare.
Un personaj care mi-a devenit
drag din prima clipa este Phoebe. Pe tot parcursul cartii aceasta a fost
singura fiinta rationala, capabila sa calculeze lucrurile la rece.
Finalul romanului mi s-a parut
interesant si bine structurat. Am inca cateva intrebari la care nu am aflat
raspunsul si mi-ar fi placut sa aflu mai multe detalii despre anumite
personaje si despre soarta acestora, dar, probabil, fara nici o urma de mister
finalul nu ar mai fi avut acelasi farmec.
Cred ca romanul “Cartea vietii” a
fost volumul meu preferat din serie si chiar l-am citit cu placere. Ma bucur ca
am reusit sa termin seria si sa aflu deznodamantul acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu