Desi primul roman nu a fost pe
placul meu am continuat sa citesc si celelalte doua volume din serie pentru a
nu lasa trilogia neterminata si pentru a afla totusi finalul povestii.
In cel de-al doilea volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” Diana si Matthew calatoresc in timp,
in Anglia elisabetana, sperand sa gaseasca o vrajitoare capabila sa o invete pe
Diana sa-si foloseasca magia, dar si sa gaseasca manuscrisul Ashmole 782.
Povestea a fost destul de bine
structurata, dar m-am lovit de aceeasi problema ca si in cazul primului volum:
descrieri lungi si care nu isi aveau rostul si mult, mult, mult prea multe
detalii despre eticheta si istoria locurilor vizitate de cei doi. In plus, la
un moment dat devenea mai mult decat enervanta aparitia tuturor personajelor
importante din istorie care au trait in acea perioada.
In general imi plac romanele
despre calatorii in timp, dar, din punctul meu de vedere, autoarea nu s-a
hotarat exact asupra modului in care modificarile asupra trecutului pot afecta
viitorul. La inceput se presupune ca Diana si Matthew vor sta ascunsi in
trecut, fara a atrage atentia asupra lor. In loc de asta ei se plimba pe la
curtile unora dintre cei mai mari domnitori, ofera anumite detalii despre
viitor si chiar schimba decursul lucrurilor in anumite situatii. Acest lucru nu
ar reprezenta o problema daca ei, de exemplu, prin faptele lor ar creea un
viitor alternativ, dar asta nu se intampla. Ba chiar, tinand cont de anumite
intamplari de la finalul cartii, lasa impresia ca se merge pe ideea de bucla temporara
si ca ceea ce ei au facut in perioada de timp petrecuta in trecut fusese deja
facut tot de catre ei si era important sa se intample pentru ca viitorul sa fie
cel pe care ei il cunosc. Din punctul meu de vedere, toata calatoria lor in
timp a fost un amestec intre cele doua si acest lucru a dus la lipsa logicii.
Cat despre disparitia “vechiului Matthew” si inlocuirea lui cu “actualul
Matthew” … nici nu vreau sa incep sa vorbesc despre cat de lipsit de sens este
modul in care este prezentat totul….
In primul volum am detestat
ambele personaje principale si, din pacate, lucrurile nu s-au schimbat prea
mult. Diana a avut cateva momente in care a aratat o usoara evolutie si chiar
mi-a fost simpatica uneori. Matthew in schimb …. ei bine, l-am detestat chiar
mai mult decat in primul roman. Mai mult, in acest roman el a demonstrat si o
ipocrizie uriasa in ceea ce o priveste pe Diana. Dupa sute de discursuri despre
cum el, “marele vampir alfa” o protejeaza pe “sarmana printesa in pericol”, a trecut,
in mare parte, cu vederea anumite intamplari de la sfarsitul romanului.
Evident, pentru Matthew e mai usor sa ucizi o sarmana vrajitoare care doar a
jucat rolul mesagerului (in “Cartea pierduta a vrajitoarelor”) decat sa faci
ceva in privinta unor “prieteni” sau “rude” care vor cu adevarat sa o raneasca
pe Diana. Pe scurt, ii urasc in continuare pe amandoi si daca Diana inca mai
are ceva sanse sa-mi schimbe parerea in ultimul roman al trilogiei, Matthew nu
are nici o sansa.
In schimb Jack, Annie, Stephen si
Philip s-au alaturat listei mele de personaje preferate, fiecare dintre ei
fiind unic si interesant. Mi-a placut faptul ca Stephen a pus piciorul in prag
si le-a explicat Dianei si lui Matthew cum stau lucrurile, dar le-a si
demonstrat in acelasi timp ca nu sunt atat de inteligenti pe cat se cred.
La fel ca si primul roman, nici
acesta nu pot sa zic ca este unul dintre preferatele mele. Incep sa fiu destul
de sigura de faptul ca seria nu este pe placul meu, dar cu siguranta, fiecare
roman isi are cititorul lui si sunt sigura ca sunt persoane care au adorat
romanele. Poate al treilea roman o sa ma faca sa-mi schimb parerea, dar nu sunt
foarte sigura de acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu