Se afișează postările cu eticheta Maleficent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maleficent. Afișați toate postările

joi, 24 iulie 2014

Recenzie film: Maleficent

Va mai amintiti povestea Frumoasei din padurea adormita? Cati dintre noi nu am condamnat-o atunci pe zana cea rea pentru blestemul aruncat asupra Aurorei, fara a ne intreba cum a ajuns oare zana respectiva sa aiba atat de multa ura in suflet? Ei bine, filmul Maleficent ne ofera o noua versiune a povestii, o versiune in care sa o cunoastem pe Maleficent inainte de a deveni personajul negativ.

Intre taramul oamenilor si Moors, taramul creaturilor fermecate, exista un razboi lung de secole, nici uneia dintre parti nefiindu-i permis sa paseasca pe teritoriul celeilalte. In ciuda acestor reguli, o prietenie stranie apare intre zana Maleficient (Isobelle Molloy / Ella Purnell / Angelina Jolie) si tanarul Stefan (Michael Higgins / Jackson Bews / Sharlto Copley). In timp ce puterile zanei cresc, iar ea se pregateste sa devina protectoarea taramului Moors, ambitia lui Stefan de a deveni un om important devine din ce in ce mai puternica, toate acestea ducand la racirea relatiei dintre cei doi.

Timpul trece, iar regele (Kenneth Cranham) decide ca Moors trebuie cucerit si porneste atacul asupra fiintelor magice. Din fericire, Maleficent reuseste sa-si protejeze taramul de lacomia oamenilor, iar armata regelui este invinsa. Grav ranit in lupta, pe patul de moarte, regele promite sa ofere tronul celui care o va ucide pe Maleficent. Manat de dorinta de a deveni conducatorul regatului, Stefan se apropie din nou de aceasta, dupa care o tradeaza, taindu-i aripile.

Stefan obtine tronul mult dorit si devine rege, dar Maleficent nu poate uita si nu poate ierta tradarea acestuia, iar razbunarea ei il va lovi pe Stefan in unul din cele mai fericite momente din viata acestuia.

Mi-a placut ideea filmului, acesta reusind sa ma surprinda in mod placut prin prezentarea personajelor cunoscute inca din copilarie intr-o alta lumina. In plus, filmul a reusit sa distruga si cateva clisee, oferind, la fel ca si “Frozen”, o alta versiune a ceea ce inseamna iubirea adevarata.

Maleficent a fost de la inceput pana la sfarsit personajul meu preferat din acest film si nu o pot condamna pentru nimic din ceea ce a facut. Tradata si ranita, fara puterea de a mai zbura, de a se bucura de frumoasele si puternicele ei aripi, aceasta nu a putut sa nu-si doreasca sa se razbune. Si o inteleg perfect, iar decizia ei de a arunca blestemul asupra Aurorei (Vivienne Jolie-Pitt / Eleanor Worthington-Cox / Elle Fanning) era logica: Stefan ii luase cel mai de pret lucru, iar acum, era randul ca si el sa vada cum este sa pierzi ceea ce iubesti.

Un alt personaje foarte simpatic a fost si Diaval (Sam Riley), cioara loiala a lui Maleficent. La un moment dat, in timpul filmului, speram ca cei doi sa ajunga impreuna, replicile lui amuzante fiind uneori exact lucrul de care avea ea nevoie.

Cele trei zane care trebuiau sa o protejeze pe Aurora au fost unele dintre cele mai stupide si enervante personaje, in unele momente avand impresia ca s-a exagerat putin in privinta lor. Chiar daca acestea trebuiau sa para neindemanatice si incapabile sa aiba grija de Aurora, in unele momente demonstrau prostie pura, astfel incat, in loc sa ma amuze, mai mult ma enervau.

Aurora a fost un personaj simpatic, dar nu pot sa zic ca mi-a atras atentia in mod deosebit. Totusi, mi-a placut cum a evoluat relatia dintre ea si Maleficent, totul intamplandu-se treptat si fara a parea fortat.

“Maleficent” a fost un film relaxant, care mi-a amintit de basmele copilariei, acesta reusind sa prezinte o poveste veche intr-o lumina noua. Recomand filmul tuturor celor care vor sa-si aminteasca de copilarie, de clipele cand visau zane si printi pe cai albi si care vor ca, macar pentru cateva ore, sa creada din nou in magie.