sâmbătă, 29 martie 2014

Recenzie film: The Perks of Being a Wallflower - Jurnalul unui adolescent timid

Desi nu am fost prea incantata de romanul pe care se bazeaza  filmul, atunci cand am vazut ca doua dintre actritele mele preferate, Emma Watson si Nina Dobrev joaca in el, am stiut ca trebuie sa-i dau o sansa.

Charile (Logan Lerman) este un adolescent timid ce face primii pasi in viata de licean. Inca afectat de sinuciderea celui mai bun prieten, baiatului ii este foarte greu sa socializeze cu cei din jur, fiinta cea mai de incredere si cea mai apropiata lui fiind un prieten imaginar caruia acesta ii scrie cu regularitate scrisori.

Viata alege insa sa-i dea lui Charlie sansa de a trai in ea, nu doar de a o admira si analiza de la distanta, iar Charlie se imprieteneste cu doi elevi aflati in ultimul an de liceu, Patrick (Ezra Miller) si sora vitrega a acestuia, Sam (Emma Watson).

Am apreciat faptul ca filmul a respectat foarte mult cartea, lucru datorat cel mai probabil faptului ca regizorul si scenaristul este nimeni altul decat Stephen Chbosky, autorul romanului “Jurnalul unui adolescent timid”. Desi unele scene din carte care, din punctul meu de vedere erau importante si ofereau sansa de a cunoaste mai bine personajele nu au aparut in film, povestea a fost draguta, desi, usor plictisitoare. Actiunea filmului mi s-a parut un pic mai interesanta decat cea din carte, dar nu a reusit nici sa ma emotioneze, nici sa ma tina in suspans, nici sa ma faca sa am senzatia ca timpul zboara in timpul vizionarii, ci doar sa astept cu nerabdare sfarsitul filmului.

Actorii au jucat bine si au reusit sa dea viata personajelor cu succes, iar Logan Lerman chiar a reusit sa-l transforme pe Charlie intr-un personaj simpatic. Emma Watson a stralucit in rolul lui Sam, iar expresivitatea lui Ezra Miller l-a transformat pe Patrick intr-un tip adorabil si amuzant. Mi-a placut si modul in care Nina Dobrev i-a dat viata lui Candace, sora lui Charlie, aceasta reusind sa-si faca personajul sa para mai matur, mai cu capul pe umeri si mai inteligent decat mi s-a parut in carte.

Filmul nu mi s-a parut capodopera cinematografica care sustin anumite persoane ca este, la fel cum nici romanul nu mi s-a parut o capodopera literara, asa cum multi il considera, dar acest lucru tine cel mai probabil de gusturi, prin urmare, in cazul in care vreti sa vedeti filmul, nu pot decat sa va doresc vizionare placuta.

miercuri, 26 martie 2014

Recenzie carte: "Jurnalul unui adolescent timid" de Stephen Chbosky

Inca de cand a aparut si la noi romanul “Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky am fost curioasa in ceea ce-l priveste, in special din cauza intregii “nebunii” care s-a iscat in jurul lui. Dupa ce l-am citit nu pot spune decat ca din punctul meu de vedere romanul este mult prea supraapreciat si, in ciuda faptului ca inteleg de ce majoritatea adolescentilor de 14-16 ani au adorat cartea, pe mine povestea tanarului Charlie nu m-a impresionat.

Charlie este un baiat de 15 ani, elev in primul an de liceu. Timid si introvertit, baiatul prefera sa nu interactioneze cu oamenii, alegand sa analizeze viata in loc sa o traiasca. Mica lume a lui Charlie este grav zdruncinata atunci cand singurul lui prieten, Michael, ia decizia de a se sinucide, eveniment ce-l face pe acesta sa se simta mai singur ca niciodata.

Dar cand doi frati vitregi, Sam si Patrick, elevi in ultimul an de liceu ii ofera lui Charlie prietenia lor, acesta are sansa de a invata sa traiasca.

Modul in care a fost construit romanul, ca o serie de scrisori adresata unui prieten anonim mi-a placut si mi-a atras atentia inca de cand am rasfoit cartea, inainte de a o citi. Continand gandurile si trairile lui Charlie, scrisorile formeaza un jurnal intim prin intermediul caruia aflam povestea primului an de liceu al baiatului.

Chbosky a adus in discutie o multime de probleme si vicii care pot sa apara in viata adolescentilor, de la bautura, tigari si droguri pana la avorturi, violuri si relatii incestuoase. Desi acestea sunt aduse mai mult sau mai putin treptat in discutie, din punctul meu de vedere autorul le-a tratat superficial, fara a pune cu adevarat accent pe consecintele acestora, dandu-mi impresia ca acestea erau pomenite doar cu rolul de a soca si de a transforma romanul in unul ce se vrea controversat, lucru pe care, cel putin din punctul meu de vedere, nu prea l-a reusit.

Personal, cred ca Charlie nu era doar timid si introvertit, ci avea probleme mult mai grave. Atacurile pe care le avea, schimbarile bruste de stare, comportamentul antisociabil, incapacitatea nu doar de a actiona, ci si de a reactiona normal, plus tendinta de a supraanaliza elemente sau evenimente fara o importanta deosebita si de a nu intelege sau de a trata cu superficialitate evenimentele cu adevarat importante m-au facut sa cred ca personajul are grave probleme psihice. Trauma din copilarie a avut si ea efectele ei negative asupra comportamentului lui Charlie, dar, din punctul meu de vedere, problemele psihice existau deja inca inainte de acesta. Desi era vazut ca un elev inteligent, care avea note maxime, Charlie mi s-a parut incet la minte, pe parcursul lecturii avand uneori impresia ca citesc scrisorile unui copil sub 10 ani, nicidecum ale unui adolescent de 15-16 ani. Inocenta baiatului era mult prea exagerata, acesta neintelegand lucruri pe care orice adolescent normal le-ar intelege la varsta lui. Bunatatea lui Charlie era si ea dusa la extrem, acesta punandu-i pe toti ceilalti mai sus decat pe el insusi, dovedind in numeroase momente ca nu se respecta pe el insusi si ca este capabil sa joace perfect rolul unei papusi controlata de alti oameni.

Dintre personaje mi-a placut totusi de profesorul de literatura al lui Charlie, Bill, care a incercat sa il ajute pe baiat sa depaseasca momentele grele, sa se descopere pe el insusi si sa invete sa participe la viata, nu doar sa asiste la ea.

Romanul cuprinde o multime de lectii de viata, dar acestea par usor umbrite de numeroasele exagerari din roman. Poate ca, citit la o anumita varsta mai frageda, romanul are impactul pozitiv dorit, dar pentru mine, acesta nu a fost capodopera literara care se presupune a fii.

sâmbătă, 22 martie 2014

Recenzie carte: "Cele treisprezece motive" de Jay Asher

Acum cativa ani, intr-o ora de religie, aveam ca tema de dezbatere sinuciderea si unul dintre motivele pe care l-am spus atunci a fost razbunarea. Si exact asta cred ca a facut Hannah. Da, haituiala emotionala si fizica la care a fost supusa a avut un rol foarte important in luarea acestei decizii, dar daca faptul ca nu mai rezista ar fi fost singurul motiv, atunci ea s-ar fi sinucis lasand in urma cel mult un mesaj in care spunea ca nu mai poate si nimic mai mult. Dar ea a facut mult mai mult de atat …

Clay Jensen, un adolescent aflat la liceu, are o surpriza uriasa atunci cand primeste un colet ce contine sapte casete inregistrate de Hannah, colega ce tocmai a decis sa isi puna capat zilelor. Pe cele sapte casete aceasta a inregistrat treisprezece motive care au impins-o sa ia aceasta decizie si, ajutata de o amenintare buna, fata ii face pe cei treisprezece vinovati sa asculte casetele si sa le trimita mai departe de la unul la altul.

Clay, indragostit in secret de Hannah, nu intelege cu ce a gresit si ce anume i-a facut el fetei pentru ca aceasta sa-l acuze de un lucru atat de grav. Ghidat de vocea Hannei, Clay incearca sa puna lucrurile cap la cap, sa o inteleaga si sa-i afle povestea. Si, alaturi de el, avem si noi sansa sa o aflam.

La inceputul cartii mi-a fost mila de Hannah, dar pe masura ce citeam, aceasta incepea sa-mi devina din ce in ce mai antipatica. Nu o judec pentru decizia de a se sinucide. Fiecare om este diferit, unii sunt mai puternici, altii mai sensibili, iar fiecare are propriile lui limite. Dar faptul ca Hannah se plangea ca nimeni nu este alaturi de ea, ca este singura si ca nimeni nu o ajuta in conditiile in care ea insasi ii alunga pe toti cei care incercau sa se apropie de ea ma facea sa vreau sa o zgudui si sa o trezesc la realitate. Au existat persoane care au incercat sa o ajute, dar cum Hannah deja luase o decizie, vorbele acestora nu aveau nici o valoare pentru ea. In plus, din punctul meu de vedere, o parte din actiunile fetei, de exemplu scena din jacuzzi, de la sfarsit, erau facute de aceasta doar pentru a-si demonstra ei insasi ca decizia luata e corecta. Hannah se decisese sa se sinucida si se arunca cu capul inainte in situatii despre care stia ca o sa o raneasca, doar pentru a-si intari convingerea ca face ceea ce trebuie. Unii dintre cei aflati pe lista Hannei isi meritau locul ocupat, dar altii, din punctul meu de vedere nu aveau nici o vina (Clay, consilierul) sau, desi facusera greseli, fusesera deja pedepsiti de soarta (Jessica).  Desi Hannah le-a reprosat celor treisprezece persoane lucrurile pe care acestia i le-au facut, Hannah nu s-a gandit foarte mult la reactiile si actiunile ei. Stiu ca in momentul de fata “dau vina pe mort”, dar la fel cum faptul ca “acuzatii” regreta sau nu regreta ceea ce au facut nu schimba cu nimic lucrurile, la fel nici faptul ca Hannah regreta ceea ce a facut sau mai bine zis, ceea ce nu a facut nu schimba cu nimic lucrurile. Una dintre fetele de pe caseta a trecut printr-o experienta pe care as putea-o numi traumatizanta, dar a gasit cumva forta de a merge mai departe. Dar, dupa sinuciderea Hannei, ea urmeaza sa primeasca o caseta prin intermediul careia este acuzata si, mai mult de atat, afla ca Hannah a fost martora la respectivul eveniment si, desi ar fi putut sa o ajute, nu a facut nimic. La fel cum in viata Hannei toate gesturile marunte s-au adunat si au format un bulgare de zapada in privinta caruia nu a mai stiut ce sa faca, la fel poate sa fie si in cazul fetei respective.

Un plus al romanului a fost modul in care au fost imbinate gandurile Hannei cu cele ale lui Clay. Contrastul intre calmul din vocea Hannei, care luase deja o decizie si zbuciumul interior al baiatului mi-a oferit o lectura interesanta, suspansul strecurandu-se in fiecare pagina si facandu-ma sa vreau sa aflu cat mai rapid continutul celor sapte casete.

Romanul lui Jay Asher m-a facut sa-l citesc pe nerasuflate, fiind o dovada a faptului ca fiecare gest, fiecare vorba, fiecare actiune conteaza si ca poate toti oamenii ar trebui sa incerce sa se gandeasca de doua ori inainte de a spune ceva. Recomand romanul tuturor cititorilor deoarece “Cele treisprezece motive” este o carte care te provoaca sa te gandesti, sa iti pui intrebari, dar, in acelasi timp, ramane o lectura relaxanta.

marți, 18 martie 2014

Recenzie film: Her - Ea

Cat de ciudata pare o relatie intre un om si un sistem de operare cu inteligenta artificiala? Este aceasta o relatie mai sigura, in care nici unul dintre parteneri nu poate sa sufere? Dar si mai important, poate o astfel de relatie sa existe cu adevarat? Daca ne gandim la cat de atasati suntem majoritatea oamenilor de tehnologia care ne inconjoara, ar trebui sa recunoastem ca poate nu e chiar asa de ciudata aceasta relatie, ci doar neobisnuita.

Theodore (Joaquin Phoenix) este un barbat singuratic, introvertit, aflat in divort cu fosta sa sotie, Catherine (Rooney Mara). Desi slujba lui presupune sa empatizeze cu oamenii pentru a putea scrie scrisori si felicitari care sa para a fii scrise de clienti, lucru pe care il reuseste cu succes,  in viata de zi cu zi, lui Theodore ii este greu sa lege legaturi cu cei din jur si     sa-si arate sentimentele.

Intr-o zi, cand se intorcea de la locul de munca, Theodore afla despre noul sistem de operare cu inteligenta artificiala, capabil sa invete si sa evolueze. Curiozitatea il impinge sa achizitioneze si el noul model, iar la instalare alege sa-i atribuie acestuia voce feminina. Barbatul este uimit de Samantha (Scarlett Johansson), asa cum s-a botezat singura, inteligenta si capacitatea ei de a invata, de a-l intelege si de a-l ajuta facandu-l sa se indragosteasca de aceasta cu fiecare zi care trecea.

Spre uimirea lui Theodore, sentimentele pe care le are el pentru Samantha par sa fie impartasite si de aceasta, iar intre cei doi se leaga o frumoasa relatie de iubire. Dar este oare posibila o astfel de relatie?

Mi-a placut povestea filmului si, desi ma asteptam la un alt final, nu pot spune ca nu mi-a placut sfarsitul. Povestea de iubire dintre Theodore si Samantha dovedeste ca in orice relatie, indiferent cat de normala sau de anormala este, pot exista pareri diferite, mici certuri, contradictii, dezamagiri si ca pana si o iubire dintre un om si un sistem de operare poate aduce lacrimi in ochii amandurora, fie acestea reale sau virtuale.  Actorii si-au dovedit talentul, oferind viata personajelor interpretate, care, spre bucuria mea, au fost complexe si bine construite. Intamplarile din film ne provoaca sa analizam personajele din mai multe puncte de vedere, sa incercam sa le intelegem si sa empatizam cu ele.

Samantha a fost un personaj adorabil, pe care o indrageai din primele clipe in care faceai cunostiinta cu ea. In ciuda faptului ca erai constient ca ea nu este o fiinta vie, ca in spatele ei se ascund linii intregi de cod scrise de programatori talentati, nu puteai sa nu uiti uneori acest lucru si sa o consideri o fiinta reala. Samantha nu doar ca era inteligenta, invata constant si evolua, fiind capabila sa se adapteze la schimbarile din jurul ei, ci parea uneori o fiinta reala, capabila de sentimente. Una dintre scenele mele preferate legate de Samantha a fost cea in care ea isi punea problema daca sentimentele pe care le are sunt adevarate sau sunt programate.

Din punctul meu de vedere filmul merita vazut, asa ca nu pot decat sa va sfatuiesc sa va relaxati cateva ore, sa va pierdeti in “ochii pufosi ai ecranelor”  si sa va bucurati de vizionarea povestii de iubire dintre Samantha si Theodore.




vineri, 14 martie 2014

Recenzie carte: "Ultima vrajitoare din Transilvania - Mathias" de Anna Vary

Primul volum din seria “Ultima vrajitoare din Transilvania” a fost interesant, dar nu mi s-a parut chiar o capodopera, prin urmare nu aveam asteptari foarte mari de la cel de-al doilea volum, “Mathias”. Spre surprinderea mea, acesta “m-a prins” inca de la primele pagini si pur si simplu nu am mai putut sa las cartea jos din mana pana nu am ajuns la final, fiecare pagina a cartii facandu-ma sa vreau sa o citesc pe urmatoarea.

Intamplarile din satul V. au lasat urme asupra Alexandrei, care in prezent, intoarsa in Bucuresti, incearca cu greu sa revina la viata ei normala. In timp ce Razvan pare sa fi dat uitarii faptul ca atat el, cat si Alexandra erau pe punctul de a-si pierde viata in satul din Transilvania, fata nu poate uita atat de usor povestea misterioasei contese Aneke, a Lorenei, a lui Mathias si a lui Nori. Desi incearca sa uite de satul V., acesta pare sa nu vrea sa uite de ea, astfel incat la doar cateva luni de la intamplarile din Transilvania, Alexandra se trezeste la usa cu nimeni altul decat atragatorul conte Mathias, care pare sa fi intinerit miraculos cu 10 ani. Dar cum acesta nu a venit singur, ci insotit de Lorena, Nori si de nimeni alta decat contesa Aneke in carne si oase, viata Alexandrei este data din nou peste cap si fata se trezeste prinsa intr-un paienjenis de mistere, minciuni, tradari, iubiri, planuri secrete si dorinte de razbunare.

Povestea din “Mathias” mi-a placut mai mult decat cea din “Contesa Aneke”, aceasta fiind mai alerta, avand mai multa actiune, dar si suspans si facandu-ma sa citesc cartea pe nerasuflate. Multe din intrebarile pe care le-am avut la finalul primului volum si-au gasit raspunsul, dar au fost rapid inlocuite de alte intrebari, carora sper sa le aflu raspunsul in cel de-al treilea volum al seriei, “Alexandra”. La fel cum in “Contesa Aneke” prologul si epilogul au fost scrise din punctul acesteia de vedere, in “Mathias”, acestea sunt scrise din punctul de vedere al contelui, lucru care mi-a oferit sansa de a vedea cum gandeste acesta, dar si de a intelege sentimentele acestuia pentru Aneke si Alexandra.

Daca in primul volum nu am fost foarte incantata de personaje, in al doilea volum al seriei acestea mi-au devenit mult mai simpatice. Pe cat de mult am detestat-o pe Aneke in primul volum, pe atat de mult am simpatizat-o in acesta si chiar am ajuns sa o inteleg si sa nu o condamn pentru decizile luate, in special cea legata de Nicolas. Desi Aneke este aceeasi persoana egoista din primul volum, a demonstrat ca totusi este capabila sa empatizeze cu cei din jur si ca, desi nu arata acest lucru, ii pasa totusi de persoanele apropiate ei.

Alexandra mi s-a parut mai matura si mai realista decat in primul volum, iar evolutia relatiei ei cu Mathias, desi previzibila, a fost bine construita. Cei doi mi s-au parut un cuplu mult mai potrivit decat cel format din Alexandra si Razvan, personaj pe care inca nu-l prea suport si mi-as fi dorit ca cei doi sa ramana impreuna.

Desi finalul nu a mai fost la fel de abrupt ca cel din primul volum, a reusit sa-mi aduca zambetul pe buze si sa ma faca sa vreau sa citesc cat mai curand ultimul volum al seriei. 

miercuri, 5 martie 2014

Recenzie carte: "Ultima vrajitoare din Transilvania - Contesa Aneke" de Anna Vary

Principalul motiv pentru care am vrut sa citesc primul volum din seria “Ultima vrajitoare din Transilvania”, “Contesa Aneke”, a fost pentru a vedea cum sunt folosite miturile romanesti de catre un autor roman, intr-un roman romantic fantasy.

In urma cu mai bine de o suta de ani, in satul V. din Transilvania, frumoasa contesa Aneke este ucisa de catre sateni, care o considerau vrajitoare si erau convinsi ca boala ce le-a lovit satul si le-a ucis animalele a fost adusa de relatia incestuoasa dintre contesa si fratele ei vitreg, Mathias.

In zilele noastre, Alexandra, o adolescenta in varsta de 16 ani din Bucuresti primeste vestea ca planurile ei de vacanta se schimba. Mama ei a decis ca fata trebuie sa-si mai “racoreasca” mintea  (si sa petreaca putin timp departe de fratele ei vitreg, Razvan, intre cei doi parand sa existe o relatie mai mult decat frateasca) si o trimite la niste rude indepartate din Transilvania, din satul V.

Ajunsa in satul din Transilvania, fata este atrasa de misterul din jurul contesei Aneke si incearca sa descopere secretele vietii si mortii acesteia, in scurt timp lumea ei imbinandu-se cu cea a contesei.

Mi-a placut modul in care a fost scrisa povestea, aceasta curgand lin si oferind o lectura placuta. In ciuda faptului ca romanul nu a fost exact acel gen de carte pe care sa nu o poti lasa din mana, suspansul a fost prezent pe intreg parcursul lecturii, provocandu-ma sa dezleg alaturi de Alexandra misterul reprezentat de contesa Aneke. Un plus al romanului a fost si faptul ca prologul si epilogul erau scrise din punctul de vedere al contesei, iar restul povestii a fost prezentat din punctul de vedere al Alexandrei. 

Personajele nu au fost exact pe placul meu, dar au fost relativ bine construite. Atat contesa Aneke, cat si Alexandra mi s-au parut doua persoane rasfatate, egoiste si egocentriste, fiecare dintre ele parandu-mi-se la un moment dat enervanta. Trecand peste relatiile incestuoase pe care cele doua le aveau cu fratii lor vitregi, Alexandra m-a scos din sarite in prima jumatate a romanului, unde la fiecare doua pagini aflam cat de dor ii este ei de Razvan si de cat de minunat este acesta. Aneke mi  s-a parut orice altceva, numai o victima nu, iar undeva pe parcursul lecturii deja consideram ca aceasta isi meritase soarta. Contesei Aneke nu-i pasa ce sau pe cine sacrifica atat timp cat ea obtinea ce-si dorea, pentru mine, ea fiind mai mult personajul negativ al propriei povesti decat o victima sau o eroina.

Dintre personaje mi-a placut totusi de Lorena, sora vitrega a lui Aneke, careia i-am inteles sentimentele si deciziile si pe care am considerat-o adevarata victima a povestii contesei. Lorena a facut si ea greseli, nu a fost perfecta, iar in ceea ce priveste relatia ei cu Mathias este la fel de vinovata ca si Aneke, dar felul ei de a fi, de a se purta si de a-i trata pe cei din jurul ei, precum si intreaga ei viata m-au facut sa o privesc cu alti ochi decat pe sora ei vitrega si sa fiu mult mai indulgenta in ceea ce o priveste.

Desi nu li s-a acordat foarte multa atentie, mi-au atras atentia si membrii familiei la care a stat Alexandra in satul V. Mathilde, sotul ei si fratele acestuia m-au facut curioasa in ceea ce ii priveste tocmai prin simplitatea cu care isi traiau viata si mi-au dat constant impresia ca sunt mai mult decat niste batranei rupti de realitate.

Desi nu mi s-a parut o adevarata capodopera literara, pentru un volum de debut “Contesa Aneke” mi s-a parut un roman bun si m-a facut curioasa cu privire la urmatorul volum al seriei, “Mathias”.