miercuri, 31 august 2016

Recenzie carte: "Requiem" de Lauren Oliver

Am terminat zilele trecute si al treilea volum al seriei, finalizand astfel trilogia “Delirium”. Primele doua romane ale acesteia m-au cucerit si m-au facut sa adaug “Delirium” pe lista seriilor mele preferate, dar “Requiem” a avut cateva elemente care m-au facut sa nu imi placa la fel de mult ca primele doua romane.

In Salbaticie, Lena continua sa oscileze intre Julian si Alex, incercand sa decida ce isi doreste cu adevarat. In acelasi timp, Salbaticia nu mai este un loc sigur pentru Invalizi, pentru prima data dupa multi ani de zile autoritatile lansand atacuri directe asupra acestora.

In Portland, Hana a fost supusa operatiei si se pregateste sa paseasca in noua viata ce i-a fost programata, ca sotie a primarului orasului. Treptat insa, Hana descopera ca Fred nu este cine credea ea ca este si ca are o multime de secrete intunecate.

Povestea din acest roman este prezentata din doua perspective, cea a Lenei, in Salbaticie si cea a Hanei, in Portland.

Cel mai mult la acest roman m-a deranjat triunghiul (sau, mai bine zis, patratul) amoros care distruge destul de mult farmecul romanului. Majoritatea capitolelor din perspectiva Lenei s-au concentrat pe problemele sentimentale ale “membriilor” patratului si m-au facut sa detest doua dintre personajele atat de dragi mie in volumele anterioare. Atat Lena, cat si Alex au dovedit un egoism urias si nepasare la suferintele celor din jur, fiind mai concentrati pe problemele proprii decat pe lupta pentru supravietuire in care atat ei, cat si ceilalti Invalizi se aflau.

Capitolele din perspectiva Hanei au fost preferatele mele. Astfel, am avut ocazia de a vedea din perspectiva unei persoane vindecate (desi inca am mici semne de intrebare) lucrurile, de a afla detalii despre organizarea societatii, dar si despre planurile de viitor.

Finalul partial deschis a fost interesant, nu m-a deranjat in mod deosebit, dar mi-as fi dorit sa citesc si un epilog despre efectul intamplarilor din acest roman asupra societatii la nivel national, eventual, un epilog in care sa fie prezentata societatea peste cativa ani.

La finalul romanului se gaseste si nuvela satelit “Alex”, care prezinta povestea acestuia si intamplarile prin care a trecut din momentul evadarii nereusite alaturi de Lena. Povestea a fost interesanta, dar voi vorbi despre ea mai in detaliu intr-o alta recenzie.

In concluzie, mi-a placut seria si o recomand in continuare oricui doreste sa citeasca o distopie diferita, care sa-i cucereasca de la primele pagini.

duminică, 28 august 2016

Recenzie carte: "Pandemonium" de Lauren Oliver

Imediat ce am terminat primul volum al seriei am inceput sa citesc continuarea acestuia, “Pandemonium”.

Lena a supravietuit evadarii si a reusit sa ajunga in Salbaticie, unde a fost gasita de un grup de Invalizi care i-au salvat viata si i-au oferit ajutorul lor. Alaturi de Raven, Lena invata sa se adapteze traiului in Salbaticie, dar si sa isi ingroape trecutul, lasand in urma pierderile suferite.

In prezent, Lena este membra a Rezistentei si primeste misiunea de a se integra printre vindecati si de  a-l urmari pe Julian, fiul liderului miscarii extremiste AFD (America Fara Deliria). In urma unui atac, ea si Julian sunt rapiti si tinuti in captivitate, iar perioada de timp petrecuta de cei doi impreuna ii v-a schimba pe amandoi.

Mi-a placut imbinarea trecutului si prezentului si impartirea capitolelor intre “Atunci” si “Acum”. In capitolele cu titlul “Atunci” este prezentata povestea Lenei in salbaticie, evolutia ei, dar si cum si-a gasit puterea de a supravietui, de a lupta si de a merge mai departe. In capitolele cu titlul “Acum” aflam povestea Lenei in Rezistenta, misiunea ei, dar si povestea dintre ea si Julian.

Lena a ramas unul dintre personajele mele preferate si mi-a placut evolutia ei. Treptat, Lena descopera ca Salbaticia nu este taramul de vis pe care si-l imaginase, iar libertatea vine cu un pret mare de platit. Mult mai matura decat in primul volum, mai curajoasa si mai sigura pe ea, fata incearca sa inchida adanc in sufletul ei pierderile suferite si sa lupte alaturi de cei din Rezistenta.

Julian este un personaj interesant, pe care l-am descoperit treptat, pe parcursul lecturii. Relatia lui cu Lena evolueaza incet si din multe puncte de vedere mi-a amintit de Lena din primul volum.  

Povestea este plina de intorsaturi de situatie, de tradari si de conspiratii, fiecare personaj parand a avea un bagaj plin de secrete. Ca si in cazul primului volum finalul a fost neasteptat si m-a facut sa vreau sa citesc cat mai curand si ultimul roman al seriei, dar si cele patru nuvele: Hana, Alex, Annabel si Raven.

Recomand acest roman (ca si intreaga serie de altfel) tuturor celor care vor sa descopere o serie distopica originala, care iti provoaca imaginatia si te lasa cu multe intrebari atat despre poveste, cat si despre  realitatea in care traim.

joi, 25 august 2016

Recenzie carte: "Delirium" de Lauren Oliver

Auzisem de mai mult timp de seria scrisa de Lauren Oliver si eram curioasa in privinta ei, mai ales dupa ce am citit si recenzia Ghandei pentru primul roman al trilogiei. Astfel, la inceputul lui august, inarmata cu toate cele trei volume, am pasit in versiunea distopica a Americii alaturi de Lena, Hana si Alex.

In viitor, iubirea, denumita amor deliria nervosa, a fost declarata ca fiind o boala necrutatoare ce are un singur leac: operatia. La varsta de 18 ani, toti tinerii sunt supusi operatiei ce promite sa le ofere o viata sigura si linistita, fara teama.

Lena, o adolescenta de 17 ani numara zilele ramase pana la operatie, asteptand cu nerabdare momentul vindecarii. Mama ei, desi a fost operata de trei ori, nu a reusit sa scape de boala, alegand sa-si puna capat zilelor in loc sa sufere inca o data interventia chirurgicala. Inspaimantata de soarta mamei ei, dar si de tot ceea ce a invatat de la cei din jur, Lena asteapta cu nerabdare momentul eliberarii, dar, spre surprinderea ei, boala necrutatoare o loveste cu doar cateva saptamani inainte de operatie, atunci cand il cunoaste pe Alex.

Cred ca a trecut ceva timp de cand am citit ultima data un roman in care personajele principale sa nu ma enerveze si sa-mi fie simpatice, dar “Delirium” a reusit acest lucru. Lena este un personaj interesant, de care m-am atasat cu usurinta. Cartea fiind scrisa din perspectiva ei, a fost extrem de usor sa-i urmaresc gandurile si ideile si sa o inteleg chiar si atunci cand actiunile ei pareau usor ilogice. Mi-a placut modul in care perspectiva ei s-a schimbat treptat, dar si lupta interioara dintre ceea ce stia ea ca fiind adevarat si ceea ce descopera.

La fel de draga mi-a fost si Hana, prietena cea mai buna a Lenei. Curajoasa si inteligenta, aceasta a fost prima dintre cele doua care a inceput sa-si puna intrebari cu privire la societatea in care traiesc. 

Alex a fost un personaj interesant, care a reusit sa-si pastreze misterul pe tot parcursul romanului. Relatia lui cu Lena a evoluat treptat, cei doi reusind sa se completeze reciproc intr-un mod unic, acesta fiind un alt motiv pentru care mi-a placut modul de a scrie al autoarei, care a reusit sa transforme cliseica iubire interzisa in ceva nou si original.

Lauren Oliver a construit foate bine lumea distopica in care are loc actiunea si, cel mai important, a reusit sa o faca credibila. Treptat, perdeaua de siguranta este data la o parte, iar America distopica este prezentata asa cum este ea in realitate: cruda, violenta si necrutatoare. Partea cea mai dureroasa este ca unele intamplari din carte (considerate efecte secundare ale operiatiei sau cazuri de necesitate pentru asigurarea securitatii si sigurantei cetatenilor) au deja loc in zilele noastre: mame care isi abandoneaza copiii, violenta si cruzimea fata de animale, abuzurile celor mai puternici, nepasarea si lipsa de empatie.

Sfarsitul romanului a fost bine construit si m-a facut sa ma apuc imediat de lecturarea celui de-al doilea volum pentru a afla ce s-a intamplat cu personajele mele preferate, ce decizii vor lua, dar si cum v-a continua lupta lor.

Delirium este un roman interesant, care promite o continuare la fel de buna. Recomand cartea tuturor celor care doresc sa descopere o poveste frumoasa si captivanta despre manipulare si frica, dar si despre iubire si libertate.

luni, 22 august 2016

Recenzie carte: "Cartea vietii" de Deborah Harkness

In cele din urma am terminat si ultimul volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” care s-a dovedit, pentru mine, o lectura mult mai captivanta decat celelate doua romane din serie.

In timpul calatoriei in trecut Diana a aflat ca este una dintre putinele tesatoare ramase in lume si a invatat sa-si controleze in mare parte puterile. Ajunsi in prezent, ea si Matthew trebuie sa poarte lupta finala impotriva Congregatiei. Dar adevaratul dusman, ascuns pana acum in umbre, este gata sa iasa la atac.

Din punctul meu de vedere a existat o imbunatatire atat in privinta modului in care a fost prezentata actiunea, dar si in privinta modului de a scrie al autoarei. Descrierile lungi si fara rost au fost in numar mult mai mic, am avut parte de intorsaturi de situatie neasteptate si mult suspans. Au existat cateva elemente cusute cu ata alba, dar le-am trecut cu vederea, preferand sa ma bucur de finalul povestii.

In privinta personajelor, am vazut o imbunatatire in cazul Dianei, aceasta devenind mai puternica, mai hotarata si mai curajoasa. Nu e printre preferatele mele, dar macar nu m-a mai enervat pe tot parcursul lecturii. In privinta lui Matthew nu mai intru in detalii. L-am detestat la fel de mult ca si in volumele anterioare.

Un personaj care mi-a devenit drag din prima clipa este Phoebe. Pe tot parcursul cartii aceasta a fost singura fiinta rationala, capabila sa calculeze lucrurile la rece.

Finalul romanului mi s-a parut interesant si bine structurat. Am inca cateva intrebari la care nu am aflat raspunsul si mi-ar fi placut sa aflu mai multe detalii despre anumite personaje si despre soarta acestora, dar, probabil, fara nici o urma de mister finalul nu ar mai fi avut acelasi farmec.

Cred ca romanul “Cartea vietii” a fost volumul meu preferat din serie si chiar l-am citit cu placere. Ma bucur ca am reusit sa termin seria si sa aflu deznodamantul acesteia. 

vineri, 19 august 2016

Leapsa: Book Blogger Tag

Cu putina intarziere, raspund si eu la intrebarile din leapsa primita de la Ghanda, careia ii multumesc pentru nominalizare ^^

Mi-au placut intrebarile si inainte de a raspunde la cele “oficiale”, din leapsa, voi raspunde la intrebarea Ghandei dedicata book bloggerilor: “Nu vi se pare ca jocurile astea sunt aproape ca si cum ne-am lua interviuri singuri? :))”.

Da, uneori am senzatia aceasta, mai ales cand unele jocuri au intrebari mai personale. Partea buna e ca in cazul acestor lepse putem citi intrebarile si decide daca le preluam sau nu (si, spre deosebire de un interviu real, nu ai pe cineva care sa se holbeze la tine in timp ce te gandesti ce raspuns sa dai la o anumita intrebare :)) ).

In continuare, intrebarile “oficiale”:

1. Top trei lucruri pe care nu le suporti la o carte.
- triunghiurile amoroase
- personajele ridicate in slavi de toate celelalte personaje din roman in ciuda faptului ca nu au facut absolut nimic bun sau logic si nu au nici macar una dintre calitatile pentru care sunt apreciate
- descrierile lungi care nu isi au rostul

2. Descrie locul tau perfect pentru citit.
Cel mai mult imi place sa citesc in pat. Daca se aude si sunetul ploii afara, deja e perfect.

3. Trei confesiuni legate de carti.
- in general, daca am inceput sa citesc o carte, nu o las neterminata
- am mare grija de carti si nu imi place sa vad pe cineva ca indoaie colturile (exista semne de carte!) sau scrie pe ele
- desi am deja un teanc urias de carti pe care inca nu le-am citit si care asteapta cumintele momentul lecturii, am tendinta de a cumpara mereu carti noi atunci cand acestea apar

4. Cand ai plans ultima data in cursul lecturarii unei carti?
Nu obisnuiesc sa plang atunci cand citesc, dar romanul “Dulci. Jurnalul unui caine” de Dan Puric a reusit sa ma faca sa-l citesc cu pachetul de servetele langa mine.

5. Cate carti se afla in acest moment pe noptiera ta?
Pe noptiera am in prezent o singura carte, cea pe care o citesc: “Requiem”, ultimul volum din seria “Delirium”.

6. Care este gustarea ta preferata in timp ce citesti?
Nu obisnuiesc sa mananc in timp ce citesc, prin urmare nici una.

7. Numeste trei carti pe care le-ai recomanda tuturor.
- Seria “Harry Potter” de J. K. Rowling
- Seria “Cantec de gheata si foc” de George R. R. Martin
- Seria “Origini” de Pavel Corutz

8. Arata-ne o poza cu raftul tau favorit din biblioteca ta.
Nu am inca un raft preferat, poate cand o sa-mi rearanjez biblioteca o sa strang toate seriile mele preferate intr-un singur raft.

9. Scrie in trei cuvinte ce inseamna cartile pentru tine.
Visare. Descoperire. Evadare.

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tau?
Nu cred ca am un secret de cititor sau ceva asemanator, dar pot dezvalui faptul ca, spre deosebire de alte persoane, nu sunt deranjata de spoilere. Mai mult, in timpul lecturii, chiar am tendinta de a mai arunca o privire la ultimele capitole din carte.


Voi nominaliza blogurile “Reader’s Republic”, “Walking on Letters” si “Everything and anything”, dar leapsa poate fi preluata de oricine doreste ^^

marți, 16 august 2016

Recenzie carte: "Scoala noptii" de Deborah Harkness

Desi primul roman nu a fost pe placul meu am continuat sa citesc si celelalte doua volume din serie pentru a nu lasa trilogia neterminata si pentru a afla totusi finalul povestii.

In cel de-al doilea volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” Diana si Matthew calatoresc in timp, in Anglia elisabetana, sperand sa gaseasca o vrajitoare capabila sa o invete pe Diana sa-si foloseasca magia, dar si sa gaseasca manuscrisul Ashmole 782.

Povestea a fost destul de bine structurata, dar m-am lovit de aceeasi problema ca si in cazul primului volum: descrieri lungi si care nu isi aveau rostul si mult, mult, mult prea multe detalii despre eticheta si istoria locurilor vizitate de cei doi. In plus, la un moment dat devenea mai mult decat enervanta aparitia tuturor personajelor importante din istorie care au trait in acea perioada.

In general imi plac romanele despre calatorii in timp, dar, din punctul meu de vedere, autoarea nu s-a hotarat exact asupra modului in care modificarile asupra trecutului pot afecta viitorul. La inceput se presupune ca Diana si Matthew vor sta ascunsi in trecut, fara a atrage atentia asupra lor. In loc de asta ei se plimba pe la curtile unora dintre cei mai mari domnitori, ofera anumite detalii despre viitor si chiar schimba decursul lucrurilor in anumite situatii. Acest lucru nu ar reprezenta o problema daca ei, de exemplu, prin faptele lor ar creea un viitor alternativ, dar asta nu se intampla. Ba chiar, tinand cont de anumite intamplari de la finalul cartii, lasa impresia ca se merge pe ideea de bucla temporara si ca ceea ce ei au facut in perioada de timp petrecuta in trecut fusese deja facut tot de catre ei si era important sa se intample pentru ca viitorul sa fie cel pe care ei il cunosc. Din punctul meu de vedere, toata calatoria lor in timp a fost un amestec intre cele doua si acest lucru a dus la lipsa logicii. Cat despre disparitia “vechiului Matthew” si inlocuirea lui cu “actualul Matthew” … nici nu vreau sa incep sa vorbesc despre cat de lipsit de sens este modul in care este prezentat totul….

In primul volum am detestat ambele personaje principale si, din pacate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Diana a avut cateva momente in care a aratat o usoara evolutie si chiar mi-a fost simpatica uneori. Matthew in schimb …. ei bine, l-am detestat chiar mai mult decat in primul roman. Mai mult, in acest roman el a demonstrat si o ipocrizie uriasa in ceea ce o priveste pe Diana. Dupa sute de discursuri despre cum el, “marele vampir alfa” o protejeaza pe “sarmana printesa in pericol”, a trecut, in mare parte, cu vederea anumite intamplari de la sfarsitul romanului. Evident, pentru Matthew e mai usor sa ucizi o sarmana vrajitoare care doar a jucat rolul mesagerului (in “Cartea pierduta a vrajitoarelor”) decat sa faci ceva in privinta unor “prieteni” sau “rude” care vor cu adevarat sa o raneasca pe Diana. Pe scurt, ii urasc in continuare pe amandoi si daca Diana inca mai are ceva sanse sa-mi schimbe parerea in ultimul roman al trilogiei, Matthew nu are nici o sansa.

In schimb Jack, Annie, Stephen si Philip s-au alaturat listei mele de personaje preferate, fiecare dintre ei fiind unic si interesant. Mi-a placut faptul ca Stephen a pus piciorul in prag si le-a explicat Dianei si lui Matthew cum stau lucrurile, dar le-a si demonstrat in acelasi timp ca nu sunt atat de inteligenti pe cat se cred.

La fel ca si primul roman, nici acesta nu pot sa zic ca este unul dintre preferatele mele. Incep sa fiu destul de sigura de faptul ca seria nu este pe placul meu, dar cu siguranta, fiecare roman isi are cititorul lui si sunt sigura ca sunt persoane care au adorat romanele. Poate al treilea roman o sa ma faca sa-mi schimb parerea, dar nu sunt foarte sigura de acest lucru.