duminică, 29 septembrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Sete de sange" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

“Sete de sange”, al doilea volum din seria “Jurnalele lui Stefan” continua sa prezinte viata de dupa moarte a celor doi vampiri, Damon si Stefan Salvatore si cum au ajuns acestia din doi frati care tineau unul la altul dusmani de moarte.

Dupa moartea lui Katherine si transformarea lor, cei doi frati sunt nevoiti sa paraseasca Mystic Falls, aventurandu-se in New Orleans. In timp ce Stefan se bucura de viata de vampir, considerandu-se superior oamenilor, Damon continua sa sufere dupa iubirea lui adevarata, Katherine, dorindu-si sa fi murit alaturi de ea. Considerandu-l pe Stefan vinovat atat de moartea fiintei iubite, cat si de transformarea sa in vampir, dezgustat de monstrul in care s-a transformat cel caruia ii spunea candva “frate”, Damon se decide sa-l paraseasca pe Stefan, lasandu-l singur in New Orleans.

Condus de setea de sange, Stefan face ravagii in New Orleans, nepasandu-i pe cine ucide, pana in momentul in care o intalneste pe Lexi, un vampir care decide sa-l invete pe Stefan “regulile” din lumea vampirilor.

Dar oare o sa reuseasca Lexi sa-l transforme pe Stefan intr-un vampir echilibrat, capabil sa se controleze in prezenta sangelui? Si ce o sa faca Stefan atunci cand o sa afle ca fratele sau a fost capturat de proprietarul unui circ ambulant, care planuieste sa faca avere din organizarea de lupte intre vampir si animale?

Acest volum mi-a placut mai mult decat primul, avand mai multa actiune si mai mult suspans. Mi-a placut sa citesc despre prima intalnire dintre Stefan si Lexi si sa aflu mai multe lucruri despre aceasta si despre modul in care vedea ea viata de vampir.

Dupa cum am mai zis, Stefan nu e tocmai personajul meu preferat. Dar in acest volum mi-a placut cum a fost prezentat, in special in momentele petrecute cu Lexi, reusind sa nu mai fie atat de stupid pe cat mi    s-a parut in primul volum. Bineinteles, acest lucru nu a durat prea mult pentru ca Stefan s-a indragostit de muritoarea Callie, fiica proprietarului circului ambulant care l-a capturat pe Damon.

Spre dezamagirea mea, in prima parte a volumului cel care s-a comportat usor prostesc a fost Damon. Dar cum dragostea lui pentru Katherine a fost reala, iar eu sunt subiectiva in privinta personajului lui, i-am inteles comportamentul si invalmaseala de sentimente din suflet si am trecut cu vederea anumite momente in care se comporta prosteste, sustinand ca ar fi preferat moartea in locul vietii vesnice de vampir.

“Sete de sange” a fost o lectura usoara, plina de actiune si de suspans, pe care orice fan al seriei ar trebui sa nu o rateze.

vineri, 27 septembrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Inceputurile" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

Seria “Jurnalele lui Stefan” se bazeaza pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul serialului “Jurnalele Vampirilor”. Cum Stefan nu a fost niciodata tocmai personajul meu preferat, nici in carti, nici in serial, am avut ceva indoieli legate de aceasta serie, dar cum mi-a placut foarte mult serialul, am decis sa-i dau o sansa.

Primul volum, “Inceputurile”,  prezinta viata fratilor Damon si Stefan Salvatore, inainte ca acestia sa devina vampiri. In timp ce Stefan era baiatul bun, cel care nu iesea din cuvantul tatei, Damon era “oaia neagra a familiei”, cel care nu se temea sa-si exprime punctul de vedere si sa-si contrazica tatal. Cand la ferma familiei Salvatore, Veritas, apare Katherine, lucrurile se schimba, cei doi frati indragostindu-se de aceasta.

Dar oare cum vor reactiona cei doi cand vor afla ca misterioasa Katherine este o fiinta a noptii, un vampir? Si mai ales, de partea cui o sa fie cei doi frati atunci cand tatal lor incepe o adevarata vanatoare de vampiri?

M-am bucurat sa vad ca personajul Katherine este cel din serial, nu din carti. Prin urmare, in locul unei blonde usor dezaxate cu ochi de lapis lazuli avem o bruneta cu ochi caprui inchis, manipulatoare, inteligenta, egoista, sadica si narcisista. Mi-a placut faptul ca in acest volum am avut ocazia sa vad si o parte vulnerabila a lui Katherine, acest lucru facandu-ma sa imi placa si mai mult personajul ei. Din pacate, egoismul si incapacitatea ei de a alege o fac sa alerge dupa doi iepuri, riscand sa nu prinda nici macar unul.

Damon a fost prezentat exact asa cum mi-l imaginasem, in cazul lui autorii imbinand cu succes personajul din carti cu cel din serial. Fermecator, inteligent, curajos, uneori impertinent, dar indragostit cu adevarat de Katherine, Damon reuseste sa fie in continuare unul dintre personajele mele preferate din aceasta serie.

Stefan a fost … pur si simplu Stefan. Cred ca singurele momente in care mi-a fost simpatic au fost cele de la sfarsit, cand nu s-a mai comportat stupid si a avut curajul sa ia o decizie, nu sa urmeze orbeste ordinele tatalui sau.

Dupa ce am citit acest volum pot spune ca a fost o lectura usoara, relaxanta, care mi-a confirmat anumite banuieli. Toti fanii serialului ar trebui sa acorde o sansa seriei deoarece cu siguranta vor fi vrajiti si atrasi in misteriosul Mystic Falls inca de la primele pagini.

miercuri, 25 septembrie 2013

Recenzie carte: "Cand esti vrajitoare ... " de Carolyn MacCullough

De foarte mult timp nu am mai citit o carte in care sa fie vorba numai despre vrajitori si vrajitoare, fara sa apara si alte creaturi fantastice, precum vampirii si varcolacii. Probabil acesta a fost unul din motivele principale pentru care am decis sa-i dau o sansa cartii “Cand esti vrajitoare … “ de Carolyn MacCullough.

Cartea ne prezinta povestea lui Tamsin, o tanara in varsta de 17 ani, membra a unei vechi familii de vrajitori. In ciuda faptului ca la nasterea ei, bunica fetei a prezis ca aceasta o sa fie una dintre cele mai puternice vrajitoare din familia lor, Talentul lui Tamsin refuza sa se arate.

Simtindu-se o intrusa in propria familie, fata prefera sa stea cat mai departe de aceasta, motiv pentru care invata la o scoala cu internat din Manhattan. Cel putin, printre oamenii normali, fata se simte acceptata si poate pretinde ca este doar o adolescenta normala.

Din pacate pentru Tamsin, pe timpul vacantelor de vara trebuie sa se intoarca acasa, unde lucreaza la libraria familiei. Intr-una din aceste zile, in librarie isi face aparitia un tanar profesor de la Universitatea New York, care o confunda pe Tamsin cu sora acesteia, Talentata Rowena. Simtindu-se pentru prima data in viata ei apreciata, fata nu ii explica profesorului confuzia facuta si accepta sa-l ajute pe acesta sa gaseasca un vechi obiect, pierdut de catre familia lui cu mult timp in urma.

Dar cand cautarea o poarta pe Tamsin printre secretele propriei familii, o sa fie ea capabila sa faca alegerea corecta?

Cel mai mult la carte mi-a placut originalitatea comunitatii vrajitoresti creeate de autoare. Ideea conform careia fiecare vrajitor sau vrajitoare are un Talent unic, traditiile acestora si, bineinteles, secretele de familie, toate acestea te vrajesc si te atrag in lumea lui Tamsin. Autoarea a reusit sa prezinte cu mult talent momentele dificile care pot aparea intr-o familie, sentimentele care te pot acapara atunci cand te simti “oaia neagra a familiei”, relatia dintre Tamsin si sora ei, Rowena, oferind astfel romanului o nota de veridicitate.

Un alt lucru care mi-a placut au fost calatoriile in timp. Desi nu au fost spectaculoase din punct de vedere al modului in care au loc, m-a atras modul in care autoarea a descris momentele istorice in care personajele ajung. Deasemenea, din carte nu lipsesc si cateva momente amuzante, precum cea in care Tamsin afla ironia originii numelui ei.

Desi nu este o carte care sa te tina cu sufletul la gura, “Cand esti vrajitoare … “ este o lectura relaxanta, care te indeamna sa visezi cu ochii deschisi la Talentele vrajitorilor si la lumea lui Tamsin.

luni, 23 septembrie 2013

Recenzie carte: "Calea sperantei" de Pavel Corut

Cand am inceput sa citesc al treilea volum al seriei am fost putin dezamagita deoarece actiunea are loc intr-un viitor indepartat de cel din primele doua volume, iar o parte din mine isi dorea sa mai citeasca despre Oanes si Oriana, despre fiul acestora si despre modul in care societatea geeana s-a modificat in timpul conducerii lor. Totusi, dupa cateva pagini, actiunea din “Calea sperantei” m-a prins si nu am mai lasat cartea din mana pana nu am ajuns la ultima pagina.

In milioanele de ani care au trecut de la intamplarile din “Luptele zeilor” locuitorii Pamantului au reusit sa isi revina si sa creeze o societate la fel de dezvoltata precum cea din Alianta, chiar mai dezvoltata daca ne gandim ca geeni au reusit, de exemplu, sa foloseasca si alt combustibil in afara galgorului. Dar cum totul era prea frumos pentru a dura la nesfarsit, un nou pericol ii ameninta pe locuitorii Terrei: un meteorit urias, ce risca sa distruga intreaga planeta.

Spre deosebire de primele doua volume in care cateva dintre personaje au intrat imediat pe lista personajelor mele preferate, in acest volum nu mi-a placut in mod special un caracter, ci intreaga societate geeana. Modul de organizare, capacitatea lor de a lua decizii rationale in situatii critice, simplitatea si in acelasi timp puterea cu care erau capabili sa se sacrifice pentru binele celorlalti locuitori, toate acestea m-au facut sa admir societatea de pe Terra. Nu pot spune ca am fost de acord cu toate actiunile geenilor sau cu toate ideile acestora, dar societatea in ansamblu ar putea reprezenta un model utopic, spre care oamenii sa tinda.

Un alt lucru care mi-a placut a fost talentul cu care autorul a prezentat intamplarile, reusind sa exprime intr-un mod veridic sentimentele de deznadejde, teama, disperare si speranta pe care le-au simtit geenii in timpul evenimentelor.

“Calea sperantei” ofera un model de societate fara a fii insa o carte plictisitoare, Pavel Corut reusind sa imbine perfect actiunea romanului cu momentele in care prezinta mentalitatea si modul de a fii al geenilor, motiv pentru care cred ca orice fan sf si nu numai ar trebui sa acorde o sansa intregii serii “Origini”.

duminică, 22 septembrie 2013

"Schimb de Mame" se intoarce cu un nou sezon

In aceasta seara incepe noul sezon al emisiunii “Schimb de Mame”. Aceasta este difuzata de catre postul “Prima TV” in fiecare duminica, de la ora 20:30.

Reality-show-ul  provoaca in fiecare saptamana doua mame la un “schimb de vieti” de o saptamana. Astfel, doua protagoniste vor face schimb de soti, copii, locuri de munca si case, avand astfel ocazia sa schimbe viata celeilalte familii si, de ce nu, chiar a lor. In primele trei zile femeile vor trebui sa respecte regulamentul casei in care ajung, dupa care, in urmatoarele patru, vor putea impune propriile reguli.

La sfarsitul emisiunii cele doua familii se vor intalni si vor avea ocazia sa se cunoasca reciproc si sa-si impartaseasca parerile despre aceasta experienta.

Personal, urmaresc acest reality-show din amuzament deoarece inevitabil apar situatii in care razi cu lacrimi. Sunt anumite momente in care vezi cum una dintre protagoniste critica cu multa ipocrizie casa celeilalte, pe cand propria ei casa arata mult mai rau. La fel si in cazul familiilor. Mereu mai apare cate o protagonista cu talent de lup moralist care incearca sa bage pe gatul familiei la care a ajuns reguli pe care nici ea nu le respecta.

In general, cele doua familii si in special cele doua protagoniste sunt alese astfel incat sa fie cat mai diferite, preferabil cu conceptii de viata diametral opuse. De ce? Pentru ca astfel de situatii provoaca conflicte. Iar conflictele inseamna rating. Dar nu pot spune ca ii condamn pe producatori pentru asta, la urma urmelor daca totul ar fi fost roz si perfect, cine s-ar mai uita? Eu, cel putin, nu cred ca as urmari emisiunea in acest caz pentru ca ar fi pur si simplu plictisitoare. Prin urmare, “realitatea” prezentata in emisiune trebuie putin regizata. Bine, poate putin mai mult. Si astfel obtinem un “reality-show” amuzant si in acelasi timp relaxant, perfect de urmarit duminica seara.

Mai multe informatii despre emisiune puteti afla accesand acest link.

Dar voi, urmariti aceasta emisiune?

vineri, 20 septembrie 2013

Recenzie carte: "Luptele zeilor" de Pavel Corut

“Luptele zeilor” este al doilea volum din seria “Origini” scrisa de Pavel Corut, volum ce continua sa prezinte urcusurile si coborasurile pe care le-a suferit societatea creeata pe Terra de catre exploratorii proscrisi ai Aliantei.

La sfarsitul primului volum, dupa luptele cu gasterii, speranta isi mai facea cu greu aparitia printre geeni. Odata cu moartea lui Zaris parea ca a murit si legatura dintre locuitori, fiecare rasa izolandu-se de celelalte, sansele ca locuitorii sa mai ajunga la nivelul de cunostiinte avut initial fiind aproape inexistente. Dupa 500 de ani de la dezastrul cauzat de gasteri, urmasii primilor colonisti ajunsesera sa fie considerati zei de catre rovi, mutanti si metisi datorita faptului ca ei inca erau capabili sa foloseasca tehnologia: aeromobile, navete, submarine etc.

Oanes, fiul guvernatorului Zaris refuza insa sa lase visul tatalui sau sa moara, continuand sa lupte pentru readucerea locuitorilor la nivelul de civilizatie avut de colonisti in momentul sosirii pe Terra. Din pacate, acest lucru nu este deloc usor, in special din cauza celorlalti lideri, unii dintre ei considerandu-se superiori celorlalte rase si dorind controlul asupra acestora.

Printre luptele de supravietuire si recivilizare se naste si o iubire imposibila intre Oanes si nepoata Orejonei, Oriana, o femeie speciala … din mai multe puncte de vedere.

Desi in general romanele de dragoste ma plictisesc, iar personajele prinse intr-o iubire imposibila ajung sa ma enerveze din cauza momentelor de disperare specifice unei regine a dramei, am citit “Luptele zeilor” pe nerasuflate, pagina dupa pagina pentru a vedea ce se intampla cu cei doi, dar si cu ceilalti locuitori. Mi-a placut modul in care Pavel Corut a construit si dezvoltat relatia dintre Oanes si Oriana, reusind in acelasi timp sa nu neglijeze nici celelalte aspecte ale vieti geene. Astfel, am citit despre incercarile liderilor de a reciviliza populatia, despre modul in care fiecare conducator si-a organizat poporul dupa atacul gasterilor, am avut ocazia sa aflu si raspunsul la unele intrebari pe care le aveam la sfarsitul primului volum, iar unele banuieli mi-au fost confirmate.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modul in care au fost construite personajele, Oanes si Oriana ajungand sa-mi fie chiar mai dragi decat Zaris, Orejona si Deira. Oanes a dovedit pe tot parcursul romanului ca este fiul lui Zaris si al Deirei, aratand ca a mostenit atat calitatile tatalui sau, cat si pe cele ale mamei sale.

“Luptele zeilor” este un roman pe care il recomand, atat pentru povestea de iubire dintre cei doi indragostiti, cat si pentru modul in care este prezentata soarta geenilor si societatea pe care acestia incep sa o formeze.

miercuri, 18 septembrie 2013

Recenzie carte: "Creatura" de Nely Cab

Cum mitologia reprezinta un subiect care m-a fascinant dintodeauna, nu aveam cum sa ratez cartea “Creatura” de Nely Cab.

Pentru Isis Martin, o adolescenta de 17 ani, somnul nu mai reprezinta de ceva vreme odihna. In fiecare noapte, visele ii sunt tulburate de aparitia unui demon inspaimantator, fapt care o face pe fata sa ii fie frica sa mai inchida ochii. Satula sa fie haituita in propriile vise de o iluzie, Isis se decide sa infrunte demonul.

Dar cand acesta se dovedeste a fi un zeu, lucrurile se complica, iar Isis nu are nici cea mai mica idee care vor fi urmarile provocarii ei.

Pentru inceput, pot spune ca mi-a placut actiunea, autoarea dovedind originalitate si talent. Desi ma asteptam sa puna mai mult accent pe elementele de mitologie, sa existe mai mult mister care sa te faca sa citesti pagina dupa pagina si capitol dupa capitol pentru a afla adevarul, povestea iubirii interzise dintre zeul David si muritoarea Isis a fost draguta. Totusi, sunt putin dezamagita de faptul ca autoarea s-a concentrat asupra relatiei dintre cei doi, lasand oarecum in fundal elementele de mitologie, secretele de familie si intreaga poveste despre existenta creaturilor.

Totusi, mi-a placut foarte mult epilogul, acesta fiind mai mult decat neasteptat.  Cred ca ultimul paragraf reprezinta cea mai buna parte din roman, acesta fiind si elementul care m-a convins ca vreau sa citesc si continuarea cartii.

Dintre cei doi protagonisti, nu pot spune ca a ajuns vre-unul dintre ei sa-mi fie foarte drag, David, de exemplu, reusind exact contrariul. Desi probabil autoarea a vrut sa-l construiasca ca fiind baiatul perfect, pe care orice fata sa-l doreasca langa ea, pentru mine, cel putin, a reusit sa creeze exact contrariul. Personal, daca un tip ar incepe sa faca declaratii precum “Isis, sunt invidios pe orice barbat care se uita la tine. Le-as scoate ochii tuturor.” (“Creatura” de Nely Cab, editura Leda, pagina 129) as incepe sa ma indepartez usor, incercand sa-mi amintesc toate miscarile de autoaparare cunoscute si gandindu-ma cat de repede pot obtine un ordin de restrictie. De mai multe ori, pe parcursul romanului, David a dovedit o gelozie irationala si un comportament agresiv, elemente care m-au facut sa-mi displaca personajul. Undeva pe la mijlocul romanului deja oscilam intre a-mi da ochii peste cap si a izbucni in ras la frazele pompoase ale acestuia. E adevarat, nici eu nu sunt genul de persoana care sa se omoare dupa dulcegarii, dar contrastul dintre cuvintele lui, care te duceau cu mintea la vremurile din trecut, la cavaleri si printese, la “Romeo si Julieta”  si comportamentul lui era pur si simplu amuzant.

Totusi, au existat si personaje care mi-au placut, precum fratii lui David, gemenii Eryx si Galen, dar si mama acestora, Nyx. Autoarea a reusit sa contureze foarte bine aceste trei personaje secundare si mi-ar fi placut sa pot sa citesc mai mult despre ei.

“Creatura” este o carte destul de buna incat sa ma faca sa vreau sa citesc continuarea, mai ales datorita epilogului, dar nu pot spune ca m-a incantat atat de mult incat sa vreau sa o recitesc.

Ce este o "carte buna"?

Libraria online Libris.ro, de la care puteti comanda carti online, atat in limba romana, cat si in limba engleza a lansat o noua provocare. Mai exact, ne indeamna sa raspundem la intrebarea “Ce este o carte buna?”

Prima data cand am citit intrebarea mi-au venit in minte romanele citite care mi-au placut, personajele preferate, pasajele pe care imi face placere sa le recitesc, lumile in care ma intorc atunci cand visez si asa mai departe. Dar mi-am dat seama ca toate acestea nu reprezinta raspunsul la intrebarea “Ce este o carte buna?” deoarece aceasta nu poate avea un raspuns clar. Ceea ce pentru mine este o capodopera literara, pentru altcineva poate sa fie o carte comerciala, care nu merita citita, sau, dimpotriva, o carte pe care altii o adora, mie sa nu imi placa.  Prin urmare, voi incerca sa vorbesc despre ce inseamna o carte buna pentru mine si despre “calitatile” pe care ar trebui aceasta sa le aiba.

Pentru mine, cel mai important la o carte este sa aiba acel ceva care sa ma faca sa nu vreau sa o mai las din mana.  O carte buna reuseste sa te prinda in lumea ei si sa nu iti mai dea drumul, nici macar atunci cand ai terminat de citit. Ea reuseste sa te tina treaz toata noaptea, sa te faca sa citesti pagina dupa pagina pentru a vedea ce se mai intampla, chiar daca a doua zi ai un examen la facultate sau trebuie sa te duci la munca. O astfel de carte te rapeste inca de la primele randuri si reuseste sa te tina captiv chiar si cand dormi, indemnandu-te sa visezi ca esti parte din ea. O carte buna te face sa vrei sa citesti mai repede, pentru a vedea ce urmeaza, dar in acelasi timp, citesti cu teama, pentru ca iti dai seama ca urmeaza sa se termine, iar tu nu vrei sa parasesti inca acea lume imaginara. Mai mult de atat, o carte buna reuseste sa te tina sub vraja ei chiar si dupa ce ai terminat-o, impiedicandu-te sa te apuci imediat de alta carte deoarece inca te afli sub vraja ei.

Un alt lucru important pentru mine la o carte este reprezentat de personaje. Acestea trebuie sa fie complexe, echilibrate, si cel mai important sa para reale. Nu are importanta daca personajele acelea ma fac sa le iubesc sau sa le urasc, sa vreau sa le ajut sau sa le pun bete in roata, este important sa ma faca pe mine, ca cititor, sa simt ceva pentru ele, ca si cum acestea ar fi reale. Un personaj complex reuseste sa te faca sa te bucuri de victoria lui ca si cum ar fi fost a ta, sa te intristezi atunci cand pierde si sa plangi, da, sa plangi cu adevarat, atunci cand citesti despre moartea lui.

Originalitatea joaca si ea un rol foarte important in a ma face sa spun despre o carte ca “este buna”. Nu exista multi autori care sa poata sa scrie o carte in totalitate originala, acest lucru devenind aproape imposibil din cauza multimii de carti care apar pe banda rulanta in ultima vreme, cu subiecte mai mult sau mai putin diferite. Dar unii autori reusesc sa creeze lumi originale, in care sa te pierzi si pe care sa nu vrei sa le parasesti, lumi de care iti amintesti cu drag, chiar si dupa ce anii au trecut. Altii reusesc sa construiasca personaje complexe, pe care sa le indragesti, cladite cu atat de mult talent incat atunci cand vezi ca fac greseli vrei  sa intri in carte, sa le zgudui, sa tipi la ele, avertizandu-le ca se inseala. Alti autori in schimb reusesc sa ma impresioneze cu originalitatea actiunii. Ma refer la acele intorsaturi de situatie cand pur si simplu recitesti paragraful exclamand “ce!?”, nevenindu-ti sa crezi ceea ce tocmai ai citit. Sau cand iti vine sa arunci cartea de nervi ca lucrurile nu se intampla asa cum vrei tu, dar dupa ce inspiri adanc, te reintorci la citit, pentru ca esti curios sa stii ce se mai intampla.

Desi pentru mine nu este un element important, preferand sa nu judec o carte dupa coperta, pentru alte persoane aceasta conteaza foarte mult. Nu de putine ori am auzit persoane spunand ca nu au citit o carte pentru ca “nu i-a atras coperta”, acestia nepunandu-si nici macar o clipa problema ca poate refuza din start sa ofere o sansa unei capodopere literare. Este adevarat, uneori copertile sunt neinteresante, iar alte ori nu au nici cea mai mica legatura cu romanul, dar nu cred ca acest lucru ar trebui sa joace un rol decisiv in evaluarea unei carti.

Cred ca cel mai simplu ar fi sa spun ca pentru mine, o carte buna este vie, fermecata si reuseste sa te atraga din nou in lumea ei, chiar si dupa ce au trecut zeci de ani de cand ai citit-o ultima oara; este acea carte care te asteapta cuminte in biblioteca, convinsa ca la un moment dat o sa te intorci si o sa o atingi pentru a o reciti, nu doar pentru a o sterge de praf, pentru ca ea stie ca are un loc special in inima ta, cititorul. 

luni, 16 septembrie 2013

Back to school

A venit toamna si ca in fiecare an, o data cu ea soseste si inceputul unui nou an scolar. Primii care parasesc vacanta sunt elevii, care astazi se intorc la scoala, chemati de sunetul soneriei ce a inlocuit in timp clinchetul clopotelului. Unii dintre ei pasesc poate pentru prima data in scoala sau liceu, asteptand sa se bucure de primul an ca boboci, curiosi sa isi cunoasca colegii, profesorii, invatatorii, dirigul sau diriga.

Personal, imi amintesc si acum momentele in care am pasit prima data in scoala in clasa I, imi amintesc de scoala generala si mai ales, de cei mai dragi ani, cei de liceu. Uneori, nu imi dadeam seama de frumusetea acestor ani, imi doream sa cresc mai repede, sa ajung la facultate, iar acum, studenta in anul doi, ma gandesc cu nostalgie la anii de liceu. Este ironic cum atunci cand suntem mici ne dorim sa crestem mari, iar atunci cand crestem mari ni se face dor de copilarie. Probabil este specific firii umane sa nu fie niciodata multumita de prezent.

Doresc sa le urez tuturor elevilor un an scolar bun, plin de succese, in care sa invete, dar sa nu uite sa se si distreze. Deasemenea, vreau sa le dau o veste, sper eu, buna. Incepand de azi, pe blog vor aparea si probleme de informatica rezolvate si explicate in detaliu, atat la nivel de facultate, cat si de liceu. In cazul in care aveti probleme a caror rezolvare va doriti sa apara pe blog, va invit sa trimiteti cerinta pe adresa goldypedia@yahoo.com si in functie de timpul liber, voi publica rezolvarea.

Pentru cei care ati pasit azi in clase, cum a fost prima zi din acest an scolar? Dar cei care au terminat deja scoala, cum vi s-au parut acesti ani? ^^

miercuri, 11 septembrie 2013

Recenzie carte: "Codul lui Zamolxe" de Pavel Corut

“Codul lui Zamolxe” este primul volum din seria “Origini”, scrisa de Pavel Corut. Aceasta serie prezinta o ipoteza mai putin raspandita referitoare la aparitia vietii pe Pamant, ipoteza conform careia oamenii sunt urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii.

Primul volum incepe cu intalnirea dintre Varain, un spion cu puteri paranormale si extraterestrul Svidur Khom, care ii dezvaluie pamanteanului ca populatia Terrei a fost supravegheata inca de la primele evenimente nucleare care au avut loc pe planeta. Varain a acceptat sa lucreze si sa devina agent de informatii pentru Svidur Khorn, pe care l-a numit Zamolxe, dupa zeul geto-dac.

Extraterestrii au lucrat asupra creierului lui Varain, dandu-i capacitati psihice superioare, modificari pe care le-au facut mai apoi si asupra altor pamanteni. Acest grup oferea extraterestrilor informatii despre Terra si primeau, la randul lor, reguli si sfaturi care sa-i ajute sa ridice oamenirea din stadiul de semicivilizatie la care se afla.

Cu ajutorul lui Zamolxe, Varain are ocazia sa afle modul in care a aparut viata pe Pamant, informatii pe care le sintetizeaza in carti spre a le oferi omenirii. Cartile lui Varain formeaza seria Origini si urmaresc evolutia si involutia omenirii, inca din momentul in care grupul de exploratori a parasit Alianta Civilizatiilor Humanoide.

Astfel, in primul volum aflam despre existenta Aliantei si despre motivele exilarii guvernatorilor Zaris si Roinar. Desi exilul lor trebuia sa reprezinte o pedeapsa, Zaris priveste intamplarea ca pe o sansa de a creea o noua lume si nu trece mult timp pana ce alti humanoizi i se alatura, fiecare manat de proprile ganduri si dorinte.

Cartea urmareste drumul exilatilor prin Univers si prezinta cu lux de amanunte lumile pe care le intalnesc, locuitorii respectivelor lumi si mai ales, primul contact cu Pamantul, pe atunci o planeta virgina. Mi-a placut modul in care au fost prezentate diversele rase de extraterestrii, interactiunile dintre acestea, dar si lumile lor, autorul reusind sa le ofere veridicitate.

Unul din momentele mele preferate din carte a fost cel in care grupul de exilati a ajuns pe Pamant si a inceput sa transforme o planeta fara viata in una luxurianta, care sa concureze fara probleme cu lumile Aliantei. Pavel Corut a reusit sa construiasca niste personaje pe care le indrageai pe loc si era imposibil sa nu urasti alaturi de ele invadatorii care distrugeau paradisul in care se transformase Pamantul si sa nu iti para rau atunci cand, unii dintre ei, isi dadeau ultima suflare.

Personajele mele preferate au fost Zaris, care pe tot parcursul expeditiei a fost un adevarat lider, Deira, care a aratat curaj, iubire si loialitate si Orejona, pe care nu aveai cum sa nu o indragesti datorita modului de a se purta, parand in unele momente o adolescenta rasfatata, iar in altele, singura care mai era rationala.

Un alt lucru care mi-a placut la “Codul lui Zamolxe” a fost modul in care a fost impartita cartea, la sfarsitul acesteia autorul aducand dovezi pentru sustinerea ideilor prezentate.

“Codul lui Zamolxe” este un roman care se citeste usor, fiind accesibil, dar care reuseste in acelasi timp sa ofere cititorului o tema de gandire: suntem noi urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii? 

duminică, 8 septembrie 2013

Recenzie film: Turbo

Primul lucru care m-a atras la film a fost ideea acestuia, la urma urmelor nu vezi in fiecare zi un film despre un melc care se intrece cu masinile. Daca la inceput am crezut ca filmul avea sa fie doar o animatie simpatica care sa te relaxeze si amuze, in timp ce il urmaream mi-am dat seama ca acesta poate sa fie si mai mult de atat, daca privesti dincolo de povestea lui Turbo.

Theo (Turbo) este un mic melc de gradina cu o pasiune neobisnuita pentru viteza. Inconjurat de fiinte care nu-i inteleg pasiunea si care considera visele lui nu doar irealizabile, dar si periculoase, Theo este de multe ori batjocorit de ceilalti melci, singurele lui clipe de evadare fiind cele petrecute in fata televizorului, unde se uita la cursele de masini si isi admira modelul, pilotul Guy Gagné.

Soarta pare sa tina insa cu Theo astfel incat intr-o zi, in urma unui accident in care aproape si-a pierdut viata, micul melc capata viteza si trasaturile unei masini de curse. Dar oare cum o sa schimbe toate acestea viata micului melc de gradina?

Filmul a fost amuzant, avand numeroase momente la care nu ma puteam opri din ras, dar mai mult de atat, mi-a placut mesajul filmului: sa nu renunti niciodata la visele tale. Am admirat ideea de a prezenta doua fiinte atat de diferite prin natura lor si totusi atat de asemanatoare: melcul Theo si echivalentul uman al acestuia, Tito. Desi amandoi sunt niste outsideri ale caror vise par imposibile, impreuna ei reusesc sa formeze o echipa, pe cat de neobisnuita, pe atat de simpatica.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modalitatea in care a fost prezentata falsitatea anumitor oameni si diferenta intre cum se comporta in fata camerelor de filmat si cum sunt in viata reala.

Un plus al filmului a fost si grafica, scenele din circuitul Indianapolis fiind realizate cu mult talent, in timpul cursei avand sentimentul ca esti si tu parte din ea.

“Turbo” este un film care ne aminteste sa nu renuntam niciodata la visele noastre indiferent cat de imposibile pot parea si ca pana si cele mai mici vietuitoare ar trebui respectate. 




joi, 5 septembrie 2013

Recenzie serial: Violetta (Sezonul 1)

Cred ca cea mai simpla modalitate de a descrie serialul “Violetta” este acela de a zice ca este o telenovela pentru adolescenti. Daca primele episoade mi s-au parut usor plictisitoare si imi dadeau impresia ca nu o sa se intample nimic interesant, in cele din urma serialul m-a facut sa astept cu nerabdare urmatorul episod pentru a vedea ce mai fac Vio si prietenii ei.

Violetta este o adolescenta care nu si-a desoperit inca talentul pentru cantat, mostenit de la mama ei. Dupa ce Maria, mama fetei, a murit in timpul unui turneu, cand Vio avea doar cativa ani, tatal ei, German, a decis     sa-si tina fiica departe de lumea muzicii. Orbit de dorinta de a o proteja pe Violetta, acesta a plecat cu ea in Madrid pentru a o ascunde de familia Mariei, sperand ca astfel sa impiedice posibilitatea ca fata sa cante si sa calce pe urmele mamei sale. Mai mult, acesta i-a ascuns fetei ca are o bunica si o matusa si nu i-a permis sa interactioneze prea mult cu persoane de varsta ei, sperand ca face ce este mai bine pentru ea.

Dar, ca orice pasare crescuta intr-o colivie de aur, Violetta simte nevoia de libertate, iar lucrurile se schimba atunci cand cei doi se intorc in orasul natal, Buenos Aires. Alaturi de cei doi mai vin si iubita lui German, Jade si fratele acesteia, Matias, dar si cei doi angajati, Olga si Ramallo. Daca cu cei din urma Vio se intelege foarte bine, considerandu-i parte din familie, relatia ei cu Jade este foarte tensionata, ideea ca aceasta sa ii devina mama vitrega displacandu-i total fetei.

In viata acestora apare si o noua guvernanta, Angie, care, in realitate, este matusa Violettei. Aceasta este imediat indragita de fata si cele doua devin bune prietene. Dorind sa nu riste sa o piarda din nou pe Vio, Angie pastreaza secretul si nu le marturiseste celor doi cine este cu adevarat.

Descoperind iubirea pentru muzica si talentul pe care il are, Violetta se inscrie in secret la “Studio 21”, unde Angie este profesoara si preda lectii de canto. Aici fata isi face noi prieteni, dar si dusmani. In plus, Violetta ii cunoaste la studio si pe Leon si Tomas, doi baieti cu firi total opuse, dar care lupta amandoi pentru inima ei.

Oare o sa reuseasca Violetta sa isi urmeze visul printre atatea secrete fara a distruge relatia cu tatal ei intre timp?

Mi-a placut povestea din serial, desi in unele momente ma enerva destul de mult nehotararea Violettei in ceea ce ii privea pe Leon si Tomas. In unele momente imi parea o persoana egoista, care nu isi dadea seama ca prin ceea ce face ii ranea pe cei doi. Dintre baieti, inca de la inceput am fost in “echipa Leon” si consider in continuare ca el este mult mai potrivit pentru Violetta decat Tomas, dovedind ca o iubeste cu adevarat si, cel putin din punctul meu de vedere, mai mult decat Tomas.

Nu stiu daca am avut un personaj preferat pe parcursul serialului deoarece existau numeroase intorsaturi de situatie care ma faceau sa iubesc un personaj pe care il uram cu cateva minute inainte sau sa urasc un personaj pe care il indrageam. Totusi, pe parcursul serialului, cred ca cei mai dragi mi-au fost Naty si Leon.

De Natalia in cea mai mare parte mi-a fost mila si imi doream sa gaseasca in ea forta de a se indeparta de Ludmila si de a intelege ca este talentata si poate sa straluceasca. M-am bucurat sa vad ca atat sora ei, Lena, cat si Maxi au avut influente pozitive asupra acesteia si au ajutat-o sa aiba mai multa incredere in ea.  Actrita care o interpreteaza, Alba Rico Navarro, are o voce superba si sper ca in sezonul urmator sa aiba ocazia de a canta mai mult decat in acesta.

Leon este practic baiatul perfect. Trecand peste povestea clasica – baiatul rau devine bun datorita faptului ca s-a indragostit – acesta a aratat de multe ori ca o iubeste cu adevarat pe Violetta si i-a acceptat multe lucruri pe care altcineva nu le-ar fi acceptat. In plus, spre deosebire de Tomas, cat timp acesta era certat cu Vio si erau despartiti, el nu s-a cuplat cu alte fete. Toate acestea m-au facut ca pe tot parcursul serialului sa-l prefer pe Leon si sa sper ca in cele din urma el o sa ramana cu Violetta.

Un alt plus al serialului au fost melodiile, care mi-au placut foarte mult, preferatele mele fiind: “Voy por ti”“Habla si puedes” , ”Te creo” , “Are you ready for the ride?” si “Ven y canta”.


Plin de intorsaturi, de secrete, de situatii limita si neasteptate, de momente amuzante, dar si de momente triste, serialul “Violetta” merita vazut si il recomand cu drag. In asteptarea sezonului al doilea, va doresc vizionare placuta!

luni, 2 septembrie 2013

Castigatorii concursului de deschidere


Pentru inceput, vreau sa multumesc tuturor celor care au participat la concurs. Mi-a facut placere sa citesc comentariile voastre si sper ca o sa urmariti blog-ul in continuare si o sa participati si la concursurile viitoare.


Castigatorii concursului de deschidere sunt:

Pachetul 1 (“Creatura” de Nely Cab si un lac de unghii Nailwear Pro+ Mandarin Magic de la Avon): Ghanda

Pachetul 2 (“Tunele 4 – Mai aproape” de Roderick Gordon, Brian Williams si un lac de unghii Nailwear Pro+ Plum Seduction de la Avon): krisszu95shinnygirl

Pachetul 3 (“Cand esti vrajitoare…” de Carolyn MacCullough si un lac de unghii Nailwear Pro+ Chilling Teal de la Avon): DucaBlue


Felicitari castigatorilor!  Astept sa imi trimiteti pe adresa de e-mail goldypedia@yahoo.com datele voastre de contact (nume, prenume, adresa de livrare a premiului, cod postal, numar de telefon) pana la data de 10 septembrie 2013. Datele trebuiesc trimise de pe adresa de e-mail cu care v-ati inscris la concurs!


Observatie:  Daca pana la data de 10 septembrie inclusiv nu primesc datele de livrare, castigatorul respectiv este eliminat, iar premiul o sa fie acordat urmatorului concurent din lista.

Premiile vor fi expediate catre castigatori pana la sfarsitul lunii septembrie.