Inainte de Paste am citit romanul
“Dulci: Jurnalul unui caine” scris de Dan Puric, o poveste sensibila si
emotionanta ce ofera o imagine a realitatii noastre mult mai matura decat poate
parea la prima vedere.
Labradorita Dulci, impreuna cu
bunul ei prieten, Astor, un caine maidanez ce pazeste cu devotament Terasa
Parcului, prezinta, prin intermediul unor povesti scurte, o viziune simpla
asupra omului si a societatii. Intamplarile sunt prezentate din perspectiva
sfasietor de inocenta si induiosatoare a lui Dulci, martora la degradarea umana
si la existenta unui numar din ce in ce mai mic de Oameni care sa merite sa fie
numiti astfel.
Citind cartea, am ras, am plans,
am vrut sa pot strange de gat anumite personaje, dar si sa le imbratisez pe
altele. Pe tot parcursul lecturii m-am simtit prinsa intr-un montagne-russe al
sentimentelor, autorul reusind in doar cateva pagini sa imi distruga complet
speranta si increderea in umanitate pentru ca, mai apoi, dupa cateva randuri sa
o recladeasca la loc prin inocenta lui Dulci si prin aparitia altor personaje
care sa merite cu adevarat sa fie numiti Oameni.
Am apreciat modul in care au fost
prezentate viziunile lui Dulci si Astor asupra omului, societatii si a lumii,
cele doua perspective fiind asemanatoare, dar, in acelasi timp, extrem de
diferite, fiecare dintre ele fiind marcata de trairile si intamplarile fericite
sau triste prin care cei doi au trecut. Modul in care trecutul, dar si stilul
de viata actual si-au pus amprenta asupra celor doi catei a adus un plus de
realism romanului si povestilor celor doi.
Cartea este mica si poate fi
citita in doar cateva ore, dar cu siguranta ideile, sentimentele si trairile
din timpul lecturii isi vor lasa amprenta asupra cititorilor.
Recomand aceasta carte tuturor
celor care vor sa descopere o poveste frumoasa, emotionanta, care sa le ramana
apoi mult timp in amintire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu