Ideea politistului care ucide criminali a mai fost folosita
pana acum atat in literatura, cat si in universul cinematografic, prin urmare
ideea in sine nu aduce ceva nou, dar
modul in care Jeff Lindsay o prezinta demonstreaza atat originalitate, cat si talent,
oferind cititorului o lectura unica.
Autorul ne pune in pielea lui Dexter, un criminal in slujba
legii. In timpul zilei acesta lucreaza la Departamentul de Politie din Miami,
iar in timpul noptii devine un ucigas cu sange rece, ale carui victime sunt
reprezentate de criminali, pedofili si alte scursuri ale societatii.
Dexter se poate mandri cu un “stil de lucru” unic, cel putin
pana cand un nou criminal isi face aparitia in oras. Cum nou sositul ii imita
cu mult talent munca, Dexter porneste pe urmele acestuia. Dar ce reprezinta
acesta pentru Dexter: un criminal care trebuie adus in fata legii sau un
potential “partener de joaca” ?
Dupa ce am terminat volumul “Duios demonicul Dexter” m-am
gandit daca il pot introduce pe Dexter intr-o anumite categorie, daca pot zice
ca este un personaj bun sau rau, dar nu am reusit acest lucru. Dexter nu este
un personaj pozitiv, care ucide pentru a face bine. El ucide pentru a trai,
simtind nevoia de a face acest lucru. Dar faptul ca omoara il face o persoana
rea? Sau faptul ca alege sa omoare criminali il face o persoana buna? Oricare
ar fi raspunsul, Dexter este un personaj pe care nu poti sa-l urasti. Au fost
cateva momente in care l-am detestat pe Dexter, dar acum, cand am inchis
cartea, nu pot spune ca l-am urat sau ca il pot cataloga drept un personaj psihopat,
caruia ar trebui sa-i oferi un loc pe un scaun electric.
Dexter este nu doar extrem de inteligent, ci si foarte
amuzant, replicile lui sarcastice si gandurile ironice pe care le are
aducandu-ti zambetul pe buze in timpul lecturii. In plus, analizele psihologice
pe care le face atat asupra celor din jurul sau, cat si asupra lui, dar si
analogia pe care acesta o face cu masina si Calatorul Intunecat dovedesc ca in
cazul in care Dexter ar renunta la locul de munca din cadrul Departamentului de
Politie ar putea lucra oricand ca si psiholog sau psihiatru.
Un personaj care mie mi-a atras atentia desi a stat in umbra
in acest volum a fost sergentul Doakes, despre care tind sa cred ca o sa aiba
un rol important in urmatoarele volume. Acest personaj a aparut doar de doua
sau trei ori, pentru scurt timp, dar a reusit sa fie atat de intrigant incat sa
imi ramana in minte.
Un rol important a fost jucat si de sora vitrega a lui
Dexter, Deborah. Desi in unele momente mi se parea mult prea obsedata de locul
de munca si de functia ei, iar in altele mi se parea prostuta, Deborah reusea
cumva sa faca in cele din urma un lucru care sa demonstreze contrariul. Totusi,
in unele momente imi dadea impresia ca ea este o marioneta, iar Dexter
papusarul implorat de marioneta sa o controleze.
Imbinand romanele politiste cu cele psihologice, provocand
cititorul sa vada actiunea prin ochii unui criminal inteligent si ironic,
“Duios demonicul Dexter” este un roman care merita citit.
