Robert J. Sawyer a adus in discutie in romanul sau,
“Programatorul divin”, o tema controversata, ce creeaza discutii si dezbateri
chiar si in ziua de azi: existenta lui Dumnezeu, prezentata insa prin ochii
stiintei. Daca Universul cu intreg continutul sau ar reprezenta un program care
ruleaza de miliarde de ani, iar legile fizicii si constantele fundamentale ar reprezenta
codul sursa, atunci nu ar fi logica si existenta unui programator? Mai mult de
atat, privind Universul ca pe un program, care este output-ul acestuia, care este scopul
programului? Existenta noastra, dar si a altor fiinte are un scop anume, are un
sens, sau suntem doar niste variabile locale, auxiliare, folosite pentru un
scop ce depaseste imaginatia? In plus, ce facem cu bug-urile, a caror aparitie
este inevitabila intr-un astfel de proiect?
Tom Jericho, un paleontolog talentat ce lucreaza la Muzeul Regal
Ontario din Toronto are surpriza vietii lui cand in fata muzeului aterizeaza un
OZN, iar din el iese un extraterestru ce doreste sa vorbeasca cu un
paleontolog. Extraterestra Hollas ii explica lui Tom ca atat pe planeta ei
natala, cat si pe planeta unei alte rase de extraterestrii care ii insoteste au
existat extinctii in masa ce coincid cu cele care au avut loc pe Pamant. Spre
mirarea lui Tom, un ateist convins, extraterestrii sustin ca aceste evenimente
sunt dovada existentei lui Dumnezeu, care a manipulat evolutia vietii pe toate
aceste planete.
Mi-a placut romanul si modul in care autorul a adus in
discutie teorii si ipoteze, desi, in prima jumatate a acestuia, sumedenia de
informatii din diverse stiinte il facea sa para putin greoi. Autorul a
strecurat totusi printre ipoteze si teorii si un fir narativ, oferindu-ne sansa
de a citi si despre viata de familie a lui Tom, dar si despre lupta acestuia cu
o boala necrutatoare: cancerul. Atacurile extremistilor, aparitia supernovei,
dar si calatoria de la final aduc si ele un plus actiunii romanului, dar tema
principala ramane totusi existenta lui Dumnezeu.
Am apreciat la romanul lui Robert J. Sawyer faptul ca a
reusit sa prezinte ipotezele existentei lui Dumnezeu si sa dezbata existenta
acestuia atat din punctul de vedere al extraterestrei Hollas, convinsa de
existenta divinitatii, cat si din punctul de vedere al lui Tom, care era
convins ca acesta nu exista.
Singurele lucruri pe care le-as putea reprosa romanului sunt
reactiile oamenilor la venirea extraterestrilor pe Pamant, care mie, personal,
mi s-au parut false si nerealiste si limbajul folosit, care mi se parea uneori
obositor si greoi, continand termeni din fizica, biologie, chimie, astronomie,
etc.
Romanul lui Robert J. Sawyer aduce in discutie pe langa tema
principala, existenta lui Dumnezeu, probleme de moralitate si etica, iar
finalul acestuia este interesant, oferind raspunsuri la anumite intrebari dar
lasand totodata loc si pentru noi ipoteze.
Desi la inceput poate parea greoi si chiar usor plictisitor,
in special pentru cititorii care prefera romanele pline de actiune, romanul
dovedeste pe parcurs ca merita citit, motiv pentru care il recomand cu
incredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu