Va era dor de eroii Marvel? Mie
una da, asa ca am profitat de putinul timp liber de care dispun pentru a vedea
filmul “Capitanul America: Razboinicul iernii”, film ce-i readuce in lumina
reflectoarelor atat pe simpaticul Steve Rogers (Capitanul America), cat si pe
frumoasa spioana Natasha Romanoff (Vaduva Neagra).
Actiunea filmului este plasata
dupa intamplarile din Avengers si aduce in discutie problema libertatii pusa in
balanta cu siguranta. Steve Rogers (Chris Evans) continua sa protejeze omenirea
lucrand impreuna cu Natasha Romanoff (Scarlett Johansson) ca agent S.H.I.E.L.D.
si in acelasi timp incearca sa se obisnuiasca cu lumea moderna. Lucrurile iau
insa o intorsatura neasteptata atunci cand Nick Fury (Samuel L. Jackson) este
atacat, iar Capitanul America intelege ca nu poate avea incredere in nimeni.
Alaturi de Vaduva Neagra, acesta incearca sa descopere secretele agentiei
S.H.I.E.L.D. si sa dezlege un mister ce ameninta intreaga omenire.
La fel ca toate filmele ce au in
centru eroii Marvel si “Capitanul America: Razboinicul iernii” are numeroase
scene de lupta si efecte speciale care reusesc sa te faca sa te simti prins in
mijlocul actiunii, luptand si incercand sa dezlegi misterul ce pluteste in
jurul agentiei S.H.I.E.L.D., dar si in jurul HYDRA, care se pare ca nu a murit
o data cu maleficul Craniu Rosu. Mare dreptate a avut cel care a spus ca
“atunci cand tai un cap, alte doua cresc in loc”, motto-ul potrivindu-se
perfect agentilor HYDRA.
Povestea a fost interesanta si mi
s-a parut ca a incercat sa fie mult mai profunda decat cea din celelalte filme,
modul in care a prezentat problema sigurantei omenirii fiind interesant. Merita
oare sa fie sacrificata libertatea pentru a fi in siguranta? Merita sacrificate
vietile unor oameni ce ar putea face in viitor rau omenirii pentru binele
celorlalti? Daca un algoritm decide ca mai bine de trei sferturi din omenire
trebuie ucisa deoarece in viitor acesti oameni vor reprezenta un pericol,
merita sacrificarea lor pentru ca ceilalti oameni sa fie in siguranta?
Am apreciat si modul in care a
fost prezentat nivelul tehnologic existent, algoritmul Zola fiind diabolic de
inteligent, iar inteligenta artificiala fiind si ea un plus al filmului.
O aparitie surprinzatoare a fost
cea a Razboinicului Iernii (Sebastian Stan), un personaj care in realitate nu
este asa de necunoscut eroului nostru pe cat credea acesta, dovedindu-se a fi o
persoana pe care la sfarsitul primului film, “Capitanul America: Primul
razbunator”, o credeam moarta. Aparitia acestuia nu face decat sa-l faca pe
Steve si mai confuz in ceea ce priveste granita fina dintre bine si rau, intre
ce este corect si ce este gresit si care este cel mai bun si corect lucru pe
care ar trebui sa-l faca.
La fel ca si in celelalte filme
Marvel, nu au lipsit momentele comice care sa te faca sa razi, replicile
Natashei fiind la fel ca intodeauna, inteligente si amuzante. Una dintre cele
mai amuzante scene mi s-a parut cea a interogatorului facuta de aceasta, de
Steve si de Sam (Anthony Mackie) pe acoperis, roscata demonstrand inca o data
care este “stilul ei de lucru”.
Actorii au fost talentati,
interpretandu-si cu mult talent rolurile. Scarlett Johansson a fost
spectaculoasa in rolul Vaduvei Negre, iar Chris Evans i-a dat cu usurinta viata
Capitanului America. O surpriza placuta a fost si aparitia lui Sebastian Stan
in rolul misteriosul Razboinic al Iernii, actorul reusind sa se ridice la
nivelul colegilor de platou si sa-si interpreteze rolul cu talent.
Filmul reuseste sa aduca pe
ecrane magia benzilor desenate cu super-eroi si merita vazut, acesta combinand
elementele specifice filmelor cu eroii Marvel cu jocurile politice, abordand
intr-un mod interesant probleme contemporane si lasand in urma lui intrebari la
care ar trebui cu totii sa ne gandim, macar pentru cateva clipe. In plus, daca
vedeti filmul la cinema, ramaneti in sala pana la sfarsit deoarece exista si o
scena post-credits, aceasta adaugand si ea cateva intrebari referitoare la ce
urmeaza sa se intample in urmatoarele filme.
Am văzut filmul acesta în prima săptămână în care a fost lansat și eram super nerăbdătoare să îl văd. Prima dată am crezut cp „Războinicul Iernii” este defapt Căpitanul, dar întorsătura de situație m-a lăsat cu gura căscată. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost gândit/realizat, iar scena mea preferată a fost cea în care Natasha îl învață pe Căpitan să se ascundă de privirile iscoditoare într-un mall sau era gară? Oricum sărutul acela a fost epic :))
RăspundețiȘtergereDaaa, a fost foarte draguta scena, daca imi amintesc bine erau intr-un mall. Totusi, din anumite puncte de vedere, cred ca Natasha s-ar potrivi mai bine cu Razboinicul Iernii :-?
Ștergere