Recenzie film: Descendants - Descendentii

Inca de cand am vazut reclama acestui film am vrut sa-l vad, avand mari asteptari de la el. Din pacate, am fost dezamagita, filmul fiind mai degraba o povestioara previzibla si nu foarte complexa.

Cu ani in urma, Regele Adam (Dan Payne) si Regina Belle (Keegan Connor Tracy) au unit toate regatele magice, cladind astfel Auradon. Toate personajele negative au fost alungate si inchise pe Insula Pierdutilor, inconjurati de o bariera magica.

Anii au trecut si in prezent, fiul lor, Printul Ben (Mitchell Hope) urmeaza sa urce pe tron. Prima decizie a acestuia este aceea de a oferi o sansa copiilor de pe Insula Pierdutilor de a se intoarce in Auradon si de a se integra in lumea lor. EI ii alege pe Mal (Dove Cameron), fiica lui Maleficent (Kristin Chenoweth), pe Carlos (Cameron Boyce), fiul Cruellei De Vil (Wendy Raquel Robinsons), pe Evie (Sofia Carson), fiica Reginei cele Rele (Kathy Najimi) si pe Jay (Booboo Stewart), fiul lui Jafar (Maz Jobrani).

Desi Ben spera ca cei patru sa se integreze in Auradon, acestia au propria lor misiune, parintii lor dorind ca ei sa fure bagheta Zanei Nase (Melanie Paxson).

Povestea a fost destul de draguta, dar previzibila. Din pacate, filmul a prezentat numeroase stereotipuri, dar a si avut cateva elemente care nu se potriveau sau care nu au fost explicate. Sper totusi ca o sa existe o continuare in care sa aflam mai multe informatii despre personaje, atat despre trecutul, cat si despre viitorul lor.

Cei patru descendenti ai personajelor negative au fost bine construiti, desi as fi vrut sa aflu mai multe despre ei, in special despre Evie, Jay si Carlos. Fiecare este unic in felul lui si mi-a placut sa vad cum intre ei se leaga o prietenie adevarata.

Desi ma asteptam ca personajele negative sa fie cel putin la fel de impunatoare precum in filmele carora apartineau, in Descendentii acestia par a fi niste caricaturi. Cei patru raufacatori sunt pur si simplu prosti si patetici, actiunile lor neavand uneori pic de sens. Acest lucru a distrus, cel putin pentru mine, mare parte din farmecul filmului.

Mai mult decat parintii descendentilor m-au enervat Audrey (Sarah Jeffery) si Chad (Jedidiah Goodacre), acestia fiind unele dintre cele mai stereotipice si plate personaje din film. Chad, fiul Cenusaresei si al lui Fat Frumos este sportivul nemernic si care profita de cei din jur, iar Audrey, fiica Aurorei si a Printului Phillip, este sefa majoretelor si iubita lui Ben, considerandu-se superioara tuturor celor din jur.

Sfarsitul a fost simpatic, previzibil si a transmis exact mesajul pozitiv pe care il banuiam de la inceputul filmului: intodeauna trebuie sa fii tu insuti si sa faci propriile alegeri, nu sa lasi familia, societatea sau etichetele puse de altii sa te defineasca.

Melodiile nu mi s-au parut atat de reusite ca in alte filme Disney, dar nici nu m-au deranjat. Din toate melodiile din film, cred ca cele mai bune au fost “Rotten to the Core” si “If Only”.

In ciuda faptului ca nu a fost atat de bun pe cat ma asteptam, filmul a fost relaxant, perfect pentru o zi de sambata si, la fel ca toate filmele Disney, a transmis un mesaj pozitiv. 

Recenzie film: Inside Out - Intors pe dos

Am vrut sa vad Inside Out inca de cand am vazut prima data trailerul, iar miercurea aceasta am profitat de timpul liber pentru a intra in mintea lui Riley si pentru a cunoaste cele mai simpatice personaje, emotiile Joy, Sadness, Anger, Disgust si Fear.

Filmul ne poarta in mintea lui Riley, o fata de 11 ani si ne face cunostinta cu emotiile acesteia: bucuria, tristetea, furia, dezgustul si teama. Joy, Sadness, Anger, Disgust si Fear isi petrec timpul in sediu si modeleaza comportamentul si personalitatea fetei, fiecare emotie avand ocazia de a dicta reactia lui Riley in functie de situatie.

O data cu mutarea intregii familii in San Francisco lucrurile iau o intorsatura neasteptata. Desi emotiile incearca sa se adapteze la schimbarile produse, haosul isi face simtita prezenta atunci cand Joy si Sadness sunt absorbite in adancul mintii lui Riley. Cu Anger, Disgust si Fear ramase la “comanda”, situatia nu poate decat sa se inrautateasca.

Mi-a placut foarte mult filmul si am apreciat in mod deosebit latura psihologica a acestuia. Personificarea emotiilor, prezentarea si integrarea acestora in poveste au fost elemente originale, care m-au cucerit inca din primele minute din film. Prin intermediul calatoriei lui Joy si Sadness prin mintea lui Riley am avut ocazia de a vedea cum sunt construite visele, ce se intampla cu amintirile noastre, cum functioneaza imaginatia, dar si multe alte lucruri. Atentia la detalii a producatorilor a fost uimitoare, iar acest lucru se observa cel mai bine in modul in care sunt prezentate si integrate in poveste elementele psihologice descoperite de cele doua emotii in timpul calatoriei lor prin mintea lui Riley.

A trecut ceva timp de cand am vazut un film in care pur si simplu sa ador toate personajele, dar Inside Out a reusit sa construiasca personaje complexe, inteligente, care sa te cucereasca prin comportamentul, dar si prin replicile lor. De aceasta data nu am avut un personaj preferat, fiecare dintre ele fiind unic si interesant, reusind sa se joace cu emotiile tuturor celor care au urmarit filmul.

Mesajul filmului a fost transmis intr-un mod simplu si subtil, dar in acelasi timp autentic. Maturizarea, intelegerea si acceptarea tristetii ca parte necesara a vietii, acceptarea importantei lucrului in echipa, toate acestea reprezinta pasi pe care trebuie sa-i facem, chiar daca uneori nu ne-am dori acest lucru.

La finalul filmului, emotiile din mintea mea au votat in unanimitate: Inside Out este un film ce trebuie vazut, indiferent de varsta, profunzimea si sensibilitatea acestuia cucerind cu siguranta orice persoana!

Recenzie film: Frozen - Regatul de gheata

Tocmai am vazut filmul “Frozen” si pot spune ca acesta reuseste sa pastreze in totalitate magia filmelor cu care ne-a obisnuit Disney. Bazat pe povestea lui Hans Christian Andersen, “Craiasa zapezii”, filmul ne invita sa urmarim impreuna cu familia o poveste despre importanta acceptarii lucrurilor care te fac diferit si a propriilor puteri, indiferent cat de inspaimantatoare,  ciudate si magice pot parea, despre faptul ca trebuie sa iti invingi fricile, dar mai ales, despre puterea familiei si legaturile puternice dintre membrii acesteia.

In copilarie, cele doua printese ale regatului Arendelle, Elsa si Anna erau cele mai bune prietene, bucurandu-se de fiecare clipa petrecuta impreuna. Intr-o noapte, in timp ce cele doua se jucau folosind magia Elsei asupra ghetii, din neatentie are loc un accident, iar Anna este ranita de vraja surorii sale. Pentru a o salva, parintii celor doua fete cer ajutorul regelui trolilor, care reuseste sa-i salveze viata Annei. Pentru siguranta celor doua, acesta decide sa-i stearga Annei amintirile despre magie si despre puterea Elsei, iar parintii fetelor, dorind sa o protejeze pe Elsa, decid sa izoleze castelul de restul poporului pana cand aceasta o sa invete   sa-si controleze puterile. Speriata de ceea ce poate face si temandu-se sa nu-i raneasca pe cei din jurul ei, Elsa devine din ce in ce mai singuratica, tinandu-i la distanta pe toti cei din jurul ei, inclusiv pe Anna.

Anii trec, iar cele doua fete cresc in singuratatea propriului castel alaturi de parintii lor. Spre tristetea Annei, Elsa isi petrecea majoritatea timpului in propria camera, cu usa inchisa, cat mai departe de sora ei, sperand astfel sa o protejeze. Durerea celor doua fete creste in momentul in care afla ca parintii lor au murit in timpul unei furtuni, in timp ce se aflau pe o corabie. Dupa trei ani, Elsa ajunge la varsta majoratului si urmeaza sa fie incoronata ca regina a Regatului Arendelle. Spre disperarea Elsei si spre fericirea Annei, in ziua incoronarii portile castelului se vor deschide, iar palatul o sa fie plin de lume. Pe cat de mult se bucura Anna ca va avea ocazia sa cunoasca oameni noi, pe atat de mult se temea Elsa ca o sa piarda controlul asupra propriilor puteri si toata lumea o sa afle despre magia ei.

In timpul incoronarii lucrurile nu merg in totalitate asa cum trebuie, iar magia Elsei este dezvaluita, ingrozindu-i pe cei din jurul ei. Speriata, Elsa fuge cat mai departe de regatul Arendelle, fara sa-si dea seama ca a lasat in urma ei o iarna vesnica ce ameninta sa ii ucida pe toti locuitorii tinutului.

Anna pleaca pe urmele surorii ei sperand ca impreuna vor putea rezolva totul, atat in privinta iernii vesnice ce ameninta Arendelle, cat si in privinta propriei  lor relatii. Pe drum, Anna il intalneste pe Kristoff si pe renul acestuia, Sven, dar si un simpatic om de zapada construit de Elsa, Olaf.

Filmul a fost plin de actiune, suspans si intorsaturi de situatie si a imbinat cu maiestrie momentele in care nu te puteai opri din ras cu cele in care nu puteai sa nu versi cateva lacrimi. Fiind un film Disney, era logic ca totul avea sa se termine cu bine, dar modul in care povestea a avut un sfarsit fericit a fost usor neasteptat si diferit de situatiile clasice, lucru pe care l-am apreciat in mod deosebit.

Personajele au fost complexe si bine construite, reusind sa te faca sa le indragesti inca din primele minute. Personajul meu preferat a fost cu siguranta Elsa, aceasta dovedind in fiecare minut al filmului inima de aur ce se ascunde in spatele atitudinii de regina de gheata. Iubirea pentru cei din jur, in special pentru sora ei, Anna, si dorinta de a o tine pe aceasta in siguranta, au facut-o pe Elsa sa faca numeroase sacrificii, sa se inchida in ea si sa construiasca un zid de gheata in jurul ei pentru a-i tine pe toti la distanta. Teama si stresul de a nu-i rani pe cei din jur o faceau pe Elsa sa-i fie din ce in ce mai greu sa-si controleze puterile, intrand astfel intr-un cerc vicios din care fata nu stia cum sa iasa. In momentul in care Elsa fuge in munti, unde este singura si nu are in jurul ei persoane pe care sa riste sa le raneasca, Elsa se elibereaza de proprile temeri si dovedeste cat de frumoasa este puterea ei, construind un castel de gheata de o frumuste atat de pura incat, pentru a-l cita pe Kristoff,  “te face sa plangi”.

Melodiile din film au fost toate bine realizate, preferata mea fiind “Let it go”. Desi versiunea originala din film a fost frumoasa, mult mai mult imi plac versiunea cantata de Demi Lovato si versiunea cantata de Martina Stoessel, ambele reusind sa surprinda magia filmului.

“Frozen” este un film perfect pentru aceasta perioada a anului, prin urmare nu pot decat sa va sfatuiesc sa ii luati langa voi pe toti membrii familiei, sa va asezati in fata ecranelor si sa pasiti in regatul magic Arendelle.