Pe cat de plictisitor si lipsit de suspans mi s-a parut
primul volum, pe atat de mult mi-a placut al doilea. Desi cu mult mai mic ca
dimensiune fata de primul volum, in “Uneori, sub clar de luna” autoarea a
reusit sa ma faca sa citesc pagina dupa pagina, pana la finalul neasteptat,
care m-a facut sa vreau sa citesc cat mai repede cel de-al treilea volum al seriei.
Va mai amintiti ca Shelby isi facuse sperante ca relatia cu
tatal ei ar putea sa se imbunatateasca dupa ce acesta a primit scrisoarea
trimisa de ea in tabara Semilunii? Ca poate tatal ei avea sa-si aminteasca in
sfarsit ca are o fata care ii simte lipsa si ca ar fi cazul ca el sa se
elibereze macar putin din ghearele manipulatoarei Priscilla? Ei bine, eu, ca si
Shelby de altfel, am crezut acest lucru, dar se pare ca Priscilla a castigat
inca o lupta in razboiul ei cu adolescenta si a trimis-o pe aceasta la un
internat din Elvetia.
Aici, fara telefon, calculator sau alte mijloace de a
comunica cu exteriorul, lui Shelby ii este imposibil sa vorbeasca cu iubitul ei
varcolac, Austin, iar faptul ca acesta apare prin diverse tabloide alaturi de printesa
muzicii pop a Europei nu o face deloc sa se simta mai bine.
In plus, simturile lui Shelby devin mai dezvoltate, nu mai
suporta atingerea argintului pur si mananca in somn carne cruda. Daca ne gandim
la faptul ca in primul volum, dupa lupta cu puma, Austin o muscase din greseala
pe Shelby, nu este prea greu sa ne dam seama ca Shelby o sa aiba in curand
blanita.
Cand Austin reuseste sa se strecoare la Academia Steinfelder,
fata este mai mult decat fericita. Dar secretele pe care acesta i le dezvaluie
ii fac pe cei doi sa inteleaga ca trebuie sa paraseasca cat mai curand
institutul, iar pericolul in care se afla amandoi este mai mare decat
banuisera.
O sa poata Shelby sa paraseasca institutul inainte de luna
plina?
Am citit pe nerasuflate volumul al doilea, suspansul
existand in fiecare pagina a cartii. Spre deosebire de primul, in acest volum
personajele au parut mai bine conturate, mai complexe si mi-a placut ca am avut
ocazia sa vad si o alta latura a Priscillei, una mai sensibila, mai umana.
Un mic spoiler pentru fanii vampirilor: undeva pe la
sfarsitul cartii un anumit vampir italian o sa-si arate si el coltii. Care este
scopul lui si daca acesta o sa o ajute sau nu pe Shelby, asta o sa va las pe
voi sa aflati.
Per total, cartea a fost buna si m-a facut sa vreau sa
citesc cat mai curand volumul al treilea al seriei, “Always in shadow”.
Despre seria “Nu plange sub clar de luna” si despre autoare
puteti sa aflati mai multe informatii accesand http://heatherdavisbooks.wordpress.com/
