Recenzie carte: "Uneori, sub clar de luna" de Heather Davis

Pe cat de plictisitor si lipsit de suspans mi s-a parut primul volum, pe atat de mult mi-a placut al doilea. Desi cu mult mai mic ca dimensiune fata de primul volum, in “Uneori, sub clar de luna” autoarea a reusit sa ma faca sa citesc pagina dupa pagina, pana la finalul neasteptat, care m-a facut sa vreau sa citesc cat mai repede cel de-al treilea volum al seriei.

Va mai amintiti ca Shelby isi facuse sperante ca relatia cu tatal ei ar putea sa se imbunatateasca dupa ce acesta a primit scrisoarea trimisa de ea in tabara Semilunii? Ca poate tatal ei avea sa-si aminteasca in sfarsit ca are o fata care ii simte lipsa si ca ar fi cazul ca el sa se elibereze macar putin din ghearele manipulatoarei Priscilla? Ei bine, eu, ca si Shelby de altfel, am crezut acest lucru, dar se pare ca Priscilla a castigat inca o lupta in razboiul ei cu adolescenta si a trimis-o pe aceasta la un internat din Elvetia.

Aici, fara telefon, calculator sau alte mijloace de a comunica cu exteriorul, lui Shelby ii este imposibil sa vorbeasca cu iubitul ei varcolac, Austin, iar faptul ca acesta apare prin diverse tabloide alaturi de printesa muzicii pop a Europei nu o face deloc sa se simta mai bine.

In plus, simturile lui Shelby devin mai dezvoltate, nu mai suporta atingerea argintului pur si mananca in somn carne cruda. Daca ne gandim la faptul ca in primul volum, dupa lupta cu puma, Austin o muscase din greseala pe Shelby, nu este prea greu sa ne dam seama ca Shelby o sa aiba in curand blanita.

Cand Austin reuseste sa se strecoare la Academia Steinfelder, fata este mai mult decat fericita. Dar secretele pe care acesta i le dezvaluie ii fac pe cei doi sa inteleaga ca trebuie sa paraseasca cat mai curand institutul, iar pericolul in care se afla amandoi este mai mare decat banuisera.

O sa poata Shelby sa paraseasca institutul inainte de luna plina?

Am citit pe nerasuflate volumul al doilea, suspansul existand in fiecare pagina a cartii. Spre deosebire de primul, in acest volum personajele au parut mai bine conturate, mai complexe si mi-a placut ca am avut ocazia sa vad si o alta latura a Priscillei, una mai sensibila, mai umana.

Un mic spoiler pentru fanii vampirilor: undeva pe la sfarsitul cartii un anumit vampir italian o sa-si arate si el coltii. Care este scopul lui si daca acesta o sa o ajute sau nu pe Shelby, asta o sa va las pe voi sa aflati.

Per total, cartea a fost buna si m-a facut sa vreau sa citesc cat mai curand volumul al treilea al seriei, “Always in shadow”.

Despre seria “Nu plange sub clar de luna” si despre autoare puteti sa aflati mai multe informatii accesand http://heatherdavisbooks.wordpress.com/

Recenzie carte: "Nu plange sub clar de luna" de Heather Davis

“Nu plange sub clar de luna” este o povestioara simpatica, cu o actiune simpla, usor de citit. Desi in mare cartea mi s-a parut usor plictisitoare, recunosc ca finalul a fost chiar dragut si nu ma asteptam la el.

In centrul povestii se afla Shelby, o adolescenta din Beverly Hills, care nu poate refuza un tip dragut, atunci cand acesta ii cere ajutorul. Dar cum Priscilla, mama ei vitrega ii vaneaza orice greseala in speranta de a scapa de ea, nu trece prea mult timp pana ce Shelby ajunge sa fie trimisa intr-o tabara de reeducare, Tabara Semilunii. Dar cum Priscilla nu e complet multumita si spera sa o trimita pe fata in tabara militara Canionul Rosu, iar Shelby stie ca femeia il poate manipula foarte usor pe tatal ei, singura sansa a fetei de a se tine departe de antrenamentul militar din desert este sa respecte regulile si sa se tina cat mai departe de probleme.

Dar cand in tabara isi face aparitia si un baiat atragator si misterios, care, dupa ce ii dezvaluie ca el si intreaga lui familie sunt varcolaci, ii cere lui Shelby ajutorul, mai poate ea sa se tina departe de necazuri (si de tabara militara)?

Dupa cum am zis si la inceput, cartea m-a plictisit destul de mult, fiind lipsita de suspans si destul de previzibila. Undeva pe la sfarsit, prin ultimele capitole, povestea incepe sa devina interesanta si sa te faca putin curios, dar chiar atunci, se termina. Totusi, finalul mi-a placut si mi s-a parut dragut.

De obicei, atunci cand actiunea nu e interesanta, personajele salveaza situatia, dovedindu-se complexe si bine conturate. Ei bine, in “Nu plange sub clar de luna”, nu se intampla asta. Personajele mi s-au parut superficial prezentate, neatragand prea mult atentia. Desi, sunt placute in felul lor, nici unul dintre ele nu mi s-a parut sa fie genul acela de personaj pe care sa-l indragesti sau care sa iti ramana in memorie mult timp dupa ce ai inchis cartea. Shelby este adolescenta tipica, care pe tot parcursul cartii o uraste pe mama ei vitrega, se plange de tatal ei care nu ii mai acorda destula atentie si spune ca se tine departe de probleme, dar reuseste cumva sa faca exact contrariul, spiritul de salvatoare din ea iesind la suprafata in cele mai nepotrivite momente. Austin este tipul dur, misterios, care nu se lasa doborat de nimic, dar, cum o cunoaste pe Shelby ii spune ca e varcolac si ii cere ajutorul.

“Nu plange sub clar de luna” nu este genul de carte plina de actiune, care sa te faca sa nu o mai lasi din mana. Totusi, o recomand ca fiind o poveste simpatica de dragoste, care merita citita atunci cand te plictisesti.