Recenzie carte: "Carrie" de Stephen King

Dupa ce ultimul roman horror pe care l-am citit, “Piercing”, s-a dovedit o mare dezamagire am vrut sa citesc o carte de care sa fiu sigura ca nu voi fi dezamagita, prin urmare am ales romanul lui Stephen King, “Carrie”.

Cartea spune povestea tinerei Carrie, o fata diferita din mai multe puncte de vedere. Crescuta de o mama fanatica, care, in numele religiei se gandise chiar sa-si ucida fiica, lui Carrie ii este greu sa se poarte normal atunci cand se afla la scoala, motiv  pentru care este tinta rautatilor colegilor.

Neavand liniste nici acasa, nici la scoala, viata lui Carrie este un adevarat iad, fata incercand din rasputeri sa fie atat pe placul mamei ei, cat si pe cel al colegilor. Dar cand sortii pare sa i se faca mila de fata, iar aceasta descopera ca are puteri telekinetice, fiind capabila sa miste, sa arunce, sa zdrobeasca si sa incendieze lucruri, razbunarea lui Carrie ii va lovi pe toti cei care au ranit-o.

Povestea a fost prezentata intr-un mod interesant, intamplarile fiind insotite de articole din ziare sau reviste, de interviuri, de citate din carti si articole stiintifice, toate acestea oferind un plus de veridicitate romanului. Ritmul alert in care era prezentata actiunea a mentinut suspansul in timpul lecturii, facandu-ma sa vreau sa aflu cat mai repede intreaga poveste a lui Carrie.

Carrie a fost un personaj impresionant nu doar datorita puterilor ei, ci datorita intregii ei vieti. In ciuda comportamentului mamei ei, fata tinea la ea si incerca sa-i faca pe plac. Pana la evenimentele finale, de dupa bal, fata o infruntase pe mama ei doar pentru a incerca sa se integreze printre colegii de la scoala, dar acestia, in loc sa incerce sa o cunoasca pe ea, o considerau doar “fiica nebunei de White” si isi bateau joc de ea cu orice ocazie. Unul dintre citatele mele preferate despre Carrie este spus de catre Sue: 

“ […] Aceasta e fata pe care oamenii o tot numesc un monstru. Vreau sa va intre bine in minte lucrul asta. Fata ce se putea declara multumita cu o bere de radacini de zece centi, si un hamburger, dupa unicul ei dans la scoala, astfel ca momma sa nu-si faca griji… ” (pag.128, “Carrie” de Stephen King, editura Nemira). 

Personal, mi-a fost mila de Carrie si nu o pot condamna pentru ceea ce a facut dupa bal. Probabil daca ar fi avut macar o persoana care sa ii fie aproape de la inceput, care sa o inteleaga si sa o sustina, atunci finalul ar fi fost altfel atat pentru Carrie, cat si pentru ceilalti locuitori.

Billy si Chris au fost unele dintre cele mai detestabile personaje pe care le-am intalnit intr-o carte. Chris este exact genul de fata de bani gata, capabila sa joace perfect rolul de fetita dulce a lui taticu’ atunci cand vrea sa obtina ceva de la acesta. Billy este golanul dezaxat care se distreaza teorizand fiintele din jurul lui, nepasandu-i nici macar o clipa ca acestea au si ele suflet si sentimente.

Desi “Carrie” nu este un roman atat de inspaimantator incat sa te faca sa tremuri in timp ce-l citesti, este o carte scrisa cu talent, cu personaje bine construite, de care nu ai cum sa nu te atasezi. Chiar daca nu este cel mai inspaimantator roman al lui Stephen King, “Carrie” este o carte buna, care merita citita atat de fanii genului horror, cat si de cititorii care nu sunt atrasi de acest gen literar.