Recenzie carte: "Nu plange sub clar de luna" de Heather Davis

“Nu plange sub clar de luna” este o povestioara simpatica, cu o actiune simpla, usor de citit. Desi in mare cartea mi s-a parut usor plictisitoare, recunosc ca finalul a fost chiar dragut si nu ma asteptam la el.

In centrul povestii se afla Shelby, o adolescenta din Beverly Hills, care nu poate refuza un tip dragut, atunci cand acesta ii cere ajutorul. Dar cum Priscilla, mama ei vitrega ii vaneaza orice greseala in speranta de a scapa de ea, nu trece prea mult timp pana ce Shelby ajunge sa fie trimisa intr-o tabara de reeducare, Tabara Semilunii. Dar cum Priscilla nu e complet multumita si spera sa o trimita pe fata in tabara militara Canionul Rosu, iar Shelby stie ca femeia il poate manipula foarte usor pe tatal ei, singura sansa a fetei de a se tine departe de antrenamentul militar din desert este sa respecte regulile si sa se tina cat mai departe de probleme.

Dar cand in tabara isi face aparitia si un baiat atragator si misterios, care, dupa ce ii dezvaluie ca el si intreaga lui familie sunt varcolaci, ii cere lui Shelby ajutorul, mai poate ea sa se tina departe de necazuri (si de tabara militara)?

Dupa cum am zis si la inceput, cartea m-a plictisit destul de mult, fiind lipsita de suspans si destul de previzibila. Undeva pe la sfarsit, prin ultimele capitole, povestea incepe sa devina interesanta si sa te faca putin curios, dar chiar atunci, se termina. Totusi, finalul mi-a placut si mi s-a parut dragut.

De obicei, atunci cand actiunea nu e interesanta, personajele salveaza situatia, dovedindu-se complexe si bine conturate. Ei bine, in “Nu plange sub clar de luna”, nu se intampla asta. Personajele mi s-au parut superficial prezentate, neatragand prea mult atentia. Desi, sunt placute in felul lor, nici unul dintre ele nu mi s-a parut sa fie genul acela de personaj pe care sa-l indragesti sau care sa iti ramana in memorie mult timp dupa ce ai inchis cartea. Shelby este adolescenta tipica, care pe tot parcursul cartii o uraste pe mama ei vitrega, se plange de tatal ei care nu ii mai acorda destula atentie si spune ca se tine departe de probleme, dar reuseste cumva sa faca exact contrariul, spiritul de salvatoare din ea iesind la suprafata in cele mai nepotrivite momente. Austin este tipul dur, misterios, care nu se lasa doborat de nimic, dar, cum o cunoaste pe Shelby ii spune ca e varcolac si ii cere ajutorul.

“Nu plange sub clar de luna” nu este genul de carte plina de actiune, care sa te faca sa nu o mai lasi din mana. Totusi, o recomand ca fiind o poveste simpatica de dragoste, care merita citita atunci cand te plictisesti.