Recenzie carte: "Jurnalul unui adolescent timid" de Stephen Chbosky

Inca de cand a aparut si la noi romanul “Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky am fost curioasa in ceea ce-l priveste, in special din cauza intregii “nebunii” care s-a iscat in jurul lui. Dupa ce l-am citit nu pot spune decat ca din punctul meu de vedere romanul este mult prea supraapreciat si, in ciuda faptului ca inteleg de ce majoritatea adolescentilor de 14-16 ani au adorat cartea, pe mine povestea tanarului Charlie nu m-a impresionat.

Charlie este un baiat de 15 ani, elev in primul an de liceu. Timid si introvertit, baiatul prefera sa nu interactioneze cu oamenii, alegand sa analizeze viata in loc sa o traiasca. Mica lume a lui Charlie este grav zdruncinata atunci cand singurul lui prieten, Michael, ia decizia de a se sinucide, eveniment ce-l face pe acesta sa se simta mai singur ca niciodata.

Dar cand doi frati vitregi, Sam si Patrick, elevi in ultimul an de liceu ii ofera lui Charlie prietenia lor, acesta are sansa de a invata sa traiasca.

Modul in care a fost construit romanul, ca o serie de scrisori adresata unui prieten anonim mi-a placut si mi-a atras atentia inca de cand am rasfoit cartea, inainte de a o citi. Continand gandurile si trairile lui Charlie, scrisorile formeaza un jurnal intim prin intermediul caruia aflam povestea primului an de liceu al baiatului.

Chbosky a adus in discutie o multime de probleme si vicii care pot sa apara in viata adolescentilor, de la bautura, tigari si droguri pana la avorturi, violuri si relatii incestuoase. Desi acestea sunt aduse mai mult sau mai putin treptat in discutie, din punctul meu de vedere autorul le-a tratat superficial, fara a pune cu adevarat accent pe consecintele acestora, dandu-mi impresia ca acestea erau pomenite doar cu rolul de a soca si de a transforma romanul in unul ce se vrea controversat, lucru pe care, cel putin din punctul meu de vedere, nu prea l-a reusit.

Personal, cred ca Charlie nu era doar timid si introvertit, ci avea probleme mult mai grave. Atacurile pe care le avea, schimbarile bruste de stare, comportamentul antisociabil, incapacitatea nu doar de a actiona, ci si de a reactiona normal, plus tendinta de a supraanaliza elemente sau evenimente fara o importanta deosebita si de a nu intelege sau de a trata cu superficialitate evenimentele cu adevarat importante m-au facut sa cred ca personajul are grave probleme psihice. Trauma din copilarie a avut si ea efectele ei negative asupra comportamentului lui Charlie, dar, din punctul meu de vedere, problemele psihice existau deja inca inainte de acesta. Desi era vazut ca un elev inteligent, care avea note maxime, Charlie mi s-a parut incet la minte, pe parcursul lecturii avand uneori impresia ca citesc scrisorile unui copil sub 10 ani, nicidecum ale unui adolescent de 15-16 ani. Inocenta baiatului era mult prea exagerata, acesta neintelegand lucruri pe care orice adolescent normal le-ar intelege la varsta lui. Bunatatea lui Charlie era si ea dusa la extrem, acesta punandu-i pe toti ceilalti mai sus decat pe el insusi, dovedind in numeroase momente ca nu se respecta pe el insusi si ca este capabil sa joace perfect rolul unei papusi controlata de alti oameni.

Dintre personaje mi-a placut totusi de profesorul de literatura al lui Charlie, Bill, care a incercat sa il ajute pe baiat sa depaseasca momentele grele, sa se descopere pe el insusi si sa invete sa participe la viata, nu doar sa asiste la ea.

Romanul cuprinde o multime de lectii de viata, dar acestea par usor umbrite de numeroasele exagerari din roman. Poate ca, citit la o anumita varsta mai frageda, romanul are impactul pozitiv dorit, dar pentru mine, acesta nu a fost capodopera literara care se presupune a fii.