Recenzie carte: "The Official A Game of Thrones Colouring Book" de George R. R. Martin

Evident, nebunia cartilor de colorat pentru adulti m-a prins si pe mine, astfel incat, cu prima ocazie, mi-am cumparat “The Official A Game of Thrones Colouring Book”.

Cartea cuprinde numeroase ilustratii reprezentand locuri si personaje din celebra serie “Cantec de gheata si foc”, realizate cu mult talent de echipa de artisti formata din: John Howe, Levi Pinfold, Adam Stower, Yvonne Gilbert si Tomislav Tomic. Mi-a placut atentia la detalii a acestora, fiecare imagine fiind plina de viata. Imaginile reprezinta viziunile personale ale artistilor asupra personajelor si locurilor, unele dintre acestea fiind total diferite de cum au fost reprezentate in serial, dar acest lucru nu m-a deranjat, ba chiar l-am considerat un plus al cartii.

Fiecare imagine este insotita de un citat din seria “Cantec de gheata si foc” reprezentativ, ce ofera detalii despre locul, simbolul, evenimentul sau personajul respectiv. Calitatea paginii este foarte buna, am observat ca pot folosi linistita pixuri sau carioci pentru a oferi culoare imaginilor, dar, personal, prefer sa folosesc in continuare creioane colorate.

Inca nu am terminat de colorat toate imaginile, ceea ce ma bucura deoarece cu siguranta voi avea ce face mult timp de acum inainte in momentele in care sunt prea agitata pentru a citi, scrie sau face orice altceva (de exemplu, atunci cand astept rezultatul unui examen important).

Cu siguranta cartea reprezinta un cadou perfect pentru orice fan “Cantec de gheata si foc”, aceasta oferind o activitate perfecta pana la aparitia urmatorului volum din serie sau, cel putin, a urmatorului sezon din serial.

Recenzie carte: "Cavalerul celor sapte regate" de George R. R. Martin

Era evident faptul ca nu puteam rata o noua carte semnata de catre George R. R. Martin, prin urmare, imediat ce a aparut la noi, mi-am cumparat romanul “Cavalerul celor sapte regate”.

Romanul uneste trei povesti scrise de George R. R. Martin: Cavalerul ratacitor, Sabia jurata si Cavalerul misterios. Toate cele trei povesti ii au ca protagonisti pe Dunk, zis si Ser Duncan Vlajganul si pe Egg, in realitate Aegon Targaryen. Prima poveste ne lasa sa aflam modul in care Egg a devenit scutierul cavalerului ratacitor Dunk, iar a doua si a treia poveste ne ofera posibilitatea de a calatori alaturi de cei doi prin Westeros.

Le recomand tuturor celor care doresc sa citeasca romanul sa incerce sa aiba alaturi in timpul lecturii si romanul “Lumea de gheata si foc”, avand astfel posibilitatea de a urmari arborele genealogic al Dragonilor, de a face mult mai usor legaturile intre personaje, dar si de a descoperi ce se intampla atunci cand simpaticul Egg devine Regele Aegon cel Improbabil.

M-am bucurat ca prin intermediul aventurilor lui Dunk si Egg sa descopar personaje pe care le-am intalnit in seria “Cantec de gheata si foc” sau care doar au fost mentionate in aceasta. Una dintre cele mai interesante aparitii a fost cea a lui Aemon Targaryen, diferentele dintre versiunea tanara, din “Cavalerul celor sapte regate” si versiunea cu mult mai imbatranita din “Cantec de gheata si foc” facandu-ma sa nici nu imi dau seama din prima de faptul ca cele doua personaje sunt unul si acelasi. O alta aparitie la fel de misterioasa si captivanta este si cea a lui Brynden Rivers.

Dunk si Egg au fost amandoi niste personaje simpatice, pe care le-am indragit imediat. Cei doi se completeaza reciproc foarte bine, Dunk devenind cu usurinta un model pentru scutierul sau.

Am adorat romanul deoarece mi-a oferit sansa sa ma reintorc in Westeros si sa descopar personaje noi, dar si sa adaug informatii noi referitoare la universul creat de catre George R. R. Martin, pierzandu-ma cu usurinta, de la primele pagini, in lumea fantastica de care mi-a fost atat de dor.

Daca pentru fanii seriei cartea este cel mai probabil o lectura obligatorie, cartea poate fi citita cu usurinta si de cei care nu au citit inca “Cantec de gheata si foc”. 

Recenzie carte: "Lumea de gheata si foc" de George R. R. Martin, Elio M. Garcia Jr si Linda Antonsson

Primul roman pe care l-am citit dupa ce am scapat de licenta si de admiterea la master a fost romanul “Lumea de gheata si foc”. In ciuda faptului ca nu a fost atat de bun pe cat ma asteptam, mi-a placut cartea si cred ca acest roman ar trebui sa isi gaseasca locul in bibliotecile tuturor fanilor “Cantec de gheata si foc”.

Precum un veritabil manual de istorie, romanul ne poarta in vremuri de mult apuse si prezinta povestea celor Sapte Regate. Astfel, este urmarit firul istoric al lumii, de la Primii Oameni pana la Domnia Dragonilor si de la razvratirea lui Robert Baratheon pana la urcarea pe tron a lui Tommen.

Preferatele mele au fost primele capitole ale romanului, din acestea afland despre Primii Oameni, dar si despre Regii Dragoni. Mi-a placut sa analizez arborii genealogici ai unora dintre cele mai importante Case, dar si sa am ocazia de a afla numele tuturor regilor care au stat pe Tronul de Fier.

Am adorat pur si simplu grafica romanului, imaginile din carte fiind realizate cu mult talent si facandu-ma sa ma opresc de mai multe ori in timpul lecturii pentru a le analiza cu atentie. Din punct de vedere vizual, cred ca romanul “Lumea de gheata si foc” este unul dintre cele mai bine realizate carti, de la imagini, la calitatea paginii si la coperta.

Principalul defect al romanului pe care l-am gasit a fost acela ca in unele momente devenea plictisitor, descrierile tinuturilor intinzandu-se uneori, din punctul meu de vedere, mai mult decat era cazul.

Recomand romanul tuturor fanilor seriei “Cantec de gheata si foc”, acesta reprezentand o lectura perfecta in asteptarea aparitiei urmatorului volum al seriei. 

Recenzie carte: "Din intelepciunea lui Tyrion Lannister" de George R. R. Martin

Seria “Cantec de gheata si foc” de George R. R. Martin este una dintre preferatele mele, iar atunci cand am vazut ca cei de la editura Nemira au adus la noi “Din intelepciunea lui Tyrion Lannister” m-am bucurat foarte mult, Tyrion fiind unul dintre personajele mele preferate din serie.

“Din intelepciunea lui Tyrion Lannister” aduna in paginile sale unele dintre cele mai iubite, sarcastice si amuzante replici ale simpaticului pitic. Citatele sunt impartite pe mai multe “categorii” in functie de subiectul abordat, in carte fiind adunate parerile lui Tyrion “Despre cum e sa fii pitic”, “Despre puterea cuvintelor”, “Despre amor”, ”Despre valori de familie”, “Despre conditia umana”, “Despre muzica”, “Despre mancare si bautura”, “Despre regi”, “Despre realpolitik”, “Despre dragoni si alte mituri” si “Despre religie”, dar si despre “Arta razboiului”, “Arta de a-ti salva pielea” si “Arta de a minti”.

Citind citatele mi-am amintit majoritatea situatiilor in care Tyrion a spus acele replici, amuzandu-ma la fel de mult pe cat m-am amuzat si cand le-am citit prima data in cartile din seria “Cantec de gheata si foc”.

Mi-au placut foarte mult si caricaturile din carte, Jonty Clark dovedindu-si talentul prin realizarea acestor ilustratii.

Singurul lucru care m-a dezamagit putin a fost calitatea cartii din punct de vedere tipografic. Mi-ar fi placut ca cei de la editura Nemira sa fie putin mai atenti la modul de legare a paginilor deoarece acestea se dezlipesc foarte usor si exista riscul de a le pierde. Totusi, nu stiu sigur daca asa sunt toate exemplarele sau pur si simplu am avut eu ghinion, dar, din fericire, acest mic amanunt nu strica bucuria lecturii.

“Din intelepciunea lui Tyrion Lannister” este o carte mica si relaxanta, pe care o recomand in special fanilor “Cantec de gheata si foc”, acestia avand ocazia, la fel ca si mine, sa-si aminteasca momentele si situatiile in care Tyrion a spus acele replici. Totusi, ar putea incerca sa citeasca aceasta carte si cei care nu sunt familiarizati cu tinuturile din Westeros, replicile sarcastice ale lui Tyrion putand reprezenta exact imboldul necesar pentru a citi seria lui George R. R. Martin.  

Recenzie carte: "Dansul dragonilor" de George R. R. Martin

A trecut mai bine de o luna de cand am terminat de citit “Dansul dragonilor”, dar poate este mai bine ca nu am scris atunci recenzia deoarece probabil as fi scris doar despre Jon si despre cat de mult vreau sa citesc urmatorul volum. Acum insa am reusit sa-mi pun oarecum ordine in idei si sa ma gandesc, macar putin, si la celelalte personaje din roman.

Actiunea din “Dansul dragonilor” merge in mare parte in paralel cu cea din “Festinul ciorilor”, oferindu-ne posibilitatea de a afla ce s-a intamplat cu personajele ce nu au aparut in volumul anterior, precum Jon, Daenerys si Tyrion.

In primele patru volume Daenerys a fost unul dintre personajele mele preferate, dar in “Dansul dragonilor” aceasta a fost o adevarata dezamagire pentru mine. Desi inteleg ca avea si alte probleme si lucruri carora trebuia sa le acorde atentie, ea a uitat sa se ocupe de cel mai important lucru: de dragonii ei. Cat despre decizia pe care a luat-o in privinta lor cred ca a fost cea mai proasta decizie posibila. La un moment dat era o scena in care ea se plangea ca de cand i-a inchis, Viserion si Rhaegal au devenit mai salbatici. Cum sa nu devina mai salbatici dupa ce s-au trezit inchisi in intuneric, tradati de singura fiinta in care aveau incredere si pe care o considerau mama lor!?

Jon Snow a ramas unul dintre personajele mele preferate si cu siguranta cel care ma face sa vreau sa citesc cat mai curand volumul urmator. Desi aveam de mult timp aceasta banuiala, dupa ce am citit “Dansul Dragonilor” sunt sigura ca el este Azor Ahai, iar evenimentul din ultimul capitol reprezinta doar renasterea lui sub forma eroului asteptat de Melisandre.

Un alt personaj care mi-a ramas la fel de simpatic ca si in celelate volume este Tyrion, desi, in acest roman a parut sa-si piarda putin din farmec. Totusi, tinand cont de toate intamplarile prin care a trecut, nu-l pot condamna ca a mai diminuat putin numarul replicilor sarcastice, mai ales ca acestea pareau sa-i aduca constant numai belele.

“Dansul dragonilor” a fost un roman la fel de captivant ca si celelalte volume, dar, cumva, mi-a dat senzatia ca el reprezinta doar linistea dinaintea furtunii. In asteptarea aparitiei urmatorului volum nu pot decat sa va recomand sa cititi seria “Cantec de gheata si foc” si sa va lasati purtati de aripile puternicile ale dragonilor in periculosul taram Westeros.

Recenzie carte: "Festinul ciorilor" de George R. R. Martin

Imediat ce am terminat “Iuresul sabiilor” am inceput sa citesc “Festinul ciorilor”, asteptandu-ma la un volum la fel de plin de actiune ca si celelalte. Desi acest roman nu a fost la fel de antrenant precum primele trei volume, cartea a reusit sa ma faca sa o citesc cu aceeasi placere ca si pe celelalte oferind raspunsuri unor intrebari pe care le aveam inca de cand am inceput sa citesc “Urzeala tronurilor”, dar lasand in urma sa numeroase alte intrebari.

Cum multi dintre cei care au dorit tronul de fier au murit, Razboiul Celor 5 Regi pare sa fie pe sfarsite, dar intrigile, secretele si tradarile continua sa impanzeasca continentul Westeros. Prea mic pentru a conduce Cele Sapte Regate, Tommen este prins in lupta muta dintre mama sa, Regina regenta Cersei si sotia sa, Margaery Tyrell.

Intre timp, Brienne continua sa le caute pe Arya si pe Sansa, incercand sa indeplineasca astfel atat juramantul facut lui Lady Catelyn, cat si cel facut lui Jamie. Cautarea fetei o sa o duca pe aceasta in locuri neasteptate si o sa o faca sa intalneasca persoane pe care nu credea sa le mai vada vreodata, fara a stii daca fiecare pas o duce mai aproape de Sansa, de Aria sau de propria ei moarte.

In ciuda faptului ca am inteles motivele autorului de a imparti povestea astfel incat “Festinul ciorilor” sa se axeze pe Debarcaderul Regelui, urmand ca “Dansul dragonilor” sa prezinte ce s-a intamplat cu celelalte personaje in acest timp, lipsa personajelor mele preferate si-a facut simtita prezenta in timpul lecturii. Volumul a fost bun, iar personajele noi au fost interesante si complexe, dar parca lipsea ceva. Lipseau replicile amuzante si inteligente ale lui Tyrion, lipseau Daenerys si adorabilii ei dragoni si, de asemenea, lipseau Jon si loialul lui Naluca. Totusi, romanul m-a facut sa-l citesc cu aceeasi placere ca si celelalte volume, iar unele dintre personajele prezente in acesta m-au facut sa le indragesc si sa le adaug pe lista personajelor mele preferate.

Unul dintre personajele care mi-au devenit foarte dragi este Margaery Tyrell, razboiul mut dintre ea si Cersei fiind pur si simplu genial. Avand talent manipulator, dar si o inima buna, Margaery a reusit sa-l faca nu doar pe Tommen sa o iubeasca, ci intreg poporul de la Debarcader. Vorbind cu ei, amestecandu-se printre acestia, ascultandu-i si tratandu-i cu blandete, fata a castigat inimile oamenilor, iar acestia nu au intarziat sa o sustina atunci cand ea a avut nevoie si sper ca revolta acestora sa reuseasca sa obtina eliberarea fetei.

Daca in volumele anterioare Joffrey si Cersei ma scoteau din sarite, fiind unele dintre cele mai detestabile personaje, in “Festinul ciorilor” Cersei pare sa incerce sa acopere pierderea fiului ei, reusind sa fie mai enervanta ca niciodata. Insetata de putere, aceasta demonstreaza ca nu este un lider bun si ca este incapabila sa-si conduca poporul asa cum trebuie. Mi-a placut modul in care aceasta a cazut in propria plasa si sper ca preotii carora chiar ea le-a dat dreptul la arme sa o ucida, sau macar sa o tina inchisa pentru totdeauna. Mi-au placut totusi amintirile ei despre Maggy, batrana fiind un personaj interesant despre care as fi vrut sa aflu mai multe. Tinand cont de momentul in care Jaime a aruncat in foc scrisoarea de la Cersei, incep sa cred ca el o sa fie valonquar-ul din profetia batranei, profetie care a bantuit-o pe Cersei inca din copilarie. Cat despre regina mai tanara si mai frumoasa din aceeasi profetie, sunt destul de sigura ca este vorba de Dany, nu de Margaery.

Spre uimirea mea, Jaime incepe sa–mi fie din ce in ce mai simpatic, capitolele din punctul lui de vedere din “Festinul ciorilor” fiind printre preferatele mele. Daca in volumul anterior a reusit sa ma faca sa inteleg motivele pentru care l-a ucis pe Aerys si chiar sa fiu de acord cu el, in acest volum Jaime a demonstrat ca face tot posibilul sa-si tina juramintele facute si sa fie un om onorabil. M-am bucurat sa vad ca Jaime a reusit sa scape din lesa lui Cersei si sper sa continue sa fie cavalerul care este in prezent si sa demonstreze tuturor ca este o persoana onorabila.

Un volum plin de dezvaluiri, planuri secrete, tradari si intrigi, “Festinul ciorilor” a fost o lectura interesanta si complexa care m-a facut sa vreau sa citesc cat mai curand urmatorul volum, “Dansul dragonilor”.

Recenzie carte: "Iuresul sabiilor" de George R. R. Martin

Al treilea volum al seriei “Cantec de gheata si foc” demonstreaza ca in Westeros nu esti niciodata in siguranta, nici macar la o nunta! Din anumite puncte de vedere cred ca din cele trei volume citite pana acum “Iuresul sabiilor” a fost cel mai bun roman, George R. R. Martin dovedindu-si  talentul de a surprinde cititorii in fiecare capitol.

Dupa moartea regelui Robert Baratheon multi regi s-au ridicat in incercarea de a ocupa tronul de fier. Unii au murit, altii au fost invinsi, iar altii continua sa lupte. Cu totii sunt prinsi in jocul tronurilor, un joc in care nimeni nu se poate increde in nimeni, in care aliantele si tradarile sunt la ordinea zilei, iar furia luptelor ameninta sa transforme Cele Sapte Regate       intr-un taram insangerat. In plus, in ciuda faptului ca regii din Westeros, prinsi in jocul lor, par a fi uitat de pericolul de dincolo de zid, nici salbaticii si nici creaturile intunecate din acele locuri nu au uitat de ei.

In cel de-al treilea volum magia isi face simtita prezenta chiar mai mult decat in celelalte romane. Povestea ne poarta dincolo de zid, spre taramurile salbaticilor si ale mortilor-vii, oferindu-ne sansa de a afla mai multe despre acestia. Unul dintre personajele care mi-a atras atentia este misteriosul Maini Reci, in privinta caruia sunt curioasa daca are vreo legatura cu Benjen Stark.

Desi m-a intristat, Nunta Rosie nu mi s-a parut socanta si intr-un fel sau altul ma asteptam la ea. Lordul Frey nu este genul de persoana care sa accepte un compromis sau sa uite si sa ierte o persoana care a incalcat o promisiune facuta lui. Cel mai rau mi-a parut de Vant Cenusiu, dar, cel putin, epilogul romanului mi-a adus zambetul pe buze.

Daca una din cele trei nunti aproape mi-a adus lacrimi in ochi, alta m-a facut sa vreau sa sar in sus de bucurie. M-am bucurat sa citesc despre moartea unui anumit mic monstru care m-a enervat si m-a facut sa-l detest inca de la primul volum, desi imi pare rau ca pentru aceasta moarte a fost condamnat unul dintre personajele dragi mie, fara ca acesta sa aiba vreo vina.

Spre surprinderea mea, unul dintre personajele care a inceput sa-mi placa in acest al treilea volum a fost Jaime. Daca pana acum il considerasem un luptator bun, dar fara onoare, dupa ce am aflat anumite evenimente din trecutul acestuia si motivele care l-au impins sa devina Regicidul, nu am putut sa nu-l simpatizez si sa ajung sa cred ca a luat decizia corecta atunci cand l-a ucis pe Aerys Targaryen.

Daenerys a ramas unul dintre personajele mele preferate si mi-a fost mila de ea in momentul in care a aflat minciunile si secretele din jurul ei, dar si adevarul despre doua persoane in care avea atat de multa incredere. Dragonii ei au ramas la fel de adorabili, dar ceva imi spune ca fata o sa aiba probleme in a-i dresa, ea neavand pregatirea si cunostiintele necesare pentru acest lucru.

Sansa a parut sa devina putin (doar putin) mai inteligenta in acest volum, dar in unele momente a ramas la fel de imatura ca si inainte. Desi nu m-a mai enervat la fel de mult ca in primele volume, fata inca imi este antipatica. Totusi, sunt curioasa cum o sa fie influentata in viitor de personajele pe care le are acum in jurul ei, dar si de locul in care se afla.

Jon mi-a fost la fel de drag ca si in celelalte volume, el si Naluca facand in continuare o echipa perfecta. Sunt curioasa de alegerea pe care o sa o faca tinand cont de propunerea lui Stannis, dar si de alegerea fratilor lui de la Rondul de Noapte.

Tyrion a ramas acelasi pitic sarcastic pe care l-am indragit inca din primul volum. Replicile lui au fost la fel de amuzante, iar el si-a dovedit in continuare inteligenta, reusind sa supravietuiasca intrigilor ce impanzesc Debarcaderul Regelui. Nu ma asteptam sa aiba taria sa faca anumite lucruri pe care    le-a facut spre sfarsitul romanului, dar ma bucur ca a reusit sa gaseasca in el puterea necesara pentru acestea.

Un roman la fel de bun ca si celelalte volume din seria “Cantec de gheata”, “Iuresul sabiilor” este o carte pe care o recomand tuturor, George R. R. Martin dovedind in fiecare pagina ca in Westeros totul este posibil si ca nimic nu te poate asigura de faptul ca un personaj o sa supravietuiasca sau o sa moara.

Recenzie carte: "Inclestarea regilor" de George R. R. Martin

Primul volum al seriei “Cantec de gheata si foc” m-a atras in Westeros inca de la primele capitole, prin urmare atunci cand m-am apucat de cel de-al doilea volum, “Inclestarea regilor”, aveam asteptari foarte mari. Romanul s-a dovedit o lectura chiar mai plina de intrigi, lupte, minciuni si secrete decat primul volum si m-a facut sa citesc pana la ore tarzii din noapte pentru a vedea ce se mai intampla cu personajele mele preferate.

Moartea regelui Robert Baratheon a reprezentat reinceperea luptelor pentru tronul de fier, lupte in care familia si onoarea nu mai reprezinta nimic pentru unii, dar totul pentru altii. Dupa moartea regelui, pe tronul de fier se urca Joffrey Baratheon, dar mostenirea acestuia este  contestata de cei doi frati ai lui Robert, Stannis si Renly Baratheon, fiecare dintre cei doi dorind sa fie rege. In plus, in Nord, Robb Stark este numit de catre stegarii si aliatii lui Regele Nordului, numire ce o sa-l poarte in si mai multe lupte si o sa-i aduca si mai multi dusmani. Dincolo de apa, Daenerys Targaryen isi continua drumul spre Westeros alaturi de cei trei pui de dragon, de loialul ei cavaler Ser Jorah Mormont si de ceea ce a mai ramas din khalasar-ul ei.

Povestea a fost la fel de complexa ca si cea din primul volum, intrigile, secretele si minciunile       impletindu-se perfect, creeand o lume pe cat de dura, pe atat de reala. Autorul a prezentat cu atat de mult talent evenimentele incat, de exemplu, in timpul luptei de la Apa Neagra, privind lucrurile din perspectiva lui Tyrion, aproape ca speram ca invingatorii sa fie Lannisterii. Aproape!

Cand am citit primul volum am crezut ca Joffrey nu poate sa ma enerveze mai mult decat a facut-o deja. Ei bine, m-am inselat. In cel de-al doilea volum, mica pramatie dovedeste si mai multa cruzime, impulsivitate, impertinenta, prostie si sadism. Atunci cand era doar print, era infumurat, insa din momentul in care s-a urcat pe tron narcisismul si egoismul lui a atins cote si mai mari, acesta dovedind ca nu-i pasa nici macar de propria familie, cu atat mai putin de poporul lui.

Sansa a parut sa se maturizeze putin (foarte putin!) in acest volum si a primit si mai multe lovituri de la “dragul ei print pe cal alb”, iar eu una consider ca isi merita soarta. Nu pot spune ca mi-a fost mila de ea si de tot ce a patit in “Inclestarea regilor” deoarece, cand ma gandeam la tot ce a facut in primul volum, ajungeam rapid la concluzia ca si-a facut-o cu mana ei si acum e vremea sa plateasca pentru toate greselile din trecut.

Daca in primul volum nu i-am dat prea multa atentie lui Theon Greyjoy, in acest al doilea volum baiatul a reusit sa ma faca sa-l detest. Theon nu doar ca a demonstrat ca nu are respect fata de cei din familia Stark, alaturi de care a avut o viata poate chiar mai buna decat Jon, dar a demonstrat ca nu are nici onoare.

Desi au fost multe personaje pe care le-am detestat, le-am ignorat sau inca am sentimente contradictorii in privinta lor, au fost si personaje pe care am continuat sa le indragesc la fel de mult ca si in primul volum. Daenerys a ramas cu siguranta printre preferatele mele, iar cei trei pui de dragon sunt pur si simplu adorabili. Jon a dovedit la fel de mult curaj si inteligenta ca si in primul volum, el si Naluca facand in continuare o foarte buna echipa. Mi-a placut si inceputul relatiei dintre el si Ygritte, desi eu as vrea in continuare ca, intr-un fel sau altul, Jon sa ramana impreuna cu Daenerys.

Un alt personaj care mi-a ramas la fel de simpatic a fost Tyrion, piticul fiind la fel de sarcastic si inteligent ca si in “Urzeala tronurilor”. Ideile pe care le-a avut pentru batalia de la Apa Neagra au fost geniale, iar Tyrion a dovedit un curaj in lupta pe care nu ma asteptam sa-l aiba.

Un personaj care, spre surprinderea mea, a reusit sa-mi devina treptat simpatic in acest volum a fost Cainele, acesta dovedind ca are o anumita bunatate pe care o ascunde foarte bine. Inca nu sunt sigura, dar cred ca ar fi fost mai bine pentru Sansa sa accepte propunerea acestuia din timpul bataliei de la Apa Neagra.

“Inclestarea regilor” s-a dovedit un roman la fel de bun ca si “Urzeala tronurilor”, oferind cititorilor sansa de a afla si mai multe despre Westeros si locuitorii lui, dar a avut si cateva lupte descrise intr-un mod care te facea sa vrei sa citesti cat mai repede pentru a afla cum se vor sfarsi acestea. Recomand romanul tuturor, la fel ca si intreaga serie de altfel deoarece George R. R. Martin a reusit nu doar sa construiasca o poveste, ci a cladit o intreaga lume in care te pierzi inca de la primele randuri. 

Recenzie carte: "Urzeala tronurilor" de George R. R. Martin

De foarte mult timp vreau sa citesc seria “Cantec de gheata si foc” scrisa de George R. R. Martin si sunt bucuroasa ca am in sfarsit ocazia. Tocmai am terminat primul volum al seriei, “Urzeala tronurilor” si pot spune ca inca pasesc prin Westeros, admirand frumusetea rece a Nordului, simtind briza calduroasa a verii Sudului si fiind impinsa de curiozitatea de a pasi dincolo de Zid, pentru a descoperi ce este legenda si ce este adevar.

Dupa lupte sangeroase, Cele Sapte Regate ale continentului Westeros par sa-si fi gasit pacea sub conducerea regelui Robert Baratheon, dar daca luptele au incetat, soaptele, comploturile si intrigile inca traiesc. Dupa ce Lordul Arryn, Mana regelui, are parte de o moarte misterioasa Regele Robert, alaturi de sotia sa, Cersei Lannister, cei trei copii, Printul Joffrey, Printesa Myrcella si Printul Tommen si mare parte din supusii sai pasesc spre taramurile reci ale Nordului, spre Casa Stark din Winterfell, condusa de bunul prieten al regelui, Lordul Eddard Stark. Regele ii propune lui Eddard sa devina noua lui Mana, iar acesta accepta, intelegand ca ii este imposibil sa refuze acest lucru.

Intorcandu-se alaturi de rege in Sud, Eddard Stark le ia alaturi de el pe cele doua fiice, Arya si Sansa, lasandu-i in urma sa, la Winterfell, pe sotia sa, Lady Catelyn si pe cei trei baieti, Robb, Bran si Rickon. Fiul sau bastard, Jon Snow, este nevoit sa mearga spre Zid pentru a se alatura Rondului de Noapte, Lady Catelyn refuzand sa-i permita acestuia sa mai locuiasca alaturi de ea dupa plecarea lui Eddard, iar tatal sau neputand sa-l ia alaturi de el la curtea regelui.

In Est, dincolo de mare, Daenerys Targaryen si fratele acesteia, Viserys, ultimii urmasi ai Regelui Aerys Targaryen, ucis si detronat de Robert Baratheon traiesc in exil. Dorinta de razbunare si de recuperare a Tronului de Fier a lui Viserys este atat de mare incat acesta este in stare sa sacrifice orice, chiar si propria sora, pentru a-si atinge telul, prin urmare o arunca pe aceasta intr-un mariaj cu Khal Drogo, sperand astfel sa aiba parte de ajutorul acestuia in recuperarea tronului.

Dar pericolul reprezentat de cei doi frati nu este cel mai mare pentru Regele Robert, uneltiri mult mai periculoase si mai diabolice avand loc mult mai aproape de el, chiar in propria casa.

George R. R. Martin a reusit sa construiasca o poveste complexa, care in acelasi timp sa fie usor de urmarit si care sa te prinda de la primele pagini si sa te arunce in jocul tronurilor, un joc periculos, in care, atunci cand intri, castigi sau mori. Autorul reuseste nu doar sa scrie o poveste buna, ci sa construiasca o lume, pe cat de periculoasa, pe atat de reala. Fiecare loc, fiecare cladire si fiecare Casa are propria istorie, propriile secrete si propriile planuri, iar firele povestii sunt impletite cu maiestrie, fiecare personaj avand propria poveste. Este uimitor sa vezi cum vietile unor personaje care pareau a nu avea legatura unele cu altele se intrepatrund, iar atunci cand crezi ca in sfarsit ai descurcat toate itele si ai descoperit adevarul, o noua plasa iti apare in fata schimband tot ceea ce credeai ca stii, facandu-te sa descoperi o noua versiune a intamplarilor sau o noua latura a unui personaj despre credeai ca stii totul.

Personajele sunt complexe si creeate cu talent, acestea fiind veridice, reale, capabile sa te faca sa ai sentimente contradictorii in privinta lor. Am indragit unele personaje de la inceput, inca din primele pagini in care au aparut, iar pe altele le-am urat si detestat inca din primele clipe. Alte personaje in schimb m-au facut sa am sentimente contradictorii in ceea ce le priveste, in unele momente   urandu-le, iar in altele fiindu-mi simpatice, uneori fiindu-mi mila de ele, iar alte ori amuzandu-ma.

Jon Snow a reusit sa devina rapid unul dintre personajele mele preferate, inca din clipa in care, prin vorbe intelepte, l-a convins pe tatal sau, Lordul Eddard, sa le dea o sansa la viata celor sase pui de lup stravechi. Pe parcursul romanului acesta a dovedit tarie de caracter, curaj, bunatate, onestitate, a dovedit ca este cu adevarat fiul lui Eddard Stark si a gasit in sine puterea de a-si iubi fratii vitregi, in ciuda comportamentului lui Lady Catelyn, care avea grija sa-i aminteasca cu fiecare ocazie ca el este doar un bastard.

La fel de draga mi-a fost si Printesa Daenerys, care, in ciuda vietii crude pe care a avut-o inca de la nastere, a reusit cumva sa gaseasca in ea taria de a merge inainte si a reusit sa gaseasca dragonul din ea, demonstrand ca este sange din sange de dragon de un milion de ori mai mult decat fratele ei, Viserys, care pe cat de crud era cu ea, pe atat de las era in fata mortii.

Lordul Eddard Stark mi-a fost simpatic, dovedind onestitate, curaj si loialitate pe tot parcursul romanului, dar, din pacate, el mai avea o calitate care pe taramurile din Westeros poate reprezenta un defect: era capabil de mila.

Un personaj care mi-a fost foarte simpatic este amuzantul Tyrion Lannister, numit si Pezevenghiul. In ciuda inaltimii sale si a defectelor din nastere, piticul a invatat sa rada sortii in fata si prin iscusinta vorbelor sa iasa din orice situatie si sa rada de moartea insasi. Replicile lui imi aduceau in permanenta zambetul pe buze, iar piticul a devenit unul dintre preferatii mei inca de la inceput, de cand l-a lovit pe nepotul sau, Printul Joffrey.

Dupa cum am spus si mai sus, unele personaje m-au facut sa le indragesc si sa fiu alaturi de ele pe tot parcursul romanului, insa altele m-au facut sa le detest permanent sau in cea mai mare parte a timpului. Printul Joffrey este unul dintre cele mai enervante si crude personaje intalnite, insasi ratiunea si logica parand a fugi de acesta. Prefacut si manipulator, lipsit de onoare, imatur si incapabil sa accepte o infrangere, micul print m-a facut sa imi doresc pe tot parcursul lecturii ca cineva sa-l loveasca cu ceva in cap sau sa moara “accidental” in timpul unor antrenamente. La fel de enervanta ca si Printul Joffrey mi s-a parut si Sansa, fiica lordului Stark. Desi era capabila sa invete pe dinafara replici pe care orice lady ar trebui sa le zica si momentele in care ar trebui sa le zica, aceasta nu parea sa fi mostenit nimic din inteligenta parintilor ei, inocenta ei parand in unele momente prostie pura. In privinta Sansei, nu pot decat sa fiu de acord cu vorbele spuse la manie ale surorii ei, Arya: dupa incidentul din padure, Sansa ar fi trebuit sa fie cea moarta.

Desi m-au enervat pe tot parcursul lecturii, nu am putut sa nu admir totusi talentul manipulator, viclenia si inteligenta celor doua femei: Regina Cersei si Lady Catlyn. Desi niciuna dintre ele nu mi-a placut si in unele momente speram sa se intalneasca si sa se ucida una pe alta, cele doua femei au demonstrat ca sunt inteligente si au taria de a face orice pentru a-si atinge scopurile.

As putea scrie sute de pagini despre acest volum al seriei, dar ma tem sa nu dezvalui anumite amanunte care sa strice bucuria lecturii, prin urmare ma voi opri aici. Daca ati citit cartea, as vrea sa stiu parerile voastre despre personaje, despre poveste, despre sentimentele pe care le-ati avut in timpul lecturii. Daca nu ati citit inca seria, va sfatuiesc sa o faceti cat mai curand deoarece sunt mai mult decat sigura ca, la fel ca si mine, va veti pierde prin Westeros si veti alege una sau mai multe Case pe care sa le sustineti in jocul tronurilor. Va veti indragosti de glumele lui Tyrion si veti alerga alaturi de Daenerys si al ei khalassar, veti pasi pe Zid, alaturi de Jon si Naluca si veti intra in Sala Tronului, printre supusi. Iar daca veti vrea sa va asezati pe Tronul de Fier, nu ignorati avertismentul Reginei Cersei: “Cand te joci de-a urzeala tronurilor, castigi sau mori. Nu exista cale de mijloc.”