Recenzie carte: "Urzeala tronurilor" de George R. R. Martin

De foarte mult timp vreau sa citesc seria “Cantec de gheata si foc” scrisa de George R. R. Martin si sunt bucuroasa ca am in sfarsit ocazia. Tocmai am terminat primul volum al seriei, “Urzeala tronurilor” si pot spune ca inca pasesc prin Westeros, admirand frumusetea rece a Nordului, simtind briza calduroasa a verii Sudului si fiind impinsa de curiozitatea de a pasi dincolo de Zid, pentru a descoperi ce este legenda si ce este adevar.

Dupa lupte sangeroase, Cele Sapte Regate ale continentului Westeros par sa-si fi gasit pacea sub conducerea regelui Robert Baratheon, dar daca luptele au incetat, soaptele, comploturile si intrigile inca traiesc. Dupa ce Lordul Arryn, Mana regelui, are parte de o moarte misterioasa Regele Robert, alaturi de sotia sa, Cersei Lannister, cei trei copii, Printul Joffrey, Printesa Myrcella si Printul Tommen si mare parte din supusii sai pasesc spre taramurile reci ale Nordului, spre Casa Stark din Winterfell, condusa de bunul prieten al regelui, Lordul Eddard Stark. Regele ii propune lui Eddard sa devina noua lui Mana, iar acesta accepta, intelegand ca ii este imposibil sa refuze acest lucru.

Intorcandu-se alaturi de rege in Sud, Eddard Stark le ia alaturi de el pe cele doua fiice, Arya si Sansa, lasandu-i in urma sa, la Winterfell, pe sotia sa, Lady Catelyn si pe cei trei baieti, Robb, Bran si Rickon. Fiul sau bastard, Jon Snow, este nevoit sa mearga spre Zid pentru a se alatura Rondului de Noapte, Lady Catelyn refuzand sa-i permita acestuia sa mai locuiasca alaturi de ea dupa plecarea lui Eddard, iar tatal sau neputand sa-l ia alaturi de el la curtea regelui.

In Est, dincolo de mare, Daenerys Targaryen si fratele acesteia, Viserys, ultimii urmasi ai Regelui Aerys Targaryen, ucis si detronat de Robert Baratheon traiesc in exil. Dorinta de razbunare si de recuperare a Tronului de Fier a lui Viserys este atat de mare incat acesta este in stare sa sacrifice orice, chiar si propria sora, pentru a-si atinge telul, prin urmare o arunca pe aceasta intr-un mariaj cu Khal Drogo, sperand astfel sa aiba parte de ajutorul acestuia in recuperarea tronului.

Dar pericolul reprezentat de cei doi frati nu este cel mai mare pentru Regele Robert, uneltiri mult mai periculoase si mai diabolice avand loc mult mai aproape de el, chiar in propria casa.

George R. R. Martin a reusit sa construiasca o poveste complexa, care in acelasi timp sa fie usor de urmarit si care sa te prinda de la primele pagini si sa te arunce in jocul tronurilor, un joc periculos, in care, atunci cand intri, castigi sau mori. Autorul reuseste nu doar sa scrie o poveste buna, ci sa construiasca o lume, pe cat de periculoasa, pe atat de reala. Fiecare loc, fiecare cladire si fiecare Casa are propria istorie, propriile secrete si propriile planuri, iar firele povestii sunt impletite cu maiestrie, fiecare personaj avand propria poveste. Este uimitor sa vezi cum vietile unor personaje care pareau a nu avea legatura unele cu altele se intrepatrund, iar atunci cand crezi ca in sfarsit ai descurcat toate itele si ai descoperit adevarul, o noua plasa iti apare in fata schimband tot ceea ce credeai ca stii, facandu-te sa descoperi o noua versiune a intamplarilor sau o noua latura a unui personaj despre credeai ca stii totul.

Personajele sunt complexe si creeate cu talent, acestea fiind veridice, reale, capabile sa te faca sa ai sentimente contradictorii in privinta lor. Am indragit unele personaje de la inceput, inca din primele pagini in care au aparut, iar pe altele le-am urat si detestat inca din primele clipe. Alte personaje in schimb m-au facut sa am sentimente contradictorii in ceea ce le priveste, in unele momente   urandu-le, iar in altele fiindu-mi simpatice, uneori fiindu-mi mila de ele, iar alte ori amuzandu-ma.

Jon Snow a reusit sa devina rapid unul dintre personajele mele preferate, inca din clipa in care, prin vorbe intelepte, l-a convins pe tatal sau, Lordul Eddard, sa le dea o sansa la viata celor sase pui de lup stravechi. Pe parcursul romanului acesta a dovedit tarie de caracter, curaj, bunatate, onestitate, a dovedit ca este cu adevarat fiul lui Eddard Stark si a gasit in sine puterea de a-si iubi fratii vitregi, in ciuda comportamentului lui Lady Catelyn, care avea grija sa-i aminteasca cu fiecare ocazie ca el este doar un bastard.

La fel de draga mi-a fost si Printesa Daenerys, care, in ciuda vietii crude pe care a avut-o inca de la nastere, a reusit cumva sa gaseasca in ea taria de a merge inainte si a reusit sa gaseasca dragonul din ea, demonstrand ca este sange din sange de dragon de un milion de ori mai mult decat fratele ei, Viserys, care pe cat de crud era cu ea, pe atat de las era in fata mortii.

Lordul Eddard Stark mi-a fost simpatic, dovedind onestitate, curaj si loialitate pe tot parcursul romanului, dar, din pacate, el mai avea o calitate care pe taramurile din Westeros poate reprezenta un defect: era capabil de mila.

Un personaj care mi-a fost foarte simpatic este amuzantul Tyrion Lannister, numit si Pezevenghiul. In ciuda inaltimii sale si a defectelor din nastere, piticul a invatat sa rada sortii in fata si prin iscusinta vorbelor sa iasa din orice situatie si sa rada de moartea insasi. Replicile lui imi aduceau in permanenta zambetul pe buze, iar piticul a devenit unul dintre preferatii mei inca de la inceput, de cand l-a lovit pe nepotul sau, Printul Joffrey.

Dupa cum am spus si mai sus, unele personaje m-au facut sa le indragesc si sa fiu alaturi de ele pe tot parcursul romanului, insa altele m-au facut sa le detest permanent sau in cea mai mare parte a timpului. Printul Joffrey este unul dintre cele mai enervante si crude personaje intalnite, insasi ratiunea si logica parand a fugi de acesta. Prefacut si manipulator, lipsit de onoare, imatur si incapabil sa accepte o infrangere, micul print m-a facut sa imi doresc pe tot parcursul lecturii ca cineva sa-l loveasca cu ceva in cap sau sa moara “accidental” in timpul unor antrenamente. La fel de enervanta ca si Printul Joffrey mi s-a parut si Sansa, fiica lordului Stark. Desi era capabila sa invete pe dinafara replici pe care orice lady ar trebui sa le zica si momentele in care ar trebui sa le zica, aceasta nu parea sa fi mostenit nimic din inteligenta parintilor ei, inocenta ei parand in unele momente prostie pura. In privinta Sansei, nu pot decat sa fiu de acord cu vorbele spuse la manie ale surorii ei, Arya: dupa incidentul din padure, Sansa ar fi trebuit sa fie cea moarta.

Desi m-au enervat pe tot parcursul lecturii, nu am putut sa nu admir totusi talentul manipulator, viclenia si inteligenta celor doua femei: Regina Cersei si Lady Catlyn. Desi niciuna dintre ele nu mi-a placut si in unele momente speram sa se intalneasca si sa se ucida una pe alta, cele doua femei au demonstrat ca sunt inteligente si au taria de a face orice pentru a-si atinge scopurile.

As putea scrie sute de pagini despre acest volum al seriei, dar ma tem sa nu dezvalui anumite amanunte care sa strice bucuria lecturii, prin urmare ma voi opri aici. Daca ati citit cartea, as vrea sa stiu parerile voastre despre personaje, despre poveste, despre sentimentele pe care le-ati avut in timpul lecturii. Daca nu ati citit inca seria, va sfatuiesc sa o faceti cat mai curand deoarece sunt mai mult decat sigura ca, la fel ca si mine, va veti pierde prin Westeros si veti alege una sau mai multe Case pe care sa le sustineti in jocul tronurilor. Va veti indragosti de glumele lui Tyrion si veti alerga alaturi de Daenerys si al ei khalassar, veti pasi pe Zid, alaturi de Jon si Naluca si veti intra in Sala Tronului, printre supusi. Iar daca veti vrea sa va asezati pe Tronul de Fier, nu ignorati avertismentul Reginei Cersei: “Cand te joci de-a urzeala tronurilor, castigi sau mori. Nu exista cale de mijloc.”