Recenzie carte: "Inclestarea regilor" de George R. R. Martin

Primul volum al seriei “Cantec de gheata si foc” m-a atras in Westeros inca de la primele capitole, prin urmare atunci cand m-am apucat de cel de-al doilea volum, “Inclestarea regilor”, aveam asteptari foarte mari. Romanul s-a dovedit o lectura chiar mai plina de intrigi, lupte, minciuni si secrete decat primul volum si m-a facut sa citesc pana la ore tarzii din noapte pentru a vedea ce se mai intampla cu personajele mele preferate.

Moartea regelui Robert Baratheon a reprezentat reinceperea luptelor pentru tronul de fier, lupte in care familia si onoarea nu mai reprezinta nimic pentru unii, dar totul pentru altii. Dupa moartea regelui, pe tronul de fier se urca Joffrey Baratheon, dar mostenirea acestuia este  contestata de cei doi frati ai lui Robert, Stannis si Renly Baratheon, fiecare dintre cei doi dorind sa fie rege. In plus, in Nord, Robb Stark este numit de catre stegarii si aliatii lui Regele Nordului, numire ce o sa-l poarte in si mai multe lupte si o sa-i aduca si mai multi dusmani. Dincolo de apa, Daenerys Targaryen isi continua drumul spre Westeros alaturi de cei trei pui de dragon, de loialul ei cavaler Ser Jorah Mormont si de ceea ce a mai ramas din khalasar-ul ei.

Povestea a fost la fel de complexa ca si cea din primul volum, intrigile, secretele si minciunile       impletindu-se perfect, creeand o lume pe cat de dura, pe atat de reala. Autorul a prezentat cu atat de mult talent evenimentele incat, de exemplu, in timpul luptei de la Apa Neagra, privind lucrurile din perspectiva lui Tyrion, aproape ca speram ca invingatorii sa fie Lannisterii. Aproape!

Cand am citit primul volum am crezut ca Joffrey nu poate sa ma enerveze mai mult decat a facut-o deja. Ei bine, m-am inselat. In cel de-al doilea volum, mica pramatie dovedeste si mai multa cruzime, impulsivitate, impertinenta, prostie si sadism. Atunci cand era doar print, era infumurat, insa din momentul in care s-a urcat pe tron narcisismul si egoismul lui a atins cote si mai mari, acesta dovedind ca nu-i pasa nici macar de propria familie, cu atat mai putin de poporul lui.

Sansa a parut sa se maturizeze putin (foarte putin!) in acest volum si a primit si mai multe lovituri de la “dragul ei print pe cal alb”, iar eu una consider ca isi merita soarta. Nu pot spune ca mi-a fost mila de ea si de tot ce a patit in “Inclestarea regilor” deoarece, cand ma gandeam la tot ce a facut in primul volum, ajungeam rapid la concluzia ca si-a facut-o cu mana ei si acum e vremea sa plateasca pentru toate greselile din trecut.

Daca in primul volum nu i-am dat prea multa atentie lui Theon Greyjoy, in acest al doilea volum baiatul a reusit sa ma faca sa-l detest. Theon nu doar ca a demonstrat ca nu are respect fata de cei din familia Stark, alaturi de care a avut o viata poate chiar mai buna decat Jon, dar a demonstrat ca nu are nici onoare.

Desi au fost multe personaje pe care le-am detestat, le-am ignorat sau inca am sentimente contradictorii in privinta lor, au fost si personaje pe care am continuat sa le indragesc la fel de mult ca si in primul volum. Daenerys a ramas cu siguranta printre preferatele mele, iar cei trei pui de dragon sunt pur si simplu adorabili. Jon a dovedit la fel de mult curaj si inteligenta ca si in primul volum, el si Naluca facand in continuare o foarte buna echipa. Mi-a placut si inceputul relatiei dintre el si Ygritte, desi eu as vrea in continuare ca, intr-un fel sau altul, Jon sa ramana impreuna cu Daenerys.

Un alt personaj care mi-a ramas la fel de simpatic a fost Tyrion, piticul fiind la fel de sarcastic si inteligent ca si in “Urzeala tronurilor”. Ideile pe care le-a avut pentru batalia de la Apa Neagra au fost geniale, iar Tyrion a dovedit un curaj in lupta pe care nu ma asteptam sa-l aiba.

Un personaj care, spre surprinderea mea, a reusit sa-mi devina treptat simpatic in acest volum a fost Cainele, acesta dovedind ca are o anumita bunatate pe care o ascunde foarte bine. Inca nu sunt sigura, dar cred ca ar fi fost mai bine pentru Sansa sa accepte propunerea acestuia din timpul bataliei de la Apa Neagra.

“Inclestarea regilor” s-a dovedit un roman la fel de bun ca si “Urzeala tronurilor”, oferind cititorilor sansa de a afla si mai multe despre Westeros si locuitorii lui, dar a avut si cateva lupte descrise intr-un mod care te facea sa vrei sa citesti cat mai repede pentru a afla cum se vor sfarsi acestea. Recomand romanul tuturor, la fel ca si intreaga serie de altfel deoarece George R. R. Martin a reusit nu doar sa construiasca o poveste, ci a cladit o intreaga lume in care te pierzi inca de la primele randuri.