Recenzie carte: "Strabunii uitati" de Pavel Corutz

Recent am terminat romanul “Strabunii uitati”, o carte a carei poveste se potriveste perfect prezentului, mai ales daca ne gandim la modul inconstient in care sunt exploatate resursele planetei si la faptul ca recent s-a anuntat oficial consumarea tuturor resurselor naturale aferente anului 2016.

Alianta a ajuns intr-o situatie critica, populatia crescand alarmant si riscand ca in scurt timp sa finalizeze resursele naturale, dar si spatiul necesar unei vieti normale. Aceasta situatie duce la schimbarea unor reguli vechi de milioane de ani, dar si incercarea gasirii unor solutii. Printre deciziile luate de membrii Consiliului Aliantei se numara si trimiterea unei escadrile de astronave spre Terra, planeta cu care s-a pierdut contactul.

Mi-a placut drumul spre Terra parcurs de escadrila de astronave, dar, mai ales, opririle acesteia pe diverse planete. A fost interesant de urmarit modul in care membrii escadrilei incercau sa interactioneze cu salbaticii, actiunile luate pentru civilizarea acestora sau, in cazul planetelor inca nelocuite, metodele prin care se incepea geneza primara.

Zaris, Deira si Orejona au fost trei dintre personajele mele preferate din “Codul lui Zamolxe” si m-am bucurat sa vad ca acestia nu au fost uitati de catre locuitorii Aliantei. Kerom a fost si el un personaj interesant, pe care l-am indragit pentru inteligenta si hotararea lui, dar si pentru capacitatea de a lua cu mult calm decizii in situatii critice.

In volumele anterioare am detestat enorm Gasterii din cauza comportamentului si a faptelor lor. Din pacate insa, nu generatia care a provocat numeroase suferinte Pamantului si locuitorilor planetei ci urmasii acestora sunt cei care se lupta cu foametea si lipsurile cauzate de exploatarea necontrolata a resurselor si cu urmarile razboiului purtat, motiv pentru care mi-a fost mila de Reik si ceilalti gasteri intalniti de Kerom.

Se spune ca cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete. Istoria prezentata in seria Origini este o istorie fictiva, fiecare cititor avand posibilitatea de a decide cat e adevar si cat fictiune in functie de propriile pareri si convingeri. Totusi, din punctul meu de vedere, “Strabunii uitati” ofera numeroase avertismente si sfaturi din care populatia actuala a Pamantului ar trebui sa invete ceva, indiferent daca o considera ca fiind pura fictiune sau avand macar un sambure de adevar.

Recenzie carte: "Recenta geneza" de Pavel Corut

Romanele din seria “Origini” de Pavel Corut m-au cucerit inca de la primul volum prin povestile lor originale si prezentate cu talent, prin personajele complexe si bine construite si mai ales prin ideile prezentate. Cel de-al patrulea volum al seriei, “Recenta geneza”, s-a dovedit o lectura la fel de placuta si captivanta ca si celelalte romane, cartea reusind sa ma faca sa nu vreau sa ma opresc din citit, curioasa sa aflu ce urmeaza sa mai descopere comandantul Odhin si celelalte personaje din astronava NEREIDA.

Inca nu am aflat de ce acest roman este prezentat ca fiind al treilea roman din serie, inlocuind practic volumul “Calea sperantei”, dar acest lucru nu a afectat cu nimic placerea lecturii. Indiferent daca citesti sau ignori romanul “Calea sperantei”, actiunea din “Recenta geneza” se leaga in mod logic si coerent de toate cele trei carti anterioare.

A trecut aproape o jumatate de miliard de ani din momentul in care guvernatorii Zaris si Roinar au fost exilati si, dupa o calatorie lunga si plina de pericole si provocari au pasit pentru prima data pe planeta Pamant. In prezent, Alianta a decis sa trimita un echipaj pentru a vedea cum s-au adaptat exilatii la misteriosul sistem solar caruia apartine Pamantul, dar si care este stadiul actual de civilizatie al acestora. Astfel, incepe calatoria comandantului Odhin si a echipajului sau, o calatorie la fel de plina de mistere ca si planeta spre care se indreapta.

Mi-a placut modul in care a fost prezentata calatoria astronavei NEREIDA, dar si a planetelor pe care Odhin si echipajul sau le intalnesc pe drum. Opririle pe planetele Kadia si Trista au fost pline de suspans si m-au facut sa vreau sa descopar secretele acestora la fel de mult ca si ceilalti membrii ai echipajului.

Personajele au fost complexe si m-au facut sa le indragesc inca de la inceput. Odhin a fost unul dintre personajele mele preferate, amintindu-mi din anumite puncte de vedere de Zaris si Roinar. Modul in care acesta gandea si actiona dovedea o imbinare perfecta intre ratiune si sentimente, reusind sa ia in cele mai dificile situatii, cea mai buna decizie.

Finalul a fost interesant si neasteptat si, din punctul meu de vedere, a facut partial legatura cu inceputul primului roman al seriei, “Codul lui Zamolxe”. Mi-a placut si mi s-a parut interesant modul in care finalul acestui volum pare a incepe “inchiderea” unui cerc deschis in primul volum, atunci cand Varain l-a intalnit pentru prima data pe Svidur Khom.

Sper ca urmatoarele volume ale seriei sa apara cat mai curand si sa fie cel putin la fel de captivante ca si acestea. Intre timp, recomand romanul, dar si intreaga serie “Origini” atat fanilor genului SF, cat si celor care nu sunt foarte familiarizati cu acesta, limbajul fiind accesibil si usor de inteles.

Recenzie carte: "Calea sperantei" de Pavel Corut

Cand am inceput sa citesc al treilea volum al seriei am fost putin dezamagita deoarece actiunea are loc intr-un viitor indepartat de cel din primele doua volume, iar o parte din mine isi dorea sa mai citeasca despre Oanes si Oriana, despre fiul acestora si despre modul in care societatea geeana s-a modificat in timpul conducerii lor. Totusi, dupa cateva pagini, actiunea din “Calea sperantei” m-a prins si nu am mai lasat cartea din mana pana nu am ajuns la ultima pagina.

In milioanele de ani care au trecut de la intamplarile din “Luptele zeilor” locuitorii Pamantului au reusit sa isi revina si sa creeze o societate la fel de dezvoltata precum cea din Alianta, chiar mai dezvoltata daca ne gandim ca geeni au reusit, de exemplu, sa foloseasca si alt combustibil in afara galgorului. Dar cum totul era prea frumos pentru a dura la nesfarsit, un nou pericol ii ameninta pe locuitorii Terrei: un meteorit urias, ce risca sa distruga intreaga planeta.

Spre deosebire de primele doua volume in care cateva dintre personaje au intrat imediat pe lista personajelor mele preferate, in acest volum nu mi-a placut in mod special un caracter, ci intreaga societate geeana. Modul de organizare, capacitatea lor de a lua decizii rationale in situatii critice, simplitatea si in acelasi timp puterea cu care erau capabili sa se sacrifice pentru binele celorlalti locuitori, toate acestea m-au facut sa admir societatea de pe Terra. Nu pot spune ca am fost de acord cu toate actiunile geenilor sau cu toate ideile acestora, dar societatea in ansamblu ar putea reprezenta un model utopic, spre care oamenii sa tinda.

Un alt lucru care mi-a placut a fost talentul cu care autorul a prezentat intamplarile, reusind sa exprime intr-un mod veridic sentimentele de deznadejde, teama, disperare si speranta pe care le-au simtit geenii in timpul evenimentelor.

“Calea sperantei” ofera un model de societate fara a fii insa o carte plictisitoare, Pavel Corut reusind sa imbine perfect actiunea romanului cu momentele in care prezinta mentalitatea si modul de a fii al geenilor, motiv pentru care cred ca orice fan sf si nu numai ar trebui sa acorde o sansa intregii serii “Origini”.

Recenzie carte: "Luptele zeilor" de Pavel Corut

“Luptele zeilor” este al doilea volum din seria “Origini” scrisa de Pavel Corut, volum ce continua sa prezinte urcusurile si coborasurile pe care le-a suferit societatea creeata pe Terra de catre exploratorii proscrisi ai Aliantei.

La sfarsitul primului volum, dupa luptele cu gasterii, speranta isi mai facea cu greu aparitia printre geeni. Odata cu moartea lui Zaris parea ca a murit si legatura dintre locuitori, fiecare rasa izolandu-se de celelalte, sansele ca locuitorii sa mai ajunga la nivelul de cunostiinte avut initial fiind aproape inexistente. Dupa 500 de ani de la dezastrul cauzat de gasteri, urmasii primilor colonisti ajunsesera sa fie considerati zei de catre rovi, mutanti si metisi datorita faptului ca ei inca erau capabili sa foloseasca tehnologia: aeromobile, navete, submarine etc.

Oanes, fiul guvernatorului Zaris refuza insa sa lase visul tatalui sau sa moara, continuand sa lupte pentru readucerea locuitorilor la nivelul de civilizatie avut de colonisti in momentul sosirii pe Terra. Din pacate, acest lucru nu este deloc usor, in special din cauza celorlalti lideri, unii dintre ei considerandu-se superiori celorlalte rase si dorind controlul asupra acestora.

Printre luptele de supravietuire si recivilizare se naste si o iubire imposibila intre Oanes si nepoata Orejonei, Oriana, o femeie speciala … din mai multe puncte de vedere.

Desi in general romanele de dragoste ma plictisesc, iar personajele prinse intr-o iubire imposibila ajung sa ma enerveze din cauza momentelor de disperare specifice unei regine a dramei, am citit “Luptele zeilor” pe nerasuflate, pagina dupa pagina pentru a vedea ce se intampla cu cei doi, dar si cu ceilalti locuitori. Mi-a placut modul in care Pavel Corut a construit si dezvoltat relatia dintre Oanes si Oriana, reusind in acelasi timp sa nu neglijeze nici celelalte aspecte ale vieti geene. Astfel, am citit despre incercarile liderilor de a reciviliza populatia, despre modul in care fiecare conducator si-a organizat poporul dupa atacul gasterilor, am avut ocazia sa aflu si raspunsul la unele intrebari pe care le aveam la sfarsitul primului volum, iar unele banuieli mi-au fost confirmate.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modul in care au fost construite personajele, Oanes si Oriana ajungand sa-mi fie chiar mai dragi decat Zaris, Orejona si Deira. Oanes a dovedit pe tot parcursul romanului ca este fiul lui Zaris si al Deirei, aratand ca a mostenit atat calitatile tatalui sau, cat si pe cele ale mamei sale.

“Luptele zeilor” este un roman pe care il recomand, atat pentru povestea de iubire dintre cei doi indragostiti, cat si pentru modul in care este prezentata soarta geenilor si societatea pe care acestia incep sa o formeze.

Recenzie carte: "Codul lui Zamolxe" de Pavel Corut

“Codul lui Zamolxe” este primul volum din seria “Origini”, scrisa de Pavel Corut. Aceasta serie prezinta o ipoteza mai putin raspandita referitoare la aparitia vietii pe Pamant, ipoteza conform careia oamenii sunt urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii.

Primul volum incepe cu intalnirea dintre Varain, un spion cu puteri paranormale si extraterestrul Svidur Khom, care ii dezvaluie pamanteanului ca populatia Terrei a fost supravegheata inca de la primele evenimente nucleare care au avut loc pe planeta. Varain a acceptat sa lucreze si sa devina agent de informatii pentru Svidur Khorn, pe care l-a numit Zamolxe, dupa zeul geto-dac.

Extraterestrii au lucrat asupra creierului lui Varain, dandu-i capacitati psihice superioare, modificari pe care le-au facut mai apoi si asupra altor pamanteni. Acest grup oferea extraterestrilor informatii despre Terra si primeau, la randul lor, reguli si sfaturi care sa-i ajute sa ridice oamenirea din stadiul de semicivilizatie la care se afla.

Cu ajutorul lui Zamolxe, Varain are ocazia sa afle modul in care a aparut viata pe Pamant, informatii pe care le sintetizeaza in carti spre a le oferi omenirii. Cartile lui Varain formeaza seria Origini si urmaresc evolutia si involutia omenirii, inca din momentul in care grupul de exploratori a parasit Alianta Civilizatiilor Humanoide.

Astfel, in primul volum aflam despre existenta Aliantei si despre motivele exilarii guvernatorilor Zaris si Roinar. Desi exilul lor trebuia sa reprezinte o pedeapsa, Zaris priveste intamplarea ca pe o sansa de a creea o noua lume si nu trece mult timp pana ce alti humanoizi i se alatura, fiecare manat de proprile ganduri si dorinte.

Cartea urmareste drumul exilatilor prin Univers si prezinta cu lux de amanunte lumile pe care le intalnesc, locuitorii respectivelor lumi si mai ales, primul contact cu Pamantul, pe atunci o planeta virgina. Mi-a placut modul in care au fost prezentate diversele rase de extraterestrii, interactiunile dintre acestea, dar si lumile lor, autorul reusind sa le ofere veridicitate.

Unul din momentele mele preferate din carte a fost cel in care grupul de exilati a ajuns pe Pamant si a inceput sa transforme o planeta fara viata in una luxurianta, care sa concureze fara probleme cu lumile Aliantei. Pavel Corut a reusit sa construiasca niste personaje pe care le indrageai pe loc si era imposibil sa nu urasti alaturi de ele invadatorii care distrugeau paradisul in care se transformase Pamantul si sa nu iti para rau atunci cand, unii dintre ei, isi dadeau ultima suflare.

Personajele mele preferate au fost Zaris, care pe tot parcursul expeditiei a fost un adevarat lider, Deira, care a aratat curaj, iubire si loialitate si Orejona, pe care nu aveai cum sa nu o indragesti datorita modului de a se purta, parand in unele momente o adolescenta rasfatata, iar in altele, singura care mai era rationala.

Un alt lucru care mi-a placut la “Codul lui Zamolxe” a fost modul in care a fost impartita cartea, la sfarsitul acesteia autorul aducand dovezi pentru sustinerea ideilor prezentate.

“Codul lui Zamolxe” este un roman care se citeste usor, fiind accesibil, dar care reuseste in acelasi timp sa ofere cititorului o tema de gandire: suntem noi urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii?