Recenzie carte: "Luptele zeilor" de Pavel Corut

“Luptele zeilor” este al doilea volum din seria “Origini” scrisa de Pavel Corut, volum ce continua sa prezinte urcusurile si coborasurile pe care le-a suferit societatea creeata pe Terra de catre exploratorii proscrisi ai Aliantei.

La sfarsitul primului volum, dupa luptele cu gasterii, speranta isi mai facea cu greu aparitia printre geeni. Odata cu moartea lui Zaris parea ca a murit si legatura dintre locuitori, fiecare rasa izolandu-se de celelalte, sansele ca locuitorii sa mai ajunga la nivelul de cunostiinte avut initial fiind aproape inexistente. Dupa 500 de ani de la dezastrul cauzat de gasteri, urmasii primilor colonisti ajunsesera sa fie considerati zei de catre rovi, mutanti si metisi datorita faptului ca ei inca erau capabili sa foloseasca tehnologia: aeromobile, navete, submarine etc.

Oanes, fiul guvernatorului Zaris refuza insa sa lase visul tatalui sau sa moara, continuand sa lupte pentru readucerea locuitorilor la nivelul de civilizatie avut de colonisti in momentul sosirii pe Terra. Din pacate, acest lucru nu este deloc usor, in special din cauza celorlalti lideri, unii dintre ei considerandu-se superiori celorlalte rase si dorind controlul asupra acestora.

Printre luptele de supravietuire si recivilizare se naste si o iubire imposibila intre Oanes si nepoata Orejonei, Oriana, o femeie speciala … din mai multe puncte de vedere.

Desi in general romanele de dragoste ma plictisesc, iar personajele prinse intr-o iubire imposibila ajung sa ma enerveze din cauza momentelor de disperare specifice unei regine a dramei, am citit “Luptele zeilor” pe nerasuflate, pagina dupa pagina pentru a vedea ce se intampla cu cei doi, dar si cu ceilalti locuitori. Mi-a placut modul in care Pavel Corut a construit si dezvoltat relatia dintre Oanes si Oriana, reusind in acelasi timp sa nu neglijeze nici celelalte aspecte ale vieti geene. Astfel, am citit despre incercarile liderilor de a reciviliza populatia, despre modul in care fiecare conducator si-a organizat poporul dupa atacul gasterilor, am avut ocazia sa aflu si raspunsul la unele intrebari pe care le aveam la sfarsitul primului volum, iar unele banuieli mi-au fost confirmate.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modul in care au fost construite personajele, Oanes si Oriana ajungand sa-mi fie chiar mai dragi decat Zaris, Orejona si Deira. Oanes a dovedit pe tot parcursul romanului ca este fiul lui Zaris si al Deirei, aratand ca a mostenit atat calitatile tatalui sau, cat si pe cele ale mamei sale.

“Luptele zeilor” este un roman pe care il recomand, atat pentru povestea de iubire dintre cei doi indragostiti, cat si pentru modul in care este prezentata soarta geenilor si societatea pe care acestia incep sa o formeze.