luni, 23 septembrie 2013

Recenzie carte: "Calea sperantei" de Pavel Corut

Cand am inceput sa citesc al treilea volum al seriei am fost putin dezamagita deoarece actiunea are loc intr-un viitor indepartat de cel din primele doua volume, iar o parte din mine isi dorea sa mai citeasca despre Oanes si Oriana, despre fiul acestora si despre modul in care societatea geeana s-a modificat in timpul conducerii lor. Totusi, dupa cateva pagini, actiunea din “Calea sperantei” m-a prins si nu am mai lasat cartea din mana pana nu am ajuns la ultima pagina.

In milioanele de ani care au trecut de la intamplarile din “Luptele zeilor” locuitorii Pamantului au reusit sa isi revina si sa creeze o societate la fel de dezvoltata precum cea din Alianta, chiar mai dezvoltata daca ne gandim ca geeni au reusit, de exemplu, sa foloseasca si alt combustibil in afara galgorului. Dar cum totul era prea frumos pentru a dura la nesfarsit, un nou pericol ii ameninta pe locuitorii Terrei: un meteorit urias, ce risca sa distruga intreaga planeta.

Spre deosebire de primele doua volume in care cateva dintre personaje au intrat imediat pe lista personajelor mele preferate, in acest volum nu mi-a placut in mod special un caracter, ci intreaga societate geeana. Modul de organizare, capacitatea lor de a lua decizii rationale in situatii critice, simplitatea si in acelasi timp puterea cu care erau capabili sa se sacrifice pentru binele celorlalti locuitori, toate acestea m-au facut sa admir societatea de pe Terra. Nu pot spune ca am fost de acord cu toate actiunile geenilor sau cu toate ideile acestora, dar societatea in ansamblu ar putea reprezenta un model utopic, spre care oamenii sa tinda.

Un alt lucru care mi-a placut a fost talentul cu care autorul a prezentat intamplarile, reusind sa exprime intr-un mod veridic sentimentele de deznadejde, teama, disperare si speranta pe care le-au simtit geenii in timpul evenimentelor.

“Calea sperantei” ofera un model de societate fara a fii insa o carte plictisitoare, Pavel Corut reusind sa imbine perfect actiunea romanului cu momentele in care prezinta mentalitatea si modul de a fii al geenilor, motiv pentru care cred ca orice fan sf si nu numai ar trebui sa acorde o sansa intregii serii “Origini”.

3 comentarii:

  1. Eu am despre mine, asa, o parere cum ca as fi cititoare de SF, desi la cat SF clasic n-am citit, nu prea imi vine sa spun ca as cunoaste intr-adevar genul. Totusi, m-ai facut curioasa inca de la recenzia primului volum, insa acum imi dau seama ca am uitat sa intreb esentialul (pentru mine, cel putin): La ce editura au aparut romanele? Sunt inca pe piata sau se gasesc la anticariate/pe net?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartile au aparut la editura editura "Corut Pavel". Volumele le poti comanda de pe site-ul acestuia (http://drumulinvingatorilor.ro/), dar si de la diverse librarii (http://www.libris.ro/cautaProduse.jsp?textul=pavel+corut)

      Cand ai timp, ar trebui sa dai o sansa seriei "Origini", dar si celorlalte carti ale autorului (pe mine ma tenteaza si seria "Viitorul"), sunt sigura ca iti vor placea ^^

      Ștergere