Recenzie carte: “Hotul de carti” de Markus Zusak

Exista carti care reusesc sa-si faca loc in inima cititorului, sa intre in sufletul acestuia inca de la primele cuvinte si pur si simplu sa refuze sa-l mai paraseasca. Pentru mine, “Hotul de carti” de Markus Zusak este o astfel de carte.

Alaturi de fascinanta noastra naratoare, Moartea, pasim in Germania nazista pentru a face cunostiinta cu Liesel Meminger, o fetita in privinta careia viata are planuri mari. Dupa ce tatal fetei a fost luat de langa familia lui sub amenintarea unui singur cuvant, “kommunist”, aceasta si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor la o familie sociala, femeia temandu-se ca va avea in curand aceeasi soarta ca si sotul ei. Pe drum, Moartea le face o vizita celor trei, luand cu ea sufletul fratelui lui Liesel, aceasta fiind doar prima dintre intalnirile ce vor avea loc mai apoi intre cele doua. Langa mormantul fratelui sau, Liesel descopera o carte, “Manualul groparului”, aceasta devenind primul obiect furat de hotul de carti.

Ajunsa la noua ei familie, Liesel face cunostiinta cu tatal ei adoptiv, Hans Hubermann, un om bland, corect si onorabil si cu mama ei adoptiva, Rosa Hubermann, o femeie dura si iute la manie, care nu obisnuieste sa le permita oamenilor sa vada sufletul de aur pe care il are.

Alaturi de tatal ei adoptiv, Liesel invata tainele cititului si scrisului si, printre notele muzicale ce plutesc din acordeonul lui Hans Hubermann si zgomotul amenintator al bombelor, in sufletul fetei infloreste dragostea pentru carti si pentru cuvinte, dar mai ales, pentru puterea acestora de a crea lumi, lumi in care sa poti evada atunci cand nu mai poti suporta inchisoarea realitatii.

Povestea emotionanta din “Hotul de carti” a fost scrisa cu mult talent de catre Markus Zusak, care a reusit sa construiasca niste personaje complexe, pe care nu ai cum sa nu le indragesti, dorinta de a le fi alaturi in continuare nepermitandu-ti sa lasi cartea jos din mana in timpul lecturii. Desi simpatica noastra naratoare ne destainuie mici secrete si deznodamanturi cu mult inainte ca povestea sa ajunga in acele puncte, suspansul reuseste sa supravietuiasca si sa mentina curiozitatea cititorului in timpul lecturii. Povestea a decurs lin, reusind sa ma faca sa rad si in acelasi timp sa plang in timp ce citeam, fiecare cuvant din carte fiind plin de emotie si in spatele fiecarei fraze ascunzandu-se sute de sentimente.

Liesel a fost un personaj pe care l-am indragit inca din primele clipe, umanitatea si curajul acesteia facandu-ma uneori sa zambesc, iar alte ori aducandu-mi lacrimi in ochi. Legaturile dintre ea si parintii ei adoptivi au fost construite treptat, cu mult realism, neparand nici macar o clipa fortate. Relatiile ei de prietenie cu Rudy, un baiat ce se visa Jesse Owens, cu Ilsa Herman, sotia primarului, dar mai ales cea cu evreul Max Vandenburg au avut un rol important in viata fetei, dar la fel de important a fost si rolul acesteia in vietile lor, fiecare dintre acestia fiind marcat de prezenta lui Liesel in mod pozitiv.

Personajul meu preferat din roman a fost chiar naratoarea, modul in care aceasta vedea si prezenta lucrurile vrajindu-ma inca de la inceput.  Moartea a fost umanizata destul de mult in romanul “Hotul de carti”, lucru care m-a facut sa o indragesc imediat. Faptul ca era fascinata de oameni, ca uneori se simtea obosita din cauza muncii ei si ca si-ar fi dorit o vacanta, dar si modul in care povestea, uneori fiind amuzanta, alte ori sarcastica, iar alte ori avand atat de multa dragoste in vorbe au transformat Moartea intr-un personaj pe care nu ai cum sa-l urasti.

Exista numeroase motive pentru care ar trebui sa cititi acest roman, iar daca ar trebui sa le insir pe toate probabil nu m-as mai opri din scris, asa ca ma voi limita la a-l spune pe cel mai important: acest roman trebuie citit pentru ca atunci “cand moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculti”.

Recenzie carte: "Erebos - Jocul razbunarii" de Ursula Poznanski

Jocurile MMORPG (Massively multiplayer online role-playing game) au reprezentat si reprezinta in continuare un punct de atractie in industria jocurilor, acestea oferind utilizatorului posibilitatea de a creea un caracter, un avatar prin intermediul caruia sa paseasca intr-o lume virtuala in care jucatorul nu doar ca primeste misiuni pentru a trece la un nivel nou si pentru a-si spori puterile, dar poate si interactiona cu alti jucatori, alaturi de care poate indeplini misiuni, invinge monstrii, pe scurt, alaturi de care se poate bucura de toate elementele puse la dispozitie de lumea virtuala in care se afla.

Dar cum ar fii ca misiunile pe care le primesti in joc sa trebuiasca sa fie rezolvate in viata reala? Si ca si cum acesta nu ar fii singurul lucru ciudat, jocul are reguli foarte stricte si pare sa cunoasca toate secretele jucatorului, in unele momente dand impresia ca traieste, ca este o fiinta vie care comunica cu jucatorul.

In scoala la care studiaza Nick Dunmore un CD misterios incepe sa se plimbe din mana in mana printre elevi. Toti cei care il accepta incep sa aiba un comportament straniu, lucrurile care alta data ii atrageau incepand sa li se para neinteresante, singurul lucru de care le mai pasa ramanand misteriosul joc Erebos primit prin intermediul CD-ului. Curiozitatea il impinge pe Nick sa accepte si el CD-ul, dar are surpriza de a descoperi ca jocul vine la pachet cu un set strict de reguli: jucatorul are o singura sansa de a juca Erebos, nu are voie sa vorbeasca cu nimeni despre joc, iar atunci cand se joaca trebuie sa fie singur in camera.

Daca la inceput Nick este sceptic in privinta jocului, dupa ce il creeaza pe Sarius, avatarul sau si incepe sa exploreze taramul lui Erebos, este prins in vraja acestuia ca si toti ceilalti jucatori. Dar cand una dintre misiunile lui Nick presupune uciderea unei persoane nu in lumea virtuala, ci in cea reala, acesta trebuie sa decida ce e mai important: sa ramana in joc sau sa sa aiba constiinta impacata.

Fana a jocurilor MMORPG, inca de cand am citit ca urmeaza sa apara la editura Rao romanul “Erebos – Jocul razbunarii” am stiut ca trebuie sa citesc aceasta carte. Acum, dupa ce am inchis romanul, sunt multumita de decizia luata atunci deoarece povestea Ursulei Poznanski imbina cu maiestrie virtualul cu realul, atat realitatea vazuta prin ochii lui Nick, cat si cea vazuta prin intermediul lui Sarius fiind fascinante si prezentate cu mult talent.

Am apreciat in  mod deosebit si partea psihologica a romanului in care vedem cum jocul ii manipuleaza atat de bine pe tineri, incat ii face sa nu mai fie ei insisi. Pentru a ramane in joc, pentru un nivel in plus, vraji mai puternice sau niste iteme mai bune acestia sunt capabili sa faca lucruri la care altfel nici nu s-ar fi gandit ( de exemplu, sa acuze o persoana nevinovata de viol sau sa dea telefoane de amenintare). Modul in care jocul se folosea de vietile lor, de dorintele, dar si de secretele lor era diabolic de inteligent, facandu-ma pe tot parcursul lecturii sa spun ca cel care a creeat Erebos era un geniu.

Finalul romanului mi s-a parut bine construit, acesta oferindu-ne ultimele piese pentru completarea       puzzle-ului reprezentat de misteriosul joc Erebos. Ciocnirile dintre realitate si virtual din ultimele capitole au fost descrise cu mult talent, una dintre scenele mele preferate fiind cea legata de Adrian.

Personajele romanului au fost complexe si realiste, iar schimbarile lor au fost bine construite, neparand nici macar o clipa ireale. Personajele mele preferate din acest roman au fost Adrian si Emily, fiecare dintre ele fiind unic prin modul in care a fost creeat. Mi-a placut sa descopar povestea lui Adrian pe parcursul lecturii si sa vad ca unele dintre banuielile mele s-au adeverit.

Recomand romanul tuturor cititorilor, indiferent daca acestia sunt sau nu atrasi de lumea jocurilor pe calculator, deoarece cartea cu siguranta o sa-i prinda in vraja ei la fel de repede pe cat Erebos ii prindea pe tineri in ghearele lumii virtuale.

Recenzie carte: "Jocul" de Anders De La Motte

Probabil cu totii am jucat macar o data in viata un joc pe calculator. Pentru a ne relaxa, pentru a ne distra sau poate pentru ca ne plictiseam, cu totii ne-am pierdut macar pentru cateva minute in lumea virtuala a unui joc, concentrandu-ne asupra misiunilor pe care le aveam de facut, asupra dusmanilor virtuali cu care ne luptam sau asupra strategiilor pe care trebuia sa le abordam pentru a iesi invingatori. Dar cum se schimba regulile jocului atunci cand acesta este jucat in viata reala? Accepti sa-l joci? Si mai ales, cat de departe esti dispus sa mergi pentru a indeplini o misiune si a obtine un scor bun?

Viata lui Henrik HP Petterson, un escroc marunt, egocentrist si fara un scop clar in viata se schimba radical in momentul in care gaseste in tren un telefon mobil prin intermediul caruia este invitat sa joace un Joc. Daca la inceput misiunile primite pareau mai mult niste farse pe care HP trebuia sa le faca unor necunoscuti, cu timpul acestea devin din ce in ce mai riscante, iar HP se trezeste prins in mijlocul unor situatii periculoase din care nu este foarte sigur cum poate sa iasa.

Pe de alta parte, Rebecca Normen are o cariera promitatoare in cadrul Serviciilor Secrete Suedeze, iar viata ei pare a fii in sfarsit plina de lumina. Din pacate pentru Rebecca, trecutul nu vrea sa o lase sa se bucure de viata, acesta continuand sa o bantuie prin intermediul unor bilete anonime gasite de aceasta in dulapul ei.

Dar cand Jocul face ca lumile celor doi sa se intersecteze, lucrurile se schimba atat pentru HP, cat si pentru Rebecca, iar vietile lor nu vor mai fii niciodata ca inainte.

Povestea a fost interesanta si m-a prins inca de la primele capitole, iar intreaga teorie a conspiratiei din spatele Jocului mi s-a parut bine construita. Romanul a avut cateva intorsaturi de situatie interesante, in special in ceea ce-l priveste pe unul dintre personajele cele mai simpatice mie din roman, intorsaturi care m-au facut curioasa cu privire la ce urmeaza sa se mai intample.

Desi povestea este interesanta, am fost putin dezamagita de personaje, acestea nefiind atat de complexe pe cat as fi vrut, iar, in unele momente, parand pur si simplu stupide.

HP este genul de personaj pe care, oricat incerc sa-l privesc cu alti ochi si oricate evenimente lacrimogene din trecutul lui ies la iveala in timpul lecturii, nu pot sa-l suport. Daca in unele momente imi era putin, defapt foarte putin simpatic, in altele parca vroiam ca un alt Jucator sa-l calce cu masina. De doua ori!

Rebecca pe de alta parte mi s-a parut mai agreabila ca personaj si chiar a reusit sa-mi fie simpatica, asta in ciuda faptului ca in unele momente mi se parea prostuta.

Totusi, alte personaje din roman au reusit sa imi atraga atentia asupra lor, unul dintre acestea fiind Faruk. Desi acesta nu a parut a juca un rol foarte important pe parcursul romanului, modul in care a fost construit si prezentat mi-a atras atentia. In plus, finalul romanului ma face sa cred ca in urmatorul volum o sa joace un rol mult mai important.

Romanul “Jocul” a fost o lectura interesanta, care a reusit sa ma prinda de la primele capitole si sa ma provoace sa ma alatur Jocului alaturi de HP, Rebecca si celelalte personaje, motiv pentru care astept cu nerabdare aparitia celui de-al doilea volum al seriei. 

Recenzie carte: "Aquamarine" de Alice Hoffman

In urma cu cativa ani, unul dintre serialele mele preferate era “H2O – Just add water”, povestea sirenelor facandu-ma sa urmaresc fiecare episod cu placere. Atunci cand am observat romanul “Aquamarine” scris de Alice Hoffman mi-am amintit de serial, dar si de povestioarele pe care le citeam in copilarie, iar cum rezumatul cartii parea interesant am decis sa o citesc. Poate de vina este varsta, sau poate am avut eu asteptari mult prea mari de la aceasta carte, cert este ca am fost total dezamagita.

Cartea prezinta povestea a doua bune prietene, Hailey si Claire care doresc sa se bucure cat de mult posibil de ultima lor vacanta impreuna, deoarece Claire urmeaza sa se mute. In urma unei furtuni, cele doua fete descopera o fiinta misterioasa, o sirena pe nume Aquamarine. Cele doua prietene isi dau seama ca daca sirena nu ajunge cat mai curand acasa, in apa sarata a marii, aceasta o sa moara. Dar cand Aquamarine se indragosteste de Raymond, lucrurile se complica din ce in ce mai mult …

Actiunea din roman mi s-a parut grabita, nerealistica si prezentata intr-un mod pueril si in acelasi timp plictisitor. Povestea a fost plina de elemente ce nu aveau sens si aici nu ma refer la elementele fantasy, precum existenta lui Aquamarine. Desi ideea in sine era draguta, iar povestea avea potential, actiunea a fost prezentata atat de prost si avea atat de multe lipsuri  incat pur si simplu  m-am plictisit in timp ce am citit cartea.

Nerealistice si false mi s-au parut si personajele si reactiile acestora. Claire si Hailey au fost niste personaje plate, niste stereotipuri fara adancime cu reactii fara sens. Raymond, care avea potentialul de a juca un rol important in poveste mi–a dat impresia ca apare in carte doar ca sa fie in ea si Aquamarine sa aiba de cine sa se indragosteasca.

La fel cum am spus si la inceputul recenziei, cartea in sine m-a dezamagit, dar probabil acest lucru se datoreaza si varstei. Nu voi recomanda cartea decat copiilor sub 9-10 ani sau poate celor care vor  sa-si aminteasca de povestioarele scurte pe care le citeau in copilarie.

Recenzie carte: "Fortareata digitala" de Dan Brown

Inca de la primele romane scrise de Dan Brown pe care le-am citit, acesta a ajuns unul dintre autorii mei preferati, cartile lui fiind unele dintre acele romane pe care pur si simplu nu le poti lasa din mana. Datorita subiectului abordat, dintre toate romanele lui Dan Brown preferatul meu este “Fortareata digitala”, un roman ce reuseste sa te tina cu sufletul la gura pe tot parcursul lecturii.

Agentia americana NSA (National Security Agency) detine in secret una dintre cele mai spectaculoase masinarii, TRANSLTR, un supercomputer capabil sa decripteze orice cod. Modul de functionare al acestuia este pe cat de simplu, pe atat de eficient, TRANSLTR folosind pentru spargerea codurilor nimic altceva decat “forta bruta”. Dar cand supercomputerul intalneste ceva ce nu se credea ca este posibil, un cod imposibil de descifrat, Susan Flatcher, “copilul de aur” al departamentului Crypto din cadrul NSA, este chemata in ajutor.

In scurt timp Susan se trezeste concurand intr-o cursa contracronometru impotriva unui virus, miza fiind mult mai mare decat si-a imaginat, in caz de nereusita pagubele fiind imposibil de reparat.

Prinsa in mijlocul unei panze de secrete si conspiratii, o sa poata Susan sa opreasca iminentul dezastru si in acelasi timp sa ramana in viata, atat ea, cat si persoana iubita, David Becker?

Am citit romanul pe nerasuflate, Dan Brown combinand cu mult talent actiunea si suspansul, reusind totodata sa construiasca o retea uriasa de secrete si conspiratii in care nu doar personajele, ci si cititorii aveau sa cada. Pe langa detaliile prezentate, mi-au atras atentia si m-au incantat in mod deosebit si codurile prezentate, toate dovedind ingeniozitate si talent. Autorul reuseste sa prezinte actiunea astfel incat, la un moment dat cititorul ajunge sa incerce sa descifreze codurile alaturi de Susan si echipa Crypto, resimtind astfel presiunea pe care o simt si personajele. In plus, toate intorsaturile de situatie care au avut loc au adus un plus lecturii, dovedind ca nimic nu este ceea ce pare a fi. In mod deosebit mi-a placut epilogul romanului, care, prin cateva paragrafe, reusea sa demonstreze ca uneori viata iti poate juca cele mai neasteptate si dure feste, adesea chiar fara sa-ti dai seama de acest lucru.

Singurul lucru care m-a deranjat putin la acest roman este norocul chior pe care il avea David Becker in misiunea lui. In timpul cautarii indicile pareau sa cada pur si simplu in fata acestuia, iar persoanele pe care le cauta ajungeau sa se loveasca practic de el. Mi-ar fi placut ca pe parcursul cautarii lui sa se evidentieze mai mult inteligenta si capacitatea acestuia de a face deductii logice decat norocul de a te afla in locul potrivit, la momentul potrivit. Totusi, la finalul romanului acesta si-a demonstrat inteligenta, fapt ce m-a facut sa trec cu vederea cateva intamplari din timpul cautarii.

“Fortareata digitala” este un roman ce merita citit cu atentie si savurat, acesta aducand in discutie si un subiect controversat: dreptul la intimitate in ceea ce priveste corespondenta. Acesta provoaca cititorul sa vada lucrurile si prin ochii agentiilor secrete si incerca sa prezinte atat latura pozitiva, cat si pe cea negativa in ceea ce priveste securitatea informatiilor si dreptul la intimitate sau, mai bine zis, incalcarea acestuia. Intr-o lume in care nimic nu mai este privat, romanul lasa in urma sa o intrebare: “Quis custodiet ipsos custodes?” (“Cine ii pazeste pe paznici?”)