Recenzie film: Thor: The Dark World - Thor 2: Intunericul

Cum primul film care il are ca protagonist pe Thor mi-a placut, nu puteam sa ratez continuarea acestuia, “Thor: The Dark World – Thor 2: Intunericul”. Filmul mi s-a parut mai reusit decat primul, avand mai multa actiune, suspans, momente amuzante, dar si intorsaturi de situatie la care nu te asteptai.

Actiunea din “Thor 2” are loc, din punct de vedere cronologic, dupa cea din “Thor” si din “The Avengers”.

Dupa intamplarile din cele doua filme mai sus mentionate, Thor este un om diferit, mult mai matur si nu atat de insetat de sange si copilaros precum era in “Thor”.  In timpul zilei eroul nostru lupta pentru a aduce pacea in Cele Noua Regate, dar noaptea, acesta vegheaza asupra iubirii lui aflate pe Pamant, Jane Foster.

Dar cand un rau antic, reprezentat de Malekith si elfii lui intunecati reapare, Thor trebuie sa porneasca intr-o lupta pe care nu-si permite sa o piarda, lupta in care o sa aiba nevoie de ajutor nu doar de la prietenii sai loiali, ci si de la fratele sau, Loki, aflat in inchisoarea Asgardului.

Actiunea filmului mi s-a parut interesanta, dar, mai mult decat scenariul, mi-a placut modul in care au fost construite si prezentate personajele. Din punctul meu de vedere, Loki ramane in continuare cel mai complex personaj (si personajul meu preferat din serie, de altfel), iar “Thor 2” ne ofera sansa sa vedem si o alta latura a sa. Tom Hiddleston interpreteaza perfect rolul lui Loki, atat in momentele de vulnerabilitate ale acestuia, cat si in cele in care sarmul si replicile personajului iti aduc zambetul pe buze. Momentele dintre Thor si fratele sau in timpul incercarii lor de a lucra impreuna au fost amuzante, iar la unele replici si scene ale lui Loki am ras cu lacrimi.

Desi in primul film personajul interpretat de Natalie Portman, Jane, mi-a placut, in acesta am fost dezamagita de ea. Desi se presupunea ca Jane este o femeie inteligenta, mie mi s-a parut ca s-a comportat stupid in anumite scene, in special cele de la inceputul filmului. Cat despre relatia ei cu Thor, in continuare consider ca Sif era mult mai potrivita pentru acesta.

Un alt element care mi-a placut la film a fost reprezentat de scenele de lupta, care mi s-au parut bine regizate, efectele folosite fiind spectaculoase.

Mie, personal, mi-a placut filmul si-l recomand cu drag, iar daca mergeti sa-l vedeti, ramaneti in sala pana la final pentru a vedea si scena de dupa generic, care promite un al treilea film cu Thor, dar si un dusman nou.

Recenzie carte: "Fortareata digitala" de Dan Brown

Inca de la primele romane scrise de Dan Brown pe care le-am citit, acesta a ajuns unul dintre autorii mei preferati, cartile lui fiind unele dintre acele romane pe care pur si simplu nu le poti lasa din mana. Datorita subiectului abordat, dintre toate romanele lui Dan Brown preferatul meu este “Fortareata digitala”, un roman ce reuseste sa te tina cu sufletul la gura pe tot parcursul lecturii.

Agentia americana NSA (National Security Agency) detine in secret una dintre cele mai spectaculoase masinarii, TRANSLTR, un supercomputer capabil sa decripteze orice cod. Modul de functionare al acestuia este pe cat de simplu, pe atat de eficient, TRANSLTR folosind pentru spargerea codurilor nimic altceva decat “forta bruta”. Dar cand supercomputerul intalneste ceva ce nu se credea ca este posibil, un cod imposibil de descifrat, Susan Flatcher, “copilul de aur” al departamentului Crypto din cadrul NSA, este chemata in ajutor.

In scurt timp Susan se trezeste concurand intr-o cursa contracronometru impotriva unui virus, miza fiind mult mai mare decat si-a imaginat, in caz de nereusita pagubele fiind imposibil de reparat.

Prinsa in mijlocul unei panze de secrete si conspiratii, o sa poata Susan sa opreasca iminentul dezastru si in acelasi timp sa ramana in viata, atat ea, cat si persoana iubita, David Becker?

Am citit romanul pe nerasuflate, Dan Brown combinand cu mult talent actiunea si suspansul, reusind totodata sa construiasca o retea uriasa de secrete si conspiratii in care nu doar personajele, ci si cititorii aveau sa cada. Pe langa detaliile prezentate, mi-au atras atentia si m-au incantat in mod deosebit si codurile prezentate, toate dovedind ingeniozitate si talent. Autorul reuseste sa prezinte actiunea astfel incat, la un moment dat cititorul ajunge sa incerce sa descifreze codurile alaturi de Susan si echipa Crypto, resimtind astfel presiunea pe care o simt si personajele. In plus, toate intorsaturile de situatie care au avut loc au adus un plus lecturii, dovedind ca nimic nu este ceea ce pare a fi. In mod deosebit mi-a placut epilogul romanului, care, prin cateva paragrafe, reusea sa demonstreze ca uneori viata iti poate juca cele mai neasteptate si dure feste, adesea chiar fara sa-ti dai seama de acest lucru.

Singurul lucru care m-a deranjat putin la acest roman este norocul chior pe care il avea David Becker in misiunea lui. In timpul cautarii indicile pareau sa cada pur si simplu in fata acestuia, iar persoanele pe care le cauta ajungeau sa se loveasca practic de el. Mi-ar fi placut ca pe parcursul cautarii lui sa se evidentieze mai mult inteligenta si capacitatea acestuia de a face deductii logice decat norocul de a te afla in locul potrivit, la momentul potrivit. Totusi, la finalul romanului acesta si-a demonstrat inteligenta, fapt ce m-a facut sa trec cu vederea cateva intamplari din timpul cautarii.

“Fortareata digitala” este un roman ce merita citit cu atentie si savurat, acesta aducand in discutie si un subiect controversat: dreptul la intimitate in ceea ce priveste corespondenta. Acesta provoaca cititorul sa vada lucrurile si prin ochii agentiilor secrete si incerca sa prezinte atat latura pozitiva, cat si pe cea negativa in ceea ce priveste securitatea informatiilor si dreptul la intimitate sau, mai bine zis, incalcarea acestuia. Intr-o lume in care nimic nu mai este privat, romanul lasa in urma sa o intrebare: “Quis custodiet ipsos custodes?” (“Cine ii pazeste pe paznici?”)

Toamna se numara ... cartile din biblioteca

Toamna se numara … cartile din biblioteca, iar numarul acestora tinde sa creasca daca ne gandim la toate targurile si evenimentele de care cititorii pot profita.

In momentul de fata, la Galeriile Dalles din Bucuresti are loc targul de carte cu discount Kilipirim. Trecand astazi pe acolo, m-am bucurat sa vad ca reducerile nu existau doar “pe hartie”, iar cumparatorii se puteau bucura de carti cu reduceri de pana la 70%.

Targul mi s-a parut bine organizat si nu cred ca am ce sa-i reprosez, reusind sa gasesc in cadrul lui nu doar editurile mele preferate ci, spre surprinderea mea, si pe cei de la Comic Shop. Printre editurile prezente la targ se numara: Corint Junior, Rao, Nemira, Trei, Litera, dar si multe altele, toate fiind pregatite cu reduceri substantiale pentru cititori.

Cei care nu au reusit sa ajunga inca la targ nu trebuie sa se intristeze deoarece acesta continua pana pe 3 noiembrie, fiind deschis zilnic, de la 10:00 la 20:00. Cum intrarea este libera, nu pot decat sa va doresc spor la cumparaturi ^^

Recenzie serial: The Vampire Diaries - Jurnalele Vampirilor (Sezonul 1)

La inceputul lunii octombrie a inceput sezonul  5 din “The Vampire Diaries - Jurnalele Vampirilor”, dar cum nu imi mai aminteam foarte bine anumite detalii, am decis sa revad si celelalte sezoane ale serialului. In timp ce urmaream primele episoade, mi-am amintit ca prima data cand am vazut serialul nu imi placuse. Tocmai citisem cartile si nu ma incanta deloc faptul ca Elena nu era blonda, ci bruneta, faptul ca avea un frate, nu o sora si multe alte diferente care iti sar in ochi inca din primul episod. Dar aceasta nemultumire nu a durat prea mult, iar personajele din serial au ajuns sa-mi fie chiar mai simpatice si mai dragi decat cele din carti.

Vampirul Stefan Salvatore se intoarce in Mystic Falls, atras de misterioasa Elena, fata aratand exact ca si Katherine, fosta iubire a vampirului si in acelasi timp cea care i-a oferit viata vesnica. Dar Stefan nu vine singur in oras, acesta fiind urmarit de fratele sau, Damon, hotarat sa-si tina promisiunea de a-i oferi vampirului o eternitate de chinuri. Dar planurile lui Damon sunt mult mai complicate si intunecate decat par la prima vedere, acestea invartindu-se in jurul iubirii adevarate a vampirului, Katherine.

Dar cand istoria pare ca incepe sa se repete, o sa aiba povestea de iubire dintre Elena si cei doi frati Salvatore acelasi sfarsit tragic ca si in urma cu sute de ani?

Desi este a doua oara cand urmaresc serialul am vazut fiecare episod cu aceeasi curiozitate ca si prima data. Astfel, am admirat din nou talentul scenaristilor de a ma face ca la sfarsitul fiecarui episod sa vreau sa-l vad cat mai repede pe urmatorul, iar la sfarsitul sezonului sa imi doresc sa vad sezonul al doilea. Primul sezon a reusit sa fie plin de actiune, de suspans, de momente tragice, dar si de momente la care pur si simplu nu puteai sa nu razi, tinandu-te lipit de ecran pentru a vedea ce urmeaza sa se mai intample.

Actorii au jucat impecabil, reusind sa transmita sentimentele personajelor pe care le interpretau. Ian Somerhalder a reusit sa-l interpreteze pe Damon la perfectie, descurcandu-se atat in momentele amuzante, cand replicile ironice ale vampirului te faceau sa razi, cat si in momentele tragice, care iti aduceau lacrimi in ochi, dovedind un talent actoricesc deosebit. Extrem de talentata s-a dovedit si Nina Dobrev, care a reusit sa joace perfect atat rolul Elenei Gilbert, cat si pe cel al lui Katherine, doua personaje care pe cat de asemanatoare erau din punct de vedere fizic, pe atat de diferite erau din punct de vedere al comportamentului.

M-a amuzat sa imi amintesc cat ma enervasera anumite personaje in primul sezon, stiind acum cat de simpatice aveau sa imi fie in sezoanele urmatoare, Tyler fiind exemplul perfect. Deasemenea, mi-a placut sa vad din nou primele discutii dintre Damon si Alaric, dar si primele incercari de a lucra impreuna si primii pasi spre prietenia care avea sa apara intre ei. Un alt lucru care mi-a placut a fost faptul ca am avut sansa de a revedea anumite personaje atunci cand acestea erau inca oameni, inainte de a deveni vampiri, varcolaci sau hibrizi.

Cel mai mult la acest sezon mi-a placut sa vad din nou primele momente dintre Elena si Damon, una din scenele mele preferate fiind cea a dansului de la concursul Miss Mystic Falls. Daca in seria de carti Elena, ca si personaj, mi s-a parut enervanta, iar in ultimele volume aparute la noi chiar patetica, in serial mi-a fost simpatica, dovedindu-se sufletista, prietenoasa, inteligenta, dar si curajoasa, pastrand totusi un anumit echilibru prin momentele in care era vulnerabila, dar si speriata. La sfarsitul sezonului am fost putin dezamagita deoarece in ultima scena dintre Nina si Ian nu era Elena, sper totusi ca in sezonul urmator cei doi sa aiba parte de mai multe momente impreuna.

Serialul este unul reusit care, spre surprinderea mea, din anumite puncte de vedere se dovedeste chiar mai bun decat seria de carti si demonstreaza in fiecare episod ca merita vazut. 

Recenzie carte: "Duios demonicul Dexter" de Jeff Lindsay

Ideea politistului care ucide criminali a mai fost folosita pana acum atat in literatura, cat si in universul cinematografic, prin urmare ideea in sine nu aduce  ceva nou, dar modul in care Jeff Lindsay o prezinta demonstreaza atat originalitate, cat si talent, oferind cititorului o lectura unica.

Autorul ne pune in pielea lui Dexter, un criminal in slujba legii. In timpul zilei acesta lucreaza la Departamentul de Politie din Miami, iar in timpul noptii devine un ucigas cu sange rece, ale carui victime sunt reprezentate de criminali, pedofili si alte scursuri ale societatii.

Dexter se poate mandri cu un “stil de lucru” unic, cel putin pana cand un nou criminal isi face aparitia in oras. Cum nou sositul ii imita cu mult talent munca, Dexter porneste pe urmele acestuia. Dar ce reprezinta acesta pentru Dexter: un criminal care trebuie adus in fata legii sau un potential “partener de joaca” ?

Dupa ce am terminat volumul “Duios demonicul Dexter” m-am gandit daca il pot introduce pe Dexter intr-o anumite categorie, daca pot zice ca este un personaj bun sau rau, dar nu am reusit acest lucru. Dexter nu este un personaj pozitiv, care ucide pentru a face bine. El ucide pentru a trai, simtind nevoia de a face acest lucru. Dar faptul ca omoara il face o persoana rea? Sau faptul ca alege sa omoare criminali il face o persoana buna? Oricare ar fi raspunsul, Dexter este un personaj pe care nu poti sa-l urasti. Au fost cateva momente in care l-am detestat pe Dexter, dar acum, cand am inchis cartea, nu pot spune ca l-am urat sau ca il pot cataloga drept un personaj psihopat, caruia ar trebui sa-i oferi un loc pe un scaun electric.

Dexter este nu doar extrem de inteligent, ci si foarte amuzant, replicile lui sarcastice si gandurile ironice pe care le are aducandu-ti zambetul pe buze in timpul lecturii. In plus, analizele psihologice pe care le face atat asupra celor din jurul sau, cat si asupra lui, dar si analogia pe care acesta o face cu masina si Calatorul Intunecat dovedesc ca in cazul in care Dexter ar renunta la locul de munca din cadrul Departamentului de Politie ar putea lucra oricand ca si psiholog sau psihiatru.

Un personaj care mie mi-a atras atentia desi a stat in umbra in acest volum a fost sergentul Doakes, despre care tind sa cred ca o sa aiba un rol important in urmatoarele volume. Acest personaj a aparut doar de doua sau trei ori, pentru scurt timp, dar a reusit sa fie atat de intrigant incat sa imi ramana in minte.

Un rol important a fost jucat si de sora vitrega a lui Dexter, Deborah. Desi in unele momente mi se parea mult prea obsedata de locul de munca si de functia ei, iar in altele mi se parea prostuta, Deborah reusea cumva sa faca in cele din urma un lucru care sa demonstreze contrariul. Totusi, in unele momente imi dadea impresia ca ea este o marioneta, iar Dexter papusarul implorat de marioneta sa o controleze.

Imbinand romanele politiste cu cele psihologice, provocand cititorul sa vada actiunea prin ochii unui criminal inteligent si ironic, “Duios demonicul Dexter” este un roman care merita citit.

Leapsa

Am vazut zilele trecute pe blogul Ghandei o leapsa care mi-a placut, asa ca am preluat-o si eu:

1. Ai vreun loc preferat in casa in care citesti?

Atunci cand citesc imi place sa ma aflu intr-un loc confortabil, in care sa nu fiu deranjata, prin urmare patul de la mine din camera este cea mai buna alegere. Ador sa ma intind in pat precum o pisica lenesa si sa ma bucur de o carte buna, lasandu-mi mintea sa zburde prin alte lumi.

2. Semn de carte sau o hartiuta oarecare?

Nu pot spune ca fac prea multe mofturi in aceasta privinta. Daca nu am la indemana un semn de carte, folosesc orice hartiuta gasesc prin zona, important pentru mine este sa stiu unde am ramas, fara a indoi colturile paginii.

3. Poti sa te opresti din citit brusc sau trebuie sa termini pagina/capitolul?

Daca este necesar, da, pot sa ma opresc brusc din citit, fara a termina pagina sau capitolul, dar nu fara a termina fraza.

4. Mananci sau bei in timp ce citesti?

Nu, nu am mancat in timp ce citeam si nici nu am baut. De obicei, daca mi se facea sete, ma opream din citit pentru a bea si dupa aceea reveneam la lectura.

5. Poti sa citesti in timp ce te uiti la TV sau asculti muzica?

Nu, nu pot. Televizorul nu ma deranjeaza foarte tare daca este in alta camera si se aude ca un zgomot de fundal deoarece il pot ignora si ma pot bucura de lectura. Cu muzica in schimb, e alta poveste, mai ales daca imi place melodia. La fel ca si atunci cand citesc, cand ascult muzica imi las mintea sa zboare printre versuri si note muzicale, astfel incat risc sa ajung la sfarsitul paginii si sa imi dau seama ca nu am inteles nimic din ea.

6. Citesti cartile pe rand sau mai multe simultan?

Intodeauna am citit cartile pe rand deoarece imi place sa ma bucur de fiecare lectura in parte.

7. Citesti doar acasa sau peste tot?

In general citesc doar acasa, unde nu ma deranjeaza nimeni din lectura. In plus, nu prea imi place sa aud oameni vorbind in jurul meu atunci cand citesc, asa ca pana si cele mai plictisitoare cursuri sunt taiate de pe lista mea de “locuri de citit”. Nici mijloacele de transport nu imi ofera ocazia deoarece nu pot sa citesc in picioare, inghesuita intr-o masina in care oamenii insista sa tot urce desi singurul loc liber este “tavanul” masinii, iar daca ocup un loc si ma las acaparata de lectura risc sa nu mai cobor la statia corecta. Prin urmare, prefer ca atunci cand folosesc transportul in comun sa ascult muzica.

8. Citesti cu voce tare sau in gand?

Mereu in gand. Nu stiu de ce, dar atat vocea mea, cat si a altei persoane ma distrage de la lectura     propriu-zisa. Acesta e unul din motivele pentru care detestam momentele in care profesorilor le mai venea ideea geniala de a pune pe cineva sa citeasca cu voce tare un text pe care il aveam toti in fata si de asemenea este si motivul pentru care nu sunt fana a audiobook-urilor.

9. Sari pagini?

Marturisesc ca da, atunci cand dau de descrieri interminabile. Cred ca cele mai multe pagini le-am sarit atunci cand citeam “Stapanul Inelelor” de J.R.R.Tolkien, care avea pagini intregi de descrieri. Nu neg talentul autorului, dar romanele nu au fost pe gustul meu tocmai din cauza lungilor descrieri si probabil este una dintre putinele serii in cazul carora pot spune ca filmul a fost mai bun decat cartea.

10. Scrii pe carti?

Aici depinde de carti. Daca sunt carti de beletristica, nu, nu am scris niciodata pe ele, dar daca vorbim despre manuale, atunci da. Uneori, la examene, ne lasa doar cu manualul de la curs si atunci, pentru a-mi fii mai usor, mi-am subliniat ideile importante si am pus milioane de post-it-uri pe margini pentru a gasi exact pagina de care am nevoie. 

Leapsa o poate prelua oricine doreste ^^ 

Recenzie carte: "Te iubesc" de Catherine Siguret

Stiti expresia “Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul”? Pe cat de micuta si draguta parea cartea Catherinei Siguret, invesmantata       intr-o coperta roz si cu un titlu ce te indeamna sa zambesti, promitandu-ti o frumoasa poveste de dragoste, pe atat de enervanta mi s-a parut in timp ce o citeam.

Phillipe Musil este un scriitor faimos, seducator, capabil sa aiba orice femeie isi doreste, ocazie cu care isi schimba periodic partenerele.

Alice este o scriitoare anonima, singura, care inca nu si-a gasit marea iubire. Temandu-se de singuratate, aceasta prefera sa isi petreaca noptile alaturi de prieteni, de familie sau, de ce nu, cu cate un amant de-o noapte.

Atunci cand Alice il vede pe Phillipe la o conferinta se indragosteste de acesta. Fata incepe sa-i citeasca romanele si descopera ca toate o descriau pe ea, de la activitatile pe care le facea zilnic, la mobilierul din casa si la decoratiunile create de ea.

Cum o sa se sfarseasca oare o poveste inceputa simplu, printr-un e-mail care spunea doar  “Mi-ar placea sa va revad”?

Desi povestea in sine era draguta si poate, prezentata altfel ar fi fost una din acele carti care sa imi ramana in minte, personajele au fost atat de enervante, incat au distrus pentru mine intreg farmecul cartii. Desi din modul in care erau prezentati, cei doi indragostiti ar fi trebuit sa fie sustinuti si indragiti de catre toti cititorii, pe mine ma faceau sa imi dau ochii peste cap si sa ma minunez de prostia lor. Iubirea te poate face orb, surd si poate chiar te face sa o iei razna, dar cei doi indragostiti au abuzat prea mult de acest lucru …

Alice se teme atat de mult de singuratate incat prefera sa isi petreaca noptile alaturi de cate un barbat pe care, poate, tocmai l-a cunoscut. La urma urmelor, e muuuuult mai putin infricosator sa-ti petreci noaptea cu un strain decat singura. Nu am zis nimic pana aici, fiecare e liber sa faca ce doreste cu viata lui, asa ca Alice isi putea petrece noptile cum si cu cine vrea ea. Dupa ce il cunoaste pe Phillipe si se indragosteste de acesta, fata ii citeste cartile si descopera ca eroina din cartile acestuia nu doar ca are aceleasi activitati ca si ea si ii plac aceleasi lucruri ca si ei, ci si locuieste intr-o casa care arata exact ca a ei. Fara a-si pune macar o clipa problema ca poate scriitorul este un obsedat care o urmareste, ea se decide ca este femeia vietii lui, ca este iubita la care acesta viseaza, iar dragostea ei pentru autor devine o adevarata obsesie. La un moment dat, dupa ce scriitorul a plecat din oras fara sa o anunte, iar Alice vede intr-un ziar un articol despre acesta, alaturi de o poza cu el si o tanara studenta, fata face o adevarata depresie: nu mai vorbeste cu nimeni, refuza toate contractele care ii sunt oferite, aruncand la gunoi nu doar toata munca ei, ci si prietenii si familia. In plus, atunci cand observa ca Phillipe nu mai da nici un semn de viata, aceasta continua sa ii scrie regulat e-mail-uri si se apuca sa scrie si un roman dedicat iubirii lor. Despre modul in care se comporta cu familia si prietenii si fazele pe care le face acestora de Craciun si Revelion nu mai pomenesc, Alice a demonstrat destul de clar in ce parte inclina balanta atunci cand are de ales intre cei care i-au fost alaturi mereu si cel pentru care a facut o adevarata obsesie.

Phillipe pe de alta parte a reusit sa pastreze in mare parte din roman aparenta de om normal la cap. Asta, pana cand face si el la randul lui o obsesie pentru Alice, ajungand sa angajeze un detectiv care sa o urmareasca. La urma urmelor, ce modalitate mai buna de a-ti demonstra iubirea fata de o persoana poate exista decat aceea de a pune un detectiv pe urmele ei?

“Te iubesc” este un roman pe care nu-l pot recomanda decat romanticilor incurabili, care, vor putea poate sa treaca peste comportamentul celor doi si sa-l puna pe seama iubirii imense pe care si-o poarta, reusind astfel sa se bucure de lectura.