"Schimb de Mame" se intoarce cu un nou sezon

In aceasta seara incepe noul sezon al emisiunii “Schimb de Mame”. Aceasta este difuzata de catre postul “Prima TV” in fiecare duminica, de la ora 20:30.

Reality-show-ul  provoaca in fiecare saptamana doua mame la un “schimb de vieti” de o saptamana. Astfel, doua protagoniste vor face schimb de soti, copii, locuri de munca si case, avand astfel ocazia sa schimbe viata celeilalte familii si, de ce nu, chiar a lor. In primele trei zile femeile vor trebui sa respecte regulamentul casei in care ajung, dupa care, in urmatoarele patru, vor putea impune propriile reguli.

La sfarsitul emisiunii cele doua familii se vor intalni si vor avea ocazia sa se cunoasca reciproc si sa-si impartaseasca parerile despre aceasta experienta.

Personal, urmaresc acest reality-show din amuzament deoarece inevitabil apar situatii in care razi cu lacrimi. Sunt anumite momente in care vezi cum una dintre protagoniste critica cu multa ipocrizie casa celeilalte, pe cand propria ei casa arata mult mai rau. La fel si in cazul familiilor. Mereu mai apare cate o protagonista cu talent de lup moralist care incearca sa bage pe gatul familiei la care a ajuns reguli pe care nici ea nu le respecta.

In general, cele doua familii si in special cele doua protagoniste sunt alese astfel incat sa fie cat mai diferite, preferabil cu conceptii de viata diametral opuse. De ce? Pentru ca astfel de situatii provoaca conflicte. Iar conflictele inseamna rating. Dar nu pot spune ca ii condamn pe producatori pentru asta, la urma urmelor daca totul ar fi fost roz si perfect, cine s-ar mai uita? Eu, cel putin, nu cred ca as urmari emisiunea in acest caz pentru ca ar fi pur si simplu plictisitoare. Prin urmare, “realitatea” prezentata in emisiune trebuie putin regizata. Bine, poate putin mai mult. Si astfel obtinem un “reality-show” amuzant si in acelasi timp relaxant, perfect de urmarit duminica seara.

Mai multe informatii despre emisiune puteti afla accesand acest link.

Dar voi, urmariti aceasta emisiune?

Recenzie carte: "Luptele zeilor" de Pavel Corut

“Luptele zeilor” este al doilea volum din seria “Origini” scrisa de Pavel Corut, volum ce continua sa prezinte urcusurile si coborasurile pe care le-a suferit societatea creeata pe Terra de catre exploratorii proscrisi ai Aliantei.

La sfarsitul primului volum, dupa luptele cu gasterii, speranta isi mai facea cu greu aparitia printre geeni. Odata cu moartea lui Zaris parea ca a murit si legatura dintre locuitori, fiecare rasa izolandu-se de celelalte, sansele ca locuitorii sa mai ajunga la nivelul de cunostiinte avut initial fiind aproape inexistente. Dupa 500 de ani de la dezastrul cauzat de gasteri, urmasii primilor colonisti ajunsesera sa fie considerati zei de catre rovi, mutanti si metisi datorita faptului ca ei inca erau capabili sa foloseasca tehnologia: aeromobile, navete, submarine etc.

Oanes, fiul guvernatorului Zaris refuza insa sa lase visul tatalui sau sa moara, continuand sa lupte pentru readucerea locuitorilor la nivelul de civilizatie avut de colonisti in momentul sosirii pe Terra. Din pacate, acest lucru nu este deloc usor, in special din cauza celorlalti lideri, unii dintre ei considerandu-se superiori celorlalte rase si dorind controlul asupra acestora.

Printre luptele de supravietuire si recivilizare se naste si o iubire imposibila intre Oanes si nepoata Orejonei, Oriana, o femeie speciala … din mai multe puncte de vedere.

Desi in general romanele de dragoste ma plictisesc, iar personajele prinse intr-o iubire imposibila ajung sa ma enerveze din cauza momentelor de disperare specifice unei regine a dramei, am citit “Luptele zeilor” pe nerasuflate, pagina dupa pagina pentru a vedea ce se intampla cu cei doi, dar si cu ceilalti locuitori. Mi-a placut modul in care Pavel Corut a construit si dezvoltat relatia dintre Oanes si Oriana, reusind in acelasi timp sa nu neglijeze nici celelalte aspecte ale vieti geene. Astfel, am citit despre incercarile liderilor de a reciviliza populatia, despre modul in care fiecare conducator si-a organizat poporul dupa atacul gasterilor, am avut ocazia sa aflu si raspunsul la unele intrebari pe care le aveam la sfarsitul primului volum, iar unele banuieli mi-au fost confirmate.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modul in care au fost construite personajele, Oanes si Oriana ajungand sa-mi fie chiar mai dragi decat Zaris, Orejona si Deira. Oanes a dovedit pe tot parcursul romanului ca este fiul lui Zaris si al Deirei, aratand ca a mostenit atat calitatile tatalui sau, cat si pe cele ale mamei sale.

“Luptele zeilor” este un roman pe care il recomand, atat pentru povestea de iubire dintre cei doi indragostiti, cat si pentru modul in care este prezentata soarta geenilor si societatea pe care acestia incep sa o formeze.

Recenzie carte: "Creatura" de Nely Cab

Cum mitologia reprezinta un subiect care m-a fascinant dintodeauna, nu aveam cum sa ratez cartea “Creatura” de Nely Cab.

Pentru Isis Martin, o adolescenta de 17 ani, somnul nu mai reprezinta de ceva vreme odihna. In fiecare noapte, visele ii sunt tulburate de aparitia unui demon inspaimantator, fapt care o face pe fata sa ii fie frica sa mai inchida ochii. Satula sa fie haituita in propriile vise de o iluzie, Isis se decide sa infrunte demonul.

Dar cand acesta se dovedeste a fi un zeu, lucrurile se complica, iar Isis nu are nici cea mai mica idee care vor fi urmarile provocarii ei.

Pentru inceput, pot spune ca mi-a placut actiunea, autoarea dovedind originalitate si talent. Desi ma asteptam sa puna mai mult accent pe elementele de mitologie, sa existe mai mult mister care sa te faca sa citesti pagina dupa pagina si capitol dupa capitol pentru a afla adevarul, povestea iubirii interzise dintre zeul David si muritoarea Isis a fost draguta. Totusi, sunt putin dezamagita de faptul ca autoarea s-a concentrat asupra relatiei dintre cei doi, lasand oarecum in fundal elementele de mitologie, secretele de familie si intreaga poveste despre existenta creaturilor.

Totusi, mi-a placut foarte mult epilogul, acesta fiind mai mult decat neasteptat.  Cred ca ultimul paragraf reprezinta cea mai buna parte din roman, acesta fiind si elementul care m-a convins ca vreau sa citesc si continuarea cartii.

Dintre cei doi protagonisti, nu pot spune ca a ajuns vre-unul dintre ei sa-mi fie foarte drag, David, de exemplu, reusind exact contrariul. Desi probabil autoarea a vrut sa-l construiasca ca fiind baiatul perfect, pe care orice fata sa-l doreasca langa ea, pentru mine, cel putin, a reusit sa creeze exact contrariul. Personal, daca un tip ar incepe sa faca declaratii precum “Isis, sunt invidios pe orice barbat care se uita la tine. Le-as scoate ochii tuturor.” (“Creatura” de Nely Cab, editura Leda, pagina 129) as incepe sa ma indepartez usor, incercand sa-mi amintesc toate miscarile de autoaparare cunoscute si gandindu-ma cat de repede pot obtine un ordin de restrictie. De mai multe ori, pe parcursul romanului, David a dovedit o gelozie irationala si un comportament agresiv, elemente care m-au facut sa-mi displaca personajul. Undeva pe la mijlocul romanului deja oscilam intre a-mi da ochii peste cap si a izbucni in ras la frazele pompoase ale acestuia. E adevarat, nici eu nu sunt genul de persoana care sa se omoare dupa dulcegarii, dar contrastul dintre cuvintele lui, care te duceau cu mintea la vremurile din trecut, la cavaleri si printese, la “Romeo si Julieta”  si comportamentul lui era pur si simplu amuzant.

Totusi, au existat si personaje care mi-au placut, precum fratii lui David, gemenii Eryx si Galen, dar si mama acestora, Nyx. Autoarea a reusit sa contureze foarte bine aceste trei personaje secundare si mi-ar fi placut sa pot sa citesc mai mult despre ei.

“Creatura” este o carte destul de buna incat sa ma faca sa vreau sa citesc continuarea, mai ales datorita epilogului, dar nu pot spune ca m-a incantat atat de mult incat sa vreau sa o recitesc.

Ce este o "carte buna"?

Libraria online Libris.ro, de la care puteti comanda carti online, atat in limba romana, cat si in limba engleza a lansat o noua provocare. Mai exact, ne indeamna sa raspundem la intrebarea “Ce este o carte buna?”

Prima data cand am citit intrebarea mi-au venit in minte romanele citite care mi-au placut, personajele preferate, pasajele pe care imi face placere sa le recitesc, lumile in care ma intorc atunci cand visez si asa mai departe. Dar mi-am dat seama ca toate acestea nu reprezinta raspunsul la intrebarea “Ce este o carte buna?” deoarece aceasta nu poate avea un raspuns clar. Ceea ce pentru mine este o capodopera literara, pentru altcineva poate sa fie o carte comerciala, care nu merita citita, sau, dimpotriva, o carte pe care altii o adora, mie sa nu imi placa.  Prin urmare, voi incerca sa vorbesc despre ce inseamna o carte buna pentru mine si despre “calitatile” pe care ar trebui aceasta sa le aiba.

Pentru mine, cel mai important la o carte este sa aiba acel ceva care sa ma faca sa nu vreau sa o mai las din mana.  O carte buna reuseste sa te prinda in lumea ei si sa nu iti mai dea drumul, nici macar atunci cand ai terminat de citit. Ea reuseste sa te tina treaz toata noaptea, sa te faca sa citesti pagina dupa pagina pentru a vedea ce se mai intampla, chiar daca a doua zi ai un examen la facultate sau trebuie sa te duci la munca. O astfel de carte te rapeste inca de la primele randuri si reuseste sa te tina captiv chiar si cand dormi, indemnandu-te sa visezi ca esti parte din ea. O carte buna te face sa vrei sa citesti mai repede, pentru a vedea ce urmeaza, dar in acelasi timp, citesti cu teama, pentru ca iti dai seama ca urmeaza sa se termine, iar tu nu vrei sa parasesti inca acea lume imaginara. Mai mult de atat, o carte buna reuseste sa te tina sub vraja ei chiar si dupa ce ai terminat-o, impiedicandu-te sa te apuci imediat de alta carte deoarece inca te afli sub vraja ei.

Un alt lucru important pentru mine la o carte este reprezentat de personaje. Acestea trebuie sa fie complexe, echilibrate, si cel mai important sa para reale. Nu are importanta daca personajele acelea ma fac sa le iubesc sau sa le urasc, sa vreau sa le ajut sau sa le pun bete in roata, este important sa ma faca pe mine, ca cititor, sa simt ceva pentru ele, ca si cum acestea ar fi reale. Un personaj complex reuseste sa te faca sa te bucuri de victoria lui ca si cum ar fi fost a ta, sa te intristezi atunci cand pierde si sa plangi, da, sa plangi cu adevarat, atunci cand citesti despre moartea lui.

Originalitatea joaca si ea un rol foarte important in a ma face sa spun despre o carte ca “este buna”. Nu exista multi autori care sa poata sa scrie o carte in totalitate originala, acest lucru devenind aproape imposibil din cauza multimii de carti care apar pe banda rulanta in ultima vreme, cu subiecte mai mult sau mai putin diferite. Dar unii autori reusesc sa creeze lumi originale, in care sa te pierzi si pe care sa nu vrei sa le parasesti, lumi de care iti amintesti cu drag, chiar si dupa ce anii au trecut. Altii reusesc sa construiasca personaje complexe, pe care sa le indragesti, cladite cu atat de mult talent incat atunci cand vezi ca fac greseli vrei  sa intri in carte, sa le zgudui, sa tipi la ele, avertizandu-le ca se inseala. Alti autori in schimb reusesc sa ma impresioneze cu originalitatea actiunii. Ma refer la acele intorsaturi de situatie cand pur si simplu recitesti paragraful exclamand “ce!?”, nevenindu-ti sa crezi ceea ce tocmai ai citit. Sau cand iti vine sa arunci cartea de nervi ca lucrurile nu se intampla asa cum vrei tu, dar dupa ce inspiri adanc, te reintorci la citit, pentru ca esti curios sa stii ce se mai intampla.

Desi pentru mine nu este un element important, preferand sa nu judec o carte dupa coperta, pentru alte persoane aceasta conteaza foarte mult. Nu de putine ori am auzit persoane spunand ca nu au citit o carte pentru ca “nu i-a atras coperta”, acestia nepunandu-si nici macar o clipa problema ca poate refuza din start sa ofere o sansa unei capodopere literare. Este adevarat, uneori copertile sunt neinteresante, iar alte ori nu au nici cea mai mica legatura cu romanul, dar nu cred ca acest lucru ar trebui sa joace un rol decisiv in evaluarea unei carti.

Cred ca cel mai simplu ar fi sa spun ca pentru mine, o carte buna este vie, fermecata si reuseste sa te atraga din nou in lumea ei, chiar si dupa ce au trecut zeci de ani de cand ai citit-o ultima oara; este acea carte care te asteapta cuminte in biblioteca, convinsa ca la un moment dat o sa te intorci si o sa o atingi pentru a o reciti, nu doar pentru a o sterge de praf, pentru ca ea stie ca are un loc special in inima ta, cititorul. 

Back to school

A venit toamna si ca in fiecare an, o data cu ea soseste si inceputul unui nou an scolar. Primii care parasesc vacanta sunt elevii, care astazi se intorc la scoala, chemati de sunetul soneriei ce a inlocuit in timp clinchetul clopotelului. Unii dintre ei pasesc poate pentru prima data in scoala sau liceu, asteptand sa se bucure de primul an ca boboci, curiosi sa isi cunoasca colegii, profesorii, invatatorii, dirigul sau diriga.

Personal, imi amintesc si acum momentele in care am pasit prima data in scoala in clasa I, imi amintesc de scoala generala si mai ales, de cei mai dragi ani, cei de liceu. Uneori, nu imi dadeam seama de frumusetea acestor ani, imi doream sa cresc mai repede, sa ajung la facultate, iar acum, studenta in anul doi, ma gandesc cu nostalgie la anii de liceu. Este ironic cum atunci cand suntem mici ne dorim sa crestem mari, iar atunci cand crestem mari ni se face dor de copilarie. Probabil este specific firii umane sa nu fie niciodata multumita de prezent.

Doresc sa le urez tuturor elevilor un an scolar bun, plin de succese, in care sa invete, dar sa nu uite sa se si distreze. Deasemenea, vreau sa le dau o veste, sper eu, buna. Incepand de azi, pe blog vor aparea si probleme de informatica rezolvate si explicate in detaliu, atat la nivel de facultate, cat si de liceu. In cazul in care aveti probleme a caror rezolvare va doriti sa apara pe blog, va invit sa trimiteti cerinta pe adresa goldypedia@yahoo.com si in functie de timpul liber, voi publica rezolvarea.

Pentru cei care ati pasit azi in clase, cum a fost prima zi din acest an scolar? Dar cei care au terminat deja scoala, cum vi s-au parut acesti ani? ^^

Recenzie carte: "Codul lui Zamolxe" de Pavel Corut

“Codul lui Zamolxe” este primul volum din seria “Origini”, scrisa de Pavel Corut. Aceasta serie prezinta o ipoteza mai putin raspandita referitoare la aparitia vietii pe Pamant, ipoteza conform careia oamenii sunt urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii.

Primul volum incepe cu intalnirea dintre Varain, un spion cu puteri paranormale si extraterestrul Svidur Khom, care ii dezvaluie pamanteanului ca populatia Terrei a fost supravegheata inca de la primele evenimente nucleare care au avut loc pe planeta. Varain a acceptat sa lucreze si sa devina agent de informatii pentru Svidur Khorn, pe care l-a numit Zamolxe, dupa zeul geto-dac.

Extraterestrii au lucrat asupra creierului lui Varain, dandu-i capacitati psihice superioare, modificari pe care le-au facut mai apoi si asupra altor pamanteni. Acest grup oferea extraterestrilor informatii despre Terra si primeau, la randul lor, reguli si sfaturi care sa-i ajute sa ridice oamenirea din stadiul de semicivilizatie la care se afla.

Cu ajutorul lui Zamolxe, Varain are ocazia sa afle modul in care a aparut viata pe Pamant, informatii pe care le sintetizeaza in carti spre a le oferi omenirii. Cartile lui Varain formeaza seria Origini si urmaresc evolutia si involutia omenirii, inca din momentul in care grupul de exploratori a parasit Alianta Civilizatiilor Humanoide.

Astfel, in primul volum aflam despre existenta Aliantei si despre motivele exilarii guvernatorilor Zaris si Roinar. Desi exilul lor trebuia sa reprezinte o pedeapsa, Zaris priveste intamplarea ca pe o sansa de a creea o noua lume si nu trece mult timp pana ce alti humanoizi i se alatura, fiecare manat de proprile ganduri si dorinte.

Cartea urmareste drumul exilatilor prin Univers si prezinta cu lux de amanunte lumile pe care le intalnesc, locuitorii respectivelor lumi si mai ales, primul contact cu Pamantul, pe atunci o planeta virgina. Mi-a placut modul in care au fost prezentate diversele rase de extraterestrii, interactiunile dintre acestea, dar si lumile lor, autorul reusind sa le ofere veridicitate.

Unul din momentele mele preferate din carte a fost cel in care grupul de exilati a ajuns pe Pamant si a inceput sa transforme o planeta fara viata in una luxurianta, care sa concureze fara probleme cu lumile Aliantei. Pavel Corut a reusit sa construiasca niste personaje pe care le indrageai pe loc si era imposibil sa nu urasti alaturi de ele invadatorii care distrugeau paradisul in care se transformase Pamantul si sa nu iti para rau atunci cand, unii dintre ei, isi dadeau ultima suflare.

Personajele mele preferate au fost Zaris, care pe tot parcursul expeditiei a fost un adevarat lider, Deira, care a aratat curaj, iubire si loialitate si Orejona, pe care nu aveai cum sa nu o indragesti datorita modului de a se purta, parand in unele momente o adolescenta rasfatata, iar in altele, singura care mai era rationala.

Un alt lucru care mi-a placut la “Codul lui Zamolxe” a fost modul in care a fost impartita cartea, la sfarsitul acesteia autorul aducand dovezi pentru sustinerea ideilor prezentate.

“Codul lui Zamolxe” este un roman care se citeste usor, fiind accesibil, dar care reuseste in acelasi timp sa ofere cititorului o tema de gandire: suntem noi urmasii salbaticiti ai unor extraterestrii? 

Recenzie film: Turbo

Primul lucru care m-a atras la film a fost ideea acestuia, la urma urmelor nu vezi in fiecare zi un film despre un melc care se intrece cu masinile. Daca la inceput am crezut ca filmul avea sa fie doar o animatie simpatica care sa te relaxeze si amuze, in timp ce il urmaream mi-am dat seama ca acesta poate sa fie si mai mult de atat, daca privesti dincolo de povestea lui Turbo.

Theo (Turbo) este un mic melc de gradina cu o pasiune neobisnuita pentru viteza. Inconjurat de fiinte care nu-i inteleg pasiunea si care considera visele lui nu doar irealizabile, dar si periculoase, Theo este de multe ori batjocorit de ceilalti melci, singurele lui clipe de evadare fiind cele petrecute in fata televizorului, unde se uita la cursele de masini si isi admira modelul, pilotul Guy Gagné.

Soarta pare sa tina insa cu Theo astfel incat intr-o zi, in urma unui accident in care aproape si-a pierdut viata, micul melc capata viteza si trasaturile unei masini de curse. Dar oare cum o sa schimbe toate acestea viata micului melc de gradina?

Filmul a fost amuzant, avand numeroase momente la care nu ma puteam opri din ras, dar mai mult de atat, mi-a placut mesajul filmului: sa nu renunti niciodata la visele tale. Am admirat ideea de a prezenta doua fiinte atat de diferite prin natura lor si totusi atat de asemanatoare: melcul Theo si echivalentul uman al acestuia, Tito. Desi amandoi sunt niste outsideri ale caror vise par imposibile, impreuna ei reusesc sa formeze o echipa, pe cat de neobisnuita, pe atat de simpatica.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modalitatea in care a fost prezentata falsitatea anumitor oameni si diferenta intre cum se comporta in fata camerelor de filmat si cum sunt in viata reala.

Un plus al filmului a fost si grafica, scenele din circuitul Indianapolis fiind realizate cu mult talent, in timpul cursei avand sentimentul ca esti si tu parte din ea.

“Turbo” este un film care ne aminteste sa nu renuntam niciodata la visele noastre indiferent cat de imposibile pot parea si ca pana si cele mai mici vietuitoare ar trebui respectate.