Recenzie carte: "Strabunii uitati" de Pavel Corutz

Recent am terminat romanul “Strabunii uitati”, o carte a carei poveste se potriveste perfect prezentului, mai ales daca ne gandim la modul inconstient in care sunt exploatate resursele planetei si la faptul ca recent s-a anuntat oficial consumarea tuturor resurselor naturale aferente anului 2016.

Alianta a ajuns intr-o situatie critica, populatia crescand alarmant si riscand ca in scurt timp sa finalizeze resursele naturale, dar si spatiul necesar unei vieti normale. Aceasta situatie duce la schimbarea unor reguli vechi de milioane de ani, dar si incercarea gasirii unor solutii. Printre deciziile luate de membrii Consiliului Aliantei se numara si trimiterea unei escadrile de astronave spre Terra, planeta cu care s-a pierdut contactul.

Mi-a placut drumul spre Terra parcurs de escadrila de astronave, dar, mai ales, opririle acesteia pe diverse planete. A fost interesant de urmarit modul in care membrii escadrilei incercau sa interactioneze cu salbaticii, actiunile luate pentru civilizarea acestora sau, in cazul planetelor inca nelocuite, metodele prin care se incepea geneza primara.

Zaris, Deira si Orejona au fost trei dintre personajele mele preferate din “Codul lui Zamolxe” si m-am bucurat sa vad ca acestia nu au fost uitati de catre locuitorii Aliantei. Kerom a fost si el un personaj interesant, pe care l-am indragit pentru inteligenta si hotararea lui, dar si pentru capacitatea de a lua cu mult calm decizii in situatii critice.

In volumele anterioare am detestat enorm Gasterii din cauza comportamentului si a faptelor lor. Din pacate insa, nu generatia care a provocat numeroase suferinte Pamantului si locuitorilor planetei ci urmasii acestora sunt cei care se lupta cu foametea si lipsurile cauzate de exploatarea necontrolata a resurselor si cu urmarile razboiului purtat, motiv pentru care mi-a fost mila de Reik si ceilalti gasteri intalniti de Kerom.

Se spune ca cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete. Istoria prezentata in seria Origini este o istorie fictiva, fiecare cititor avand posibilitatea de a decide cat e adevar si cat fictiune in functie de propriile pareri si convingeri. Totusi, din punctul meu de vedere, “Strabunii uitati” ofera numeroase avertismente si sfaturi din care populatia actuala a Pamantului ar trebui sa invete ceva, indiferent daca o considera ca fiind pura fictiune sau avand macar un sambure de adevar.

Recenzie carte: "Cantec pentru Lya" de George R. R. Martin

Inca de cand a aparut prima data la noi culegerea “Cantec pentru Lya” am vrut sa o citesc cat mai repede, George R. R. Martin fiind unul dintre autorii mei preferati.

Prima nuvela din carte, “In zori se ridica ceata”, ne poarta pe o planeta indepartata, unde se presupune ca ar exista fantome. In timp ce administratorul Castelului dintre Nori isi dorea ca oamenii sa pastreze misterul planetei si sa continue sa viseze la existenta fantomelor ce se presupune ca bantuie taramurile respective, Dubowski, seful echipei de cercetare este hotarat sa elucideze misterul fantomelor.

A doua nuvela, “Un alt fel de singuratate” este o istorisire interesanta, scrisa sub forma unui jurnal. Aflat pe Inelul Stelar Cerberus, autorul jurnalului descrie sentimentele prin care trece in asteptarea inlocuitorului lui si planurile acestuia pentru momentul in care se va intoarce pe Pamant. Dar singuratatea in care a trait in ultimii ani s-ar putea sa isi fi lasat amprenta asupra acestuia intr-un mod neasteptat.

“Comanda prioritara” este una dintre nuvelele mele preferate din carte, la finalul ei dorindu-mi sa existe o continuare a povestii. Kabaraijian are o slujba la care nu multi se incumeta si pe care multi o urasc si condamna: este un manipulator de cadavre. La fel ca si alti supraveghetori, Kabaraijian isi foloseste echipa de cadavre pentru a gasi voylburi, pietre pretioase ce se gasesc pe planeta Grotto. Lucrurile iau insa o intorsatura neasteptata atunci cand Kabaraijian este atacat de propriile cadavre.

O alta nuvela care mi-a placut in mod deosebit, “Negre, negre erau tunelurile” prezinta intalnirea dintre mai multe fiinte apartinand aceleasi rase, dar schimbate in mod total de mediul in care au trait. Greel mi-a devenit imediat simpatic, iar legatura lui cu H’ssig a fost induiosatoare, facandu-ma sa-i detest pe exploratori, in special pe Von der Stad.

Nuvela “Eroul” prezinta soarta unui erou legendar care, dupa o viata plina de lupte, decide sa se intoarca pe Pamant pentru a-si trai restul vietii in pace si liniste, departe de tumultul luptelor.

A sasea nuvela din roman, “Ai dracului sarlatani” are doar cateva pagini si abordeaza subiectul hiperspatiului si posibilitatea dezvoltarii unor nave superluminice.

“Campionatul de fotbal” a fost o nuvela interesanta, care ne poarta in viitor, la scurt timp dupa terminarea unui cumplit razboi intre pamanteni si brish’diri. Hill isi traieste linistit viata pe Pamant, ocupandu-se cu organizarea Campionatului de fotbal. Viata lui normala se poate schimba insa radical in momentul in care un reprezentant al brish’dirilor isi doreste sa isi inscrie echipa de footbal in Campionat.

A opta povestire din carte, “Iesirea spre San Breta”, ne poarta intr-un viitor indepartat, in care masinile si drumurile nu mai sunt folosite. Un sofer ce nu doreste sa renunte la pasiunea lui pentru masini continua sa conduca cu viteza pe drumurile ce nu mai sunt folosite, dar, spre surpriza lui, in timpul calatoriei intalneste o alta masina.

Penultima povestire din carte, “Expunere de holograme” prezinta povestea lui Becker, un fost explorator spatial, ce incearca sa se adapteze la noua lui viata.

Ultima nuvela din carte, cea care da si titlul romanului, “Cantec pentru Lya” este o nuvela emotionanta ce cu siguranta cucereste orice cititor. Lya, un telepat extrem de talentat si Robb, inzestrat cu capacitatea de a citi emotiile, sunt chemati pe planeta Shkeen pentru a investiga situatiile neobisnuite cu care se confrunta locuitorii planetei.

Fiecare poveste a fost captivanta si mi-a atras atentia prin diferite elemente, astfel incat, la finalul lecturii, pot recomanda cartea oricarui fan SF. Culegerea de nuvele poate reprezenta un punct de plecare pentru cei care nu l-au descoperit inca pe George R. R. Martin si care nu doresc sa inceapa direct cu seria “Cantec de Gheata si Foc”, dar si o lectura placuta pentru cei fascinati deja de scrierile autorului. 

Recenzie carte: "The Official A Game of Thrones Colouring Book" de George R. R. Martin

Evident, nebunia cartilor de colorat pentru adulti m-a prins si pe mine, astfel incat, cu prima ocazie, mi-am cumparat “The Official A Game of Thrones Colouring Book”.

Cartea cuprinde numeroase ilustratii reprezentand locuri si personaje din celebra serie “Cantec de gheata si foc”, realizate cu mult talent de echipa de artisti formata din: John Howe, Levi Pinfold, Adam Stower, Yvonne Gilbert si Tomislav Tomic. Mi-a placut atentia la detalii a acestora, fiecare imagine fiind plina de viata. Imaginile reprezinta viziunile personale ale artistilor asupra personajelor si locurilor, unele dintre acestea fiind total diferite de cum au fost reprezentate in serial, dar acest lucru nu m-a deranjat, ba chiar l-am considerat un plus al cartii.

Fiecare imagine este insotita de un citat din seria “Cantec de gheata si foc” reprezentativ, ce ofera detalii despre locul, simbolul, evenimentul sau personajul respectiv. Calitatea paginii este foarte buna, am observat ca pot folosi linistita pixuri sau carioci pentru a oferi culoare imaginilor, dar, personal, prefer sa folosesc in continuare creioane colorate.

Inca nu am terminat de colorat toate imaginile, ceea ce ma bucura deoarece cu siguranta voi avea ce face mult timp de acum inainte in momentele in care sunt prea agitata pentru a citi, scrie sau face orice altceva (de exemplu, atunci cand astept rezultatul unui examen important).

Cu siguranta cartea reprezinta un cadou perfect pentru orice fan “Cantec de gheata si foc”, aceasta oferind o activitate perfecta pana la aparitia urmatorului volum din serie sau, cel putin, a urmatorului sezon din serial.

Recenzie carte: "Falsa identitate" de Mirela Oprea

In general nu imi place sa scriu recenzii negative si am evitat destul de mult timp sa scriu recenzia romanului “Falsa identitate” scris de Mirela Oprea.

Romanul spune povestea Joannei, o tanara frumoasa si bogata care incearca in fiecare zi sa ajute persoanele sarmane, de multe ori deghizandu-se pentru a se integra mai usor printre acestia. Intr-o zi, misiunile ei umanitare o fac sa se deghizeze in prostituata, iar soarta ii intersecteaza pasii cu cei ai lui Nicholas, un tanar bogat si aratos.

Cand am citit prima data despre aceasta carte ma asteptam la un roman psihologic despre mastile purtate de oameni in societate si contrastul dintre aparente si realitate. Din pacate, din punctul meu de vedere, romanul s-a dovedit a fii cu totul si cu totul altceva.

Joanna si Nicholas sunt unii dintre cei mai detestabili protagonisti pe care i-am intalnit, amandoi facandu-ma sa numar constant paginile ramase pana la finalul cartii, sperand sa termin cat mai repede povestea lor.

Joanna e o adevarata Mary Sue, prezentata ca o zeita perfecta coborata pe pamant, desi din punctul meu de vedere aceasta a fost unul dintre cele mai ipocrite personaje din serie. Toti o laudau pentru faptele ei marinimoase, insa, in realitate, ea nu facea cu adevarat acest lucru pentru a-i ajuta pe acei oameni, ci pentru a se simti ea mai bine, lucru pe care chiar si ea il recunoaste la un moment dat. Mai mult, cred ca toate personajele feminine, cu exceptia a doua personaje care aproape o idolatrizau erau prezentate ca fiind superficiale, usoare, materialiste si, evident, invidioase pe Joanna. Cat despre personajele masculine, cu mici exceptii toate se indragosteau de ea de la prima vedere si, eventual, o si cereau imediat in casatorie. Nu pot spune decat ca l-am inteles pe sarmanul ei tata, care spera sa o marite cu un barbat bogat, tinand cont de faptul ca Joanna nu isi castiga in nici un mod proprii bani, ci doar arunca in stanga si in dreapta cu banii tatalui ei.  

Nicholas e varianta masculina a Joannei, insa, spre deosebire de ea, e un adevarat nemernic. Comportamentul acestuia atat fata de Joanna, cat si fata de alte personaje m-a facut sa-l detest imediat si, indiferent cate scuze s-au adus in favoarea acestuia, pentru mine a ramas un nemernic. Cat despre usurinta cu care Joanna a trecut peste umilinte si peste o anumita intamplare, din punctul meu de vedere nu demonstreaza decat pura prostie.

Aveam sperante macar in privinta personajului negativ al povestii, care a fost bine construit, dar chiar si acesta se prosteste atunci cand o intalneste pe Joanna, facand anumite lucruri care nu au nici cel mai mic sens.

M-a deranjat destul de mult modul in care a fost scrisa cartea, adesea descrierile fiind mult prea false si dandu-mi impresia ca autoarea a incercat prea mult sa foloseasca numeroase metafore si adjective, dar am ales sa ignor acest aspect, fiind un roman de debut si fiind sigura ca, in viitor, modul de a scrie al autoarei se va imbunatati.

O felicit si admir pe autoare pentru taria de caracter si optimismul pe care le-a transmis intr-un interviu pe care l-am citit. Ma bucur ca am descoperit-o ca autoare (ii multumesc Alinei pentru acest lucru) si in ciuda faptului ca romanul “Falsa identitate” este departe de a fi pe placul meu, intentionez ca in viitor sa citesc si alte carti ale acesteia.

Recenzie carte: "A Delirium Story - Alex" de Lauren Oliver

M-am bucurat sa descopar la finalul romanului “Requiem” una din cele patru nuvele satelit scrise de Lauren Oliver, nuvele ce completeaza universul ”Delirium” cu noi povesti si detalii.

Scrisa din perspectiva lui Alex, aceasta prezinta povestea acestuia din momentul capturarii lui de catre autoritati si inchiderea in Criptele din Portland, pana in momentul evadarii din timpul Incidentelor.

Citind nuvela, am descoperit cateva detalii din copilaria lui Alex, dar si o parte din secretele acestuia. In cele trei volume ale seriei l-am cunoscut pe Alex prin ochii Lenei, prin urmare nu am putut afla cu adevarat mai multe detalii despre el, despre ce gandea si ce simtea in realitate.

Cumva, dupa ce am citit nuvela, am incercat sa privesc putin diferit comportamentul lui din “Requiem”. Desi inca ma deranjeaza atitudinea si comportamentul lui din al treilea volum, privind lucrurile din punctul lui de vedere pot sa-i gasesc cateva scuze.

Nuvela “Alex” mi-a amintit putin de capitolele “Atunci” din “Pandemonium”, cand Lena si-a gasit puterea de a supravietui si de a merge mai departe in amintirea lui Alex. Mi-a placut sa o vad pe Lena si prin ochii lui Alex si sa aflu si parerile acestuia si sentimentele lui.

Despre Incidente, distrugerea Criptelor si evadarea celor inchisi am aflat doar cateva detalii, mentionate de diverse personaje. Din perspectiva lui Alex am putut participa la evadarea din Cripte si la fuga acestora in Salbaticie.

Mi-a placut nuvela si intentionez sa le citesc si pe celelalte trei (Hana, Raven si Annabel) si cred ca toti cei care au citit seria “Delirium” ar trebui sa dea o sansa si nuvelelor satelit.

Recenzie carte: "Requiem" de Lauren Oliver

Am terminat zilele trecute si al treilea volum al seriei, finalizand astfel trilogia “Delirium”. Primele doua romane ale acesteia m-au cucerit si m-au facut sa adaug “Delirium” pe lista seriilor mele preferate, dar “Requiem” a avut cateva elemente care m-au facut sa nu imi placa la fel de mult ca primele doua romane.

In Salbaticie, Lena continua sa oscileze intre Julian si Alex, incercand sa decida ce isi doreste cu adevarat. In acelasi timp, Salbaticia nu mai este un loc sigur pentru Invalizi, pentru prima data dupa multi ani de zile autoritatile lansand atacuri directe asupra acestora.

In Portland, Hana a fost supusa operatiei si se pregateste sa paseasca in noua viata ce i-a fost programata, ca sotie a primarului orasului. Treptat insa, Hana descopera ca Fred nu este cine credea ea ca este si ca are o multime de secrete intunecate.

Povestea din acest roman este prezentata din doua perspective, cea a Lenei, in Salbaticie si cea a Hanei, in Portland.

Cel mai mult la acest roman m-a deranjat triunghiul (sau, mai bine zis, patratul) amoros care distruge destul de mult farmecul romanului. Majoritatea capitolelor din perspectiva Lenei s-au concentrat pe problemele sentimentale ale “membriilor” patratului si m-au facut sa detest doua dintre personajele atat de dragi mie in volumele anterioare. Atat Lena, cat si Alex au dovedit un egoism urias si nepasare la suferintele celor din jur, fiind mai concentrati pe problemele proprii decat pe lupta pentru supravietuire in care atat ei, cat si ceilalti Invalizi se aflau.

Capitolele din perspectiva Hanei au fost preferatele mele. Astfel, am avut ocazia de a vedea din perspectiva unei persoane vindecate (desi inca am mici semne de intrebare) lucrurile, de a afla detalii despre organizarea societatii, dar si despre planurile de viitor.

Finalul partial deschis a fost interesant, nu m-a deranjat in mod deosebit, dar mi-as fi dorit sa citesc si un epilog despre efectul intamplarilor din acest roman asupra societatii la nivel national, eventual, un epilog in care sa fie prezentata societatea peste cativa ani.

La finalul romanului se gaseste si nuvela satelit “Alex”, care prezinta povestea acestuia si intamplarile prin care a trecut din momentul evadarii nereusite alaturi de Lena. Povestea a fost interesanta, dar voi vorbi despre ea mai in detaliu intr-o alta recenzie.

In concluzie, mi-a placut seria si o recomand in continuare oricui doreste sa citeasca o distopie diferita, care sa-i cucereasca de la primele pagini.

Recenzie carte: "Pandemonium" de Lauren Oliver

Imediat ce am terminat primul volum al seriei am inceput sa citesc continuarea acestuia, “Pandemonium”.

Lena a supravietuit evadarii si a reusit sa ajunga in Salbaticie, unde a fost gasita de un grup de Invalizi care i-au salvat viata si i-au oferit ajutorul lor. Alaturi de Raven, Lena invata sa se adapteze traiului in Salbaticie, dar si sa isi ingroape trecutul, lasand in urma pierderile suferite.

In prezent, Lena este membra a Rezistentei si primeste misiunea de a se integra printre vindecati si de  a-l urmari pe Julian, fiul liderului miscarii extremiste AFD (America Fara Deliria). In urma unui atac, ea si Julian sunt rapiti si tinuti in captivitate, iar perioada de timp petrecuta de cei doi impreuna ii v-a schimba pe amandoi.

Mi-a placut imbinarea trecutului si prezentului si impartirea capitolelor intre “Atunci” si “Acum”. In capitolele cu titlul “Atunci” este prezentata povestea Lenei in salbaticie, evolutia ei, dar si cum si-a gasit puterea de a supravietui, de a lupta si de a merge mai departe. In capitolele cu titlul “Acum” aflam povestea Lenei in Rezistenta, misiunea ei, dar si povestea dintre ea si Julian.

Lena a ramas unul dintre personajele mele preferate si mi-a placut evolutia ei. Treptat, Lena descopera ca Salbaticia nu este taramul de vis pe care si-l imaginase, iar libertatea vine cu un pret mare de platit. Mult mai matura decat in primul volum, mai curajoasa si mai sigura pe ea, fata incearca sa inchida adanc in sufletul ei pierderile suferite si sa lupte alaturi de cei din Rezistenta.

Julian este un personaj interesant, pe care l-am descoperit treptat, pe parcursul lecturii. Relatia lui cu Lena evolueaza incet si din multe puncte de vedere mi-a amintit de Lena din primul volum.  

Povestea este plina de intorsaturi de situatie, de tradari si de conspiratii, fiecare personaj parand a avea un bagaj plin de secrete. Ca si in cazul primului volum finalul a fost neasteptat si m-a facut sa vreau sa citesc cat mai curand si ultimul roman al seriei, dar si cele patru nuvele: Hana, Alex, Annabel si Raven.

Recomand acest roman (ca si intreaga serie de altfel) tuturor celor care vor sa descopere o serie distopica originala, care iti provoaca imaginatia si te lasa cu multe intrebari atat despre poveste, cat si despre  realitatea in care traim.

Recenzie carte: "Delirium" de Lauren Oliver

Auzisem de mai mult timp de seria scrisa de Lauren Oliver si eram curioasa in privinta ei, mai ales dupa ce am citit si recenzia Ghandei pentru primul roman al trilogiei. Astfel, la inceputul lui august, inarmata cu toate cele trei volume, am pasit in versiunea distopica a Americii alaturi de Lena, Hana si Alex.

In viitor, iubirea, denumita amor deliria nervosa, a fost declarata ca fiind o boala necrutatoare ce are un singur leac: operatia. La varsta de 18 ani, toti tinerii sunt supusi operatiei ce promite sa le ofere o viata sigura si linistita, fara teama.

Lena, o adolescenta de 17 ani numara zilele ramase pana la operatie, asteptand cu nerabdare momentul vindecarii. Mama ei, desi a fost operata de trei ori, nu a reusit sa scape de boala, alegand sa-si puna capat zilelor in loc sa sufere inca o data interventia chirurgicala. Inspaimantata de soarta mamei ei, dar si de tot ceea ce a invatat de la cei din jur, Lena asteapta cu nerabdare momentul eliberarii, dar, spre surprinderea ei, boala necrutatoare o loveste cu doar cateva saptamani inainte de operatie, atunci cand il cunoaste pe Alex.

Cred ca a trecut ceva timp de cand am citit ultima data un roman in care personajele principale sa nu ma enerveze si sa-mi fie simpatice, dar “Delirium” a reusit acest lucru. Lena este un personaj interesant, de care m-am atasat cu usurinta. Cartea fiind scrisa din perspectiva ei, a fost extrem de usor sa-i urmaresc gandurile si ideile si sa o inteleg chiar si atunci cand actiunile ei pareau usor ilogice. Mi-a placut modul in care perspectiva ei s-a schimbat treptat, dar si lupta interioara dintre ceea ce stia ea ca fiind adevarat si ceea ce descopera.

La fel de draga mi-a fost si Hana, prietena cea mai buna a Lenei. Curajoasa si inteligenta, aceasta a fost prima dintre cele doua care a inceput sa-si puna intrebari cu privire la societatea in care traiesc. 

Alex a fost un personaj interesant, care a reusit sa-si pastreze misterul pe tot parcursul romanului. Relatia lui cu Lena a evoluat treptat, cei doi reusind sa se completeze reciproc intr-un mod unic, acesta fiind un alt motiv pentru care mi-a placut modul de a scrie al autoarei, care a reusit sa transforme cliseica iubire interzisa in ceva nou si original.

Lauren Oliver a construit foate bine lumea distopica in care are loc actiunea si, cel mai important, a reusit sa o faca credibila. Treptat, perdeaua de siguranta este data la o parte, iar America distopica este prezentata asa cum este ea in realitate: cruda, violenta si necrutatoare. Partea cea mai dureroasa este ca unele intamplari din carte (considerate efecte secundare ale operiatiei sau cazuri de necesitate pentru asigurarea securitatii si sigurantei cetatenilor) au deja loc in zilele noastre: mame care isi abandoneaza copiii, violenta si cruzimea fata de animale, abuzurile celor mai puternici, nepasarea si lipsa de empatie.

Sfarsitul romanului a fost bine construit si m-a facut sa ma apuc imediat de lecturarea celui de-al doilea volum pentru a afla ce s-a intamplat cu personajele mele preferate, ce decizii vor lua, dar si cum v-a continua lupta lor.

Delirium este un roman interesant, care promite o continuare la fel de buna. Recomand cartea tuturor celor care doresc sa descopere o poveste frumoasa si captivanta despre manipulare si frica, dar si despre iubire si libertate.

Recenzie carte: "Cartea vietii" de Deborah Harkness

In cele din urma am terminat si ultimul volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” care s-a dovedit, pentru mine, o lectura mult mai captivanta decat celelate doua romane din serie.

In timpul calatoriei in trecut Diana a aflat ca este una dintre putinele tesatoare ramase in lume si a invatat sa-si controleze in mare parte puterile. Ajunsi in prezent, ea si Matthew trebuie sa poarte lupta finala impotriva Congregatiei. Dar adevaratul dusman, ascuns pana acum in umbre, este gata sa iasa la atac.

Din punctul meu de vedere a existat o imbunatatire atat in privinta modului in care a fost prezentata actiunea, dar si in privinta modului de a scrie al autoarei. Descrierile lungi si fara rost au fost in numar mult mai mic, am avut parte de intorsaturi de situatie neasteptate si mult suspans. Au existat cateva elemente cusute cu ata alba, dar le-am trecut cu vederea, preferand sa ma bucur de finalul povestii.

In privinta personajelor, am vazut o imbunatatire in cazul Dianei, aceasta devenind mai puternica, mai hotarata si mai curajoasa. Nu e printre preferatele mele, dar macar nu m-a mai enervat pe tot parcursul lecturii. In privinta lui Matthew nu mai intru in detalii. L-am detestat la fel de mult ca si in volumele anterioare.

Un personaj care mi-a devenit drag din prima clipa este Phoebe. Pe tot parcursul cartii aceasta a fost singura fiinta rationala, capabila sa calculeze lucrurile la rece.

Finalul romanului mi s-a parut interesant si bine structurat. Am inca cateva intrebari la care nu am aflat raspunsul si mi-ar fi placut sa aflu mai multe detalii despre anumite personaje si despre soarta acestora, dar, probabil, fara nici o urma de mister finalul nu ar mai fi avut acelasi farmec.

Cred ca romanul “Cartea vietii” a fost volumul meu preferat din serie si chiar l-am citit cu placere. Ma bucur ca am reusit sa termin seria si sa aflu deznodamantul acesteia. 

Leapsa: Book Blogger Tag

Cu putina intarziere, raspund si eu la intrebarile din leapsa primita de la Ghanda, careia ii multumesc pentru nominalizare ^^

Mi-au placut intrebarile si inainte de a raspunde la cele “oficiale”, din leapsa, voi raspunde la intrebarea Ghandei dedicata book bloggerilor: “Nu vi se pare ca jocurile astea sunt aproape ca si cum ne-am lua interviuri singuri? :))”.

Da, uneori am senzatia aceasta, mai ales cand unele jocuri au intrebari mai personale. Partea buna e ca in cazul acestor lepse putem citi intrebarile si decide daca le preluam sau nu (si, spre deosebire de un interviu real, nu ai pe cineva care sa se holbeze la tine in timp ce te gandesti ce raspuns sa dai la o anumita intrebare :)) ).

In continuare, intrebarile “oficiale”:

1. Top trei lucruri pe care nu le suporti la o carte.

- triunghiurile amoroase

- personajele ridicate in slavi de toate celelalte personaje din roman in ciuda faptului ca nu au facut absolut nimic bun sau logic si nu au nici macar una dintre calitatile pentru care sunt apreciate

- descrierile lungi care nu isi au rostul

2. Descrie locul tau perfect pentru citit.

Cel mai mult imi place sa citesc in pat. Daca se aude si sunetul ploii afara, deja e perfect.

3. Trei confesiuni legate de carti.

- in general, daca am inceput sa citesc o carte, nu o las neterminata

- am mare grija de carti si nu imi place sa vad pe cineva ca indoaie colturile (exista semne de carte!) sau scrie pe ele

- desi am deja un teanc urias de carti pe care inca nu le-am citit si care asteapta cumintele momentul lecturii, am tendinta de a cumpara mereu carti noi atunci cand acestea apar

4. Cand ai plans ultima data in cursul lecturarii unei carti?

Nu obisnuiesc sa plang atunci cand citesc, dar romanul “Dulci. Jurnalul unui caine” de Dan Puric a reusit sa ma faca sa-l citesc cu pachetul de servetele langa mine.

5. Cate carti se afla in acest moment pe noptiera ta?

Pe noptiera am in prezent o singura carte, cea pe care o citesc: “Requiem”, ultimul volum din seria “Delirium”.

6. Care este gustarea ta preferata in timp ce citesti?

Nu obisnuiesc sa mananc in timp ce citesc, prin urmare nici una.

7. Numeste trei carti pe care le-ai recomanda tuturor.

- Seria “Harry Potter” de J. K. Rowling

- Seria “Cantec de gheata si foc” de George R. R. Martin

- Seria “Origini” de Pavel Corutz

8. Arata-ne o poza cu raftul tau favorit din biblioteca ta.

Nu am inca un raft preferat, poate cand o sa-mi rearanjez biblioteca o sa strang toate seriile mele preferate intr-un singur raft.

9. Scrie in trei cuvinte ce inseamna cartile pentru tine.

Visare. Descoperire. Evadare.

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tau?

Nu cred ca am un secret de cititor sau ceva asemanator, dar pot dezvalui faptul ca, spre deosebire de alte persoane, nu sunt deranjata de spoilere. Mai mult, in timpul lecturii, chiar am tendinta de a mai arunca o privire la ultimele capitole din carte.

Voi nominaliza blogurile “Reader’s Republic”, “Walking on Letters” si “Everything and anything”, dar leapsa poate fi preluata de oricine doreste ^^

Recenzie carte: "Scoala noptii" de Deborah Harkness

Desi primul roman nu a fost pe placul meu am continuat sa citesc si celelalte doua volume din serie pentru a nu lasa trilogia neterminata si pentru a afla totusi finalul povestii.

In cel de-al doilea volum al seriei “Cartea pierduta a vrajitoarelor” Diana si Matthew calatoresc in timp, in Anglia elisabetana, sperand sa gaseasca o vrajitoare capabila sa o invete pe Diana sa-si foloseasca magia, dar si sa gaseasca manuscrisul Ashmole 782.

Povestea a fost destul de bine structurata, dar m-am lovit de aceeasi problema ca si in cazul primului volum: descrieri lungi si care nu isi aveau rostul si mult, mult, mult prea multe detalii despre eticheta si istoria locurilor vizitate de cei doi. In plus, la un moment dat devenea mai mult decat enervanta aparitia tuturor personajelor importante din istorie care au trait in acea perioada.

In general imi plac romanele despre calatorii in timp, dar, din punctul meu de vedere, autoarea nu s-a hotarat exact asupra modului in care modificarile asupra trecutului pot afecta viitorul. La inceput se presupune ca Diana si Matthew vor sta ascunsi in trecut, fara a atrage atentia asupra lor. In loc de asta ei se plimba pe la curtile unora dintre cei mai mari domnitori, ofera anumite detalii despre viitor si chiar schimba decursul lucrurilor in anumite situatii. Acest lucru nu ar reprezenta o problema daca ei, de exemplu, prin faptele lor ar creea un viitor alternativ, dar asta nu se intampla. Ba chiar, tinand cont de anumite intamplari de la finalul cartii, lasa impresia ca se merge pe ideea de bucla temporara si ca ceea ce ei au facut in perioada de timp petrecuta in trecut fusese deja facut tot de catre ei si era important sa se intample pentru ca viitorul sa fie cel pe care ei il cunosc. Din punctul meu de vedere, toata calatoria lor in timp a fost un amestec intre cele doua si acest lucru a dus la lipsa logicii. Cat despre disparitia “vechiului Matthew” si inlocuirea lui cu “actualul Matthew” … nici nu vreau sa incep sa vorbesc despre cat de lipsit de sens este modul in care este prezentat totul….

In primul volum am detestat ambele personaje principale si, din pacate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Diana a avut cateva momente in care a aratat o usoara evolutie si chiar mi-a fost simpatica uneori. Matthew in schimb …. ei bine, l-am detestat chiar mai mult decat in primul roman. Mai mult, in acest roman el a demonstrat si o ipocrizie uriasa in ceea ce o priveste pe Diana. Dupa sute de discursuri despre cum el, “marele vampir alfa” o protejeaza pe “sarmana printesa in pericol”, a trecut, in mare parte, cu vederea anumite intamplari de la sfarsitul romanului. Evident, pentru Matthew e mai usor sa ucizi o sarmana vrajitoare care doar a jucat rolul mesagerului (in “Cartea pierduta a vrajitoarelor”) decat sa faci ceva in privinta unor “prieteni” sau “rude” care vor cu adevarat sa o raneasca pe Diana. Pe scurt, ii urasc in continuare pe amandoi si daca Diana inca mai are ceva sanse sa-mi schimbe parerea in ultimul roman al trilogiei, Matthew nu are nici o sansa.

In schimb Jack, Annie, Stephen si Philip s-au alaturat listei mele de personaje preferate, fiecare dintre ei fiind unic si interesant. Mi-a placut faptul ca Stephen a pus piciorul in prag si le-a explicat Dianei si lui Matthew cum stau lucrurile, dar le-a si demonstrat in acelasi timp ca nu sunt atat de inteligenti pe cat se cred.

La fel ca si primul roman, nici acesta nu pot sa zic ca este unul dintre preferatele mele. Incep sa fiu destul de sigura de faptul ca seria nu este pe placul meu, dar cu siguranta, fiecare roman isi are cititorul lui si sunt sigura ca sunt persoane care au adorat romanele. Poate al treilea roman o sa ma faca sa-mi schimb parerea, dar nu sunt foarte sigura de acest lucru.

Recenzie carte: "Cartea pierduta a vrajitoarelor" de Deborah Harkness

Primele doua romane din seria scrisa de catre Deborah Harkness asteapta de aproape un an in biblioteca momentul in care sa ajung si la ele pentru a le citi. Recent am cumparat si ultimul volum al trilogiei, prin urmare, inarmata cu intreaga serie la indemana, am pasit intr-o lume periculoasa, plina de mistere.

Primul volum, “Cartea pierduta a vrajitoarelor” ne atrage intr-o lume secreta, in care vrajitoare, vampiri si demoni traiesc printre oameni, ascunzandu-si cu dibacie existenta. Diana Bishop este descendenta uneia dintre cele mai puternice familii de vrajitori, dar moartea tragica a parintilor ei o face pe aceasta sa renunte la magie si sa rupa legaturile cu lumea creaturilor magice. In prezent, Diana traieste o viata obisnuita si lucreaza ca profesor universitar. In timpul cercetarilor universitare la care lucreaza, Diana descopera un manuscris magic, Ashmole 782, descoperire ce atrage pe urmele ei numeroase creaturi magice, printre care si misteriosul vampir Matthew Clairmont.

Povestea a fost interesanta, cu mult potential dar, din pacate, pentru mine stilul autoarei a fost extrem de obositor. Apreciez o descriere buna, care sa ma ajute sa imi imaginez anumite elemente, dar dupa pagini intregi in care aflam exact ce anume manca Diana, ce fel de ceai savura aceasta, ce fel de vin (si intreaga istorie a vinului respectiv) prefera Matthew sa bea alaturi de Diana, simteam nevoia sa renunt la lectura. Din punctul meu de vedere au fost numeroase pagini de umplutura, a caror lipsa nu ar fi daunat cu absolut nimic povestii.

Cei doi protagonisti nu au ajutat nici ei prea mult la dorinta mea de a continua lectura si cred ca doar speranta ca poate urmatoarele romane o sa fie mai interesante m-a facut sa termin de citit primul roman al seriei. Cred ca a fost mentionat de mai multe personaje de zeci de ori in carte ce minunata, inteligenta, independenta, incapatanata, hotarata si asa mai departe este Diana, dar, din pacate, aceasta imi demonstra la fiecare pas exact contrariul. Poate eu am o definitie diferita pentru cuvantul “independenta“ spre deosebire de personajele din carte, dar Diana era orice, numai independenta nu. Aproape pe tot parcursul romanului aceasta nu a facut decat sa joace rolul victimei si al domnitei in pericol si sa asculte orbeste orice ordin primea de la Matthew, inclusiv cand sa manance, ce si cat sa manance, cand sa bea, cand sa doarma, cand sa mearga, unde sa mearga, etc. Si daca tot am ajuns la Matthew, tot ce pot sa spun e ca acesta a fost mai enervant decat David din “Creatura”, ceea ce cu siguranta demonstreaza ceva. Daca Diana mi-a fost putin simpatica la inceputul romanului, pe Matthew l-am detestat de la prima pana la ultima pagina. Optimismul meu incurabil ma face sa sper totusi ca poate voi vedea o imbunatatire pe parcursul seriei, iar cei doi nu vor mai fi atat de enervanti in urmatoarele doua volume.

Din fericire, in roman au existat si personaje mai simpatice, precum Miriam si Marcus, pe care i-am indragit imediat, mama lui Matthew, Ysabeau, dar si Emily si Sarah care au fost un adevarat exemplu de vrajitoare.

Un alt “personaj” care mi-a atras atentia si mi-a fost extrem de simpatic este insasi casa vrajitoarei, aceasta fiind ea insasi un element magic.

“Cartea pierduta a vrajitoarelor” cu siguranta nu a fost unul din romanele mele preferate, dar sper ca celelalte doua carti din serie sa fie mai interesante si sa ma faca sa-mi schimb parerea in privinta seriei. 

Recenzie carte: "Sub dom" de Stephen King

Stephen King este unul dintre autorii mei preferati, acesta demonstrandu-si talentul in fiecare roman scris. In vara, cand am fost plecata la munte, nu eram foarte sigura ce roman sa iau cu mine, teancul cu carti de citit fiind destul de mare. Sunt sigura ca orice cititor intelege dificultatea de a alege uneori o anumita carte, fiecare dintre ele parand in acel moment cea potrivita. Cum imi doream sa fiu sigura ca nu o sa fiu dezamagita de romanul ales, am luat cu mine cele doua volume din “Sub dom”, fiind sigura ca un roman scris de Stephen King o sa fie o lectura perfecta. Cartea s-a dovedit a fii geniala, facandu-ma sa citesc pagina dupa pagina si sa ma pierd printre strazile din Chester’s Mill.

Locuitorii din Chester’s Mill,  un oras linistit din Maine, se trezesc despartiti de lume de catre o bariera invizibila, ce inconjoara cu perfectiune granitele orasului. In scurt timp insa, locuitorii oraselului isi dau seama ca adevaratul pericol nu este reprezentat de dom, ci de cei ce traiesc sub el. In timp ce unii locuitori incearca sa gaseasca o cale de a scapa, altii vad acest lucru ca pe o oportunitate de a-si satisface setea de putere.

Din anumite puncte de vedere, “Sub dom” poate fi considerat si un roman psihologic, autorul oferind cititorilor posibilitatea de a vedea situatia din perspectiva mai multor personaje, de a afla gandurile lor, de a intelege intentiile acestora si de a vedea mai apoi cum acestia le pun in miscare. Citind romanul, am “intrat” atat in mintea personajelor pozitive, cat si a celor negative, element ce, din punctul meu de vedere, este un mare plus al romanului. Stephenk King a prezentat cu mult talent dezumanizarea si modul in care, in anumite situatii, oamenii devin monstrii, uitand de orice regula, norma sociala sau sentiment.

Mi-a placut faptul ca autorul a reusit sa pastreze suspansul pana la finalul romanului, dar si sa construiasca un deznodamant neasteptat. In timpul lecturii am incercat sa dezleg misterul domului cu aceeasi dorinta ca si personajele romanului, am urat momentele in care personajele negative se bucurau de victoriile avute si m-am bucurat pentru fiecare clipa de fericire si speranta de care se bucurau personajele mele preferate.

M-am atasat cu usurinta de personajele din roman, Julia, Libby, Jackie si Barbie devenind cu rapiditate personajele mele preferate. Si, evident, i-am indragit pe Horace, catelul Juliei, Clover, catelul lui Piper si Audrey, catelusa familiei Everett, cei trei demonstrandu-si loialitatea si iubirea in fiecare scena.

Big Jim este, din anumite puncte de vedere, personajul negativ principal. Manipulator si avid dupa putere, lui Jim nu-i pasa pe cate cadavre calca pentru a obtine ceea ce vrea. Singurele personaje pe care le-am detestat mai mult decat pe Jim sunt fiul acestuia, Junior, si  prietenii lui, asa-zisii noi “ofiteri juniori”, personaje pe care le-am urat de la prima pana la ultima aparitie si le-am dorit cele mai oribile finaluri posibile.

“Sub dom” este un roman captivant, pe care il recomand tuturor cititorilor. Va doresc lectura placuta! ^^

Recenzie film: Captain America: Civil War - Capitanul America: Razboi Civil

In acest weekend am vazut cel mai nou film din universul Marvel, Capitanul America: Razboi Civil, un film pe care il astept inca de la anuntarea lansarii acestuia.

De-a lungul timpului Razbunatorii au infruntat personaje negative in lupte din ce in ce mai dificile si periculoase, insa cea mai grea lupta a lor incepe acum: Razbunatorii nu mai trebuie sa lupte impotriva unui inamic comun ci unii impotriva altora, fiecare fiind sigur ca motivele si parerile lui sunt cele corecte.

Luptele purtate de Razbunatori au dus la eliminarea unor pericole uriase, dar, in urma spectaculoaselor confruntari dintre bine si rau nu a ramas doar pacea si linistea, ci si numeroase victime colaterale, oameni simplii care au avut ghinionul de a se afla in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Pentru a limita viitoarele daune, eroilor li se cere semnarea unui tratat, Tratatul de la Sokovia, in urma caruia ei nu vor mai fii o grupare privata, ci vor actiona doar in urma ordinelor Organizatiei Natiunilor Unite.

In timp ce Tony Stark (Robert Downey Jr.) sustine semnarea tratatului, Steve Rogers (Chris Evans) se opune acestui lucru, considerand ca semnarea actului ar duce la posibilitatea unor situatii in care Razbunatorii ar trebui sa actioneze impotriva propriilor valori.

Mi-a placut foarte mult povestea, aceasta fiind bine construita si captivanta. Am apreciat faptul ca fiecare personaj s-a bucurat de atentie si a avut momentul lui “sub lumina reflectoarelor”, indiferent de importanta lui in cadrul echipei. Bineinteles, nu au lipsit nici momentele amuzante, care s-au strecurat perfect printre scenele serioase sau triste, astfel incat au fost numeroase momente in care toti cei din sala am ras la replicile personajelor.

In acest film isi face aparitia si un personaj de a carei introducere in poveste nu eram foarte sigura, pentru mine el fiind cumva din o cu totul si cu totul alta poveste decat cea a Razbunatorilor. Bineinteles, ma refer la celebrul Om Paianjen (Tom Holland), un personaj care a avut parte de numeroase aparitii si adaptari. In timp, am avut ocazia de a vedea numeroase variante ale acestuia, de la baiatul simpatic, inteligent, dar timid pana la tipul usor arogant, care se crede mai bun decat este. Personal, nu prea am mai urmarit ultimele filme ale lui Spidey deoarece nu am fost fana a modificarilor recente ale personajului, ale atitudinii si ale comportamentului acestuia. Din fericire pentru mine, in acest film am intalnit un Peter Parker situat cumva la mijlocul versiunilor existente, fiind un tip glumet, simpatic, dar care nu a devenit inca un fel de clovn cu super-puteri. In plus, Tom Holland a facut o treaba grozava in interpretarea personajului, aducandu-mi aminte de ce Spidey este unul dintre cei mai simpatici super-eroi.

Desi atat Tony, cat si Steve au avut argumente logice si fiecare dintre ei a avut motivele lui, cred ca Steve a fost mult mai cerebral in privinta Tratatului. Din punctul meu de vedere, Tony a sustinut semnarea Tratatului de la Sokova doar din dorinta de a se elibera de constiinta lui incarcata, simtindu-se vinovat pentru vietile nevinovate pierdute. In cele din urma insa, lupta dintre Razbunatori nu a mai avut mare legatura cu Tratatul, motivele lor devenind mult mai personale.

Finalul a fost bine construit si surprinzator, iar scenele post-credits m-au facut si mai nerabdatoare in privinta viitoarelor filme.

In incheiere, va recomand tuturor sa vedeti filmul, acesta oferind mai mult de doua ore de actiune, suspans si umor.

Pet Expo 2016

Aproape in fiecare an am fost la Pet Expo, un eveniment dedicat animalutelor, care aduce in acelasi loc asociatii pentru protectia animalelor si expozanti ce ofera diverse servicii si produse: servicii medicale, hrana si accesorii pentru animalele de companie, produse de ingrijire, etc.

Spre uimirea mea, o parte dintre expozanti, spre deosebire de anii anteriori, nu au mai adus spre prezentare produse. Desi acestia au incercat sa compenseze prin pliante si descrieri ale produselor sau prin diverse mici evenimente (de exemplu, cei de la Hill’s ofereau sesiuni foto profesioniste pentru animalutele prezente), pentru mine, personal, acesta a fost un mare minus al evenimentului. In general, exista mai multe sanse sa ma convingi sa cumpar un produs pe care mi-l prezinti la targ decat daca imi dai un pliant si eventual imi zici ca ma pot inscrie pe o lista pentru a fi contactata in viitor.

Totusi, am gasit destule standuri cu accesorii pentru animalute, prin urmare in cele din urma ne-am intors cu pungutele pline, perfecte pentru ca un rasfatat mic cu patru labute sa caute prin ele sa vada ce a primit. Unul dintre accesoriile mele preferate din cele cumparate este o sticluta pentru catei ce are si un mic bol incorporat, perfecta pentru calatorii.

Desi nu toti expozantii care au participat in trecut au fost prezenti si in acest an, m-am bucurat sa-i regasesc la targ pe cei de la Schmidt-Essen si sa-mi refac stocul de produse, sampoanele lor, alaturi de cele de la Premium Pet (care, din pacate, au lipsit anul acesta), fiind printre preferatele mele deoarece ii curata foarte bine blanita lui Goldy, nu sunt iritante si lasa un miros placut.

Au fost si cateva evenimente si spectacole, dar si concursuri pentru animalutele prezente, insa nu prea am putut sa asist, fiind mult prea multa aglomeratie in jurul arenei.

Desi editia 2016 nu mi s-a parut la fel de ofertanta precum editiile anterioare, Pet Expo 2016 a fost un eveniment placut, in cadrul caruia am revazut firme si asociatii vechi, pe care le cunosteam deja, am descoperit firme noi, din care la cateva cu siguranta voi reveni cu noi comenzi si, per total, am petrecut cateva ore relaxante, alaturi de animalute si de alti iubitori de animale.

Recenzie carte: "Dulci: Jurnalul unui caine" de Dan Puric

Inainte de Paste am citit romanul “Dulci: Jurnalul unui caine” scris de Dan Puric, o poveste sensibila si emotionanta ce ofera o imagine a realitatii noastre mult mai matura decat poate parea la prima vedere.

Labradorita Dulci, impreuna cu bunul ei prieten, Astor, un caine maidanez ce pazeste cu devotament Terasa Parcului, prezinta, prin intermediul unor povesti scurte, o viziune simpla asupra omului si a societatii. Intamplarile sunt prezentate din perspectiva sfasietor de inocenta si induiosatoare a lui Dulci, martora la degradarea umana si la existenta unui numar din ce in ce mai mic de Oameni care sa merite sa fie numiti astfel.

Citind cartea, am ras, am plans, am vrut sa pot strange de gat anumite personaje, dar si sa le imbratisez pe altele. Pe tot parcursul lecturii m-am simtit prinsa intr-un montagne-russe al sentimentelor, autorul reusind in doar cateva pagini sa imi distruga complet speranta si increderea in umanitate pentru ca, mai apoi, dupa cateva randuri sa o recladeasca la loc prin inocenta lui Dulci si prin aparitia altor personaje care sa merite cu adevarat sa fie numiti Oameni.

Am apreciat modul in care au fost prezentate viziunile lui Dulci si Astor asupra omului, societatii si a lumii, cele doua perspective fiind asemanatoare, dar, in acelasi timp, extrem de diferite, fiecare dintre ele fiind marcata de trairile si intamplarile fericite sau triste prin care cei doi au trecut. Modul in care trecutul, dar si stilul de viata actual si-au pus amprenta asupra celor doi catei a adus un plus de realism romanului si povestilor celor doi.

Cartea este mica si poate fi citita in doar cateva ore, dar cu siguranta ideile, sentimentele si trairile din timpul lecturii isi vor lasa amprenta asupra cititorilor.

Recomand aceasta carte tuturor celor care vor sa descopere o poveste frumoasa, emotionanta, care sa le ramana apoi mult timp in amintire.

Leapsa: Most Wanted

Am gasit aceasta leapsa pe blog-ul Leontinei si mi-a placut foarte mult, provocandu-ma sa imi analizez putin lista de dorinte cu privire la carti si sa ma gandesc la motivele pentru care le-am adaugat de la bun inceput pe acea lista.

1. O carte publicata pe care ti-o doresti.

Cand am citit aceasta intrebare mi-au venit o multime de carti in minte, dar, cred ca unul dintre romanele pe care le voi cumpara cu siguranta cu prima ocazie este “Mila 2.0” de Debra Driza.

2. O carte nepublicata pe care ti-o doresti.

Si din nou imi amintesc de “The Winds of Winter”, roman pe care il astept de cand am terminat de citit volumele aparute pana in prezent din seria “Cantec de gheata si foc”.

3. O carte pe care o doresti tradusa.

Acum cativa ani au aparut si la noi primele patru volume din seria “Fratia pantalonilor calatori” scrisa de Ann Brashares dar, din pacate, ultimul volum al seriei, “Sisterhood Everlasting”, nu a mai fost publicat la noi. Sper totusi ca in viitor acesta sa fie tradus si publicat si in Romania, oferindu-mi astfel ocazia de a-mi completa seria.

4. O carte pe care ti-o doresti datorita copertei.

In general nu tin cont de coperta atunci cand aleg o carte, dar, din cartile pe care imi doresc sa le citesc cat mai curand posibil, cred ca cel mai mult imi place coperta de la “Cantec pentru Lya” de George R. R. Martin. Am cumparat romanul acum cateva zile si intentionez sa ma apuc de el imediat ce termin cartea pe care o citesc in prezent.

5. O carte pe care ti-o doresti datorita sinopsisului.

Majoritatea cartilor pe care vreau sa le citesc mi-au atras atentia datorita sinopsisului. Cred ca una dintre cele mai interesante prezentari este cea a romanului “Calatoarea”:

"Anul 1945. Claire Randall, fosta sora medicala, se intoarce din razboi si pleaca cu sotul intr-o a doua luna de miere. Dar o stanca magica descoperita intr-un loc misterios o transforma intr-o calatoare in timp, care se trezeste brusc intr-o Scotie macinata de lupta, in Anul Domnului ... 1743.

Azvarlita intr-un alt secol de forte pe care nu le intelege, protagonista trebuie sa infrunte conspiratii si primejdii care ii ameninta viata ... si ii pun la incercare inima. Destinul i-l scoate in cale pe tanarul razboinic James Frazer si Claire trebuie sa aleaga intre fidelitate si dorinta, intre doi barbati, intre doua vieti."

6. O carte pe care ti-o doresti datorita recenziilor.

Am doar cateva persoane in ale caror recenzii am totala incredere deoarece ne asemanam destul de mult in privinta cartilor care ne plac. Am vazut ca aproape toate sunt incantate de seria scrisa de Monica Ramirez, “Alina Marinescu”, prin urmare am adaugat si eu cartile in lista mea de dorinte.

  

7. O carte pe care ti-o doresti datorita autorului.

Am citit seria “Dincolo de moarte” a Adinei Speteanu si mi-a placut foarte mult modul acesteia de a scrie. Am aflat ca inainte de cele patru volume ale seriei, Adina a scris si romanul “Crima la timpul trecut” si sunt foarte curioasa in privinta acestuia.

8. O carte pe care ai citit-o deja si ti-o doresti.

Majoritatea cartilor pe care le-am citit le am deja in biblioteca, prin urmare nu stiu ce roman sa nominalizez la aceasta intrebare.

9. O carte pe care nu ti-o doresti suficient de mult.

Aici imi este destul de greu sa nominalizez o carte sau o serie deoarece, in general, ori imi doresc un roman, ori nu. Au fost totusi si cateva cazuri in care am ezitat inainte de a cumpara un roman, nefiind sigura daca o sa-mi placa. Un astfel de exemplu este romanul "Robopocalipsa", care s-a dovedit insa o carte buna, care mi-a placut destul de mult.

10. O carte pe care ti-o doresti pentru tot. Dar tot, stii cum? Tot!

Ehm … toate cartile din lista?

Le voi nominaliza pe Ghanda si Andra, dar oricine doreste poate sa preia aceasta leapsa.

Recenzie carte: "Robopocalipsa" de Daniel H. Wilson

Recent am terminat de citit romanul “Robopocalipsa” si ma bucur ca i-am dat o sansa, desi am avut cateva retineri in privinta lui. Aproape toate cartile pe care le-am citit pana acum, dar si toate filmele vazute care au ca tema evolutia tehnologiei, revolta robotilor, lupta dintre oameni si masini si asa mai departe, au avut acelasi final: tehnologia invinsa si oamenii “victoriosi”, fericiti ca au distrus ceva ce nu au inteles niciodata. Mai mult de atat, doar citind prezentarea de pe spatele cartii am descoperit ca tot ceea ce am banuit e adevarat, razboiul fiind prezentat in retrospectiva, dupa ce oamenii au castigat.

Lumea a evoluat, iar tehnologia face parte in totalitate din viata oamenilor. De la masinile care se conduc singure, la roboteii care fac curat in casa sau fac cumparaturile in locul nostru, pana la masinile capabile sa lupte in locul oamenilor, toate acestea fac parte din viata de zi cu zi. Totul o ia insa razna o data cu aparitia lui Archos, o inteligenta artificiala capabila sa controleze toate masinile de care oamenii depind atat de mult, acest lucru ducand omenirea in pragul extinctiei.

Povestea mi s-a parut interesanta si am apreciat faptul ca autorul a reusit sa construiasca suspansul in ciuda faptului ca iti dezvaluise de la inceputul cartii finalul romanului. Mai mult, la inceputul si finalul fiecarui capitol afli cateva informatii legate de personajul respectiv si de rolul pe care acesta il v-a avea in viitor, lucru ce, in mod normal, ar distruge misterul. In ciuda acestui lucru am citit romanul pagina dupa pagina, cartea avand propria modalitate de a pastra suspansul. Din acest punct de vedere, romanul mi-a amintit de “Hotul de carti”, o carte captivanta, care a reusit sa ma tina cu sufletul la gura in ciuda faptului ca naratorul povestii, Moartea, dezvaluia anumite elemente cu mult inainte ca acestea sa se intample.

Mi-a placut personajul Archos si i-am inteles rationamentul, insa, in incercarea lui de a invata, de a cunoaste, a ajuns sa faca exact ceea ce fac oamenii: sa controleze alte fiinte, in acest caz, alte masinarii. Pe parcursul lecturii am oscilat intre viziunea lui Archos si cea a lui Mikiko, Noua Zero Doi si ceilalti Nascuti Liberi si, cumva, le-am inteles pe amandoua si, in mod ciudat, eram de acord cu ambele puncte de vedere. Inca mai am cateva intrebari referitoare la unele dintre actiunile lui Archos si sper ca in volumul urmator sa aflu raspunsuri macar la unele dintre acestea.

Daca roboteii mi-au placut cu totii si m-am atasat de ei in timpul lecturii, indiferent de importanta si de rolul lor, in special de Mikiko, Noua Zero Doi, Tomo si Houdini, dintre oameni, singurul care mi-a fost simpatic si l-am retinut in mod deosebit a fost Takeo.

In ciuda faptului ca doar o parte dintre personajele umane au observat acest lucru, aparitia lui Archos a reprezentat un lucru extrem de bun pentru natura, aceasta reusind sa revina la viata. Archos nu doar ca a protejat speciile pe care de disparitie, dar a avut si grija ca, in lupta lui, sa nu distruga mediul. In timp ce oamenii, daca ar fii avut ocazia ar fii folosit mai mult ca sigur cele mai chimice, nocive si oribile arme, Archos, desi ar fii putut face acest lucru, nu a folosit arme chimice.

Singurul lucru pe care il pot reprosa cartii este modul in care a fost scrisa. Uneori, capitolele erau extrem de asemanatoare, in ciuda faptului ca erau prezentate din perspective diferite, de catre personaje total diferite unele de altele. Cred ca singurele capitole pe care le-am simtit cu adevarat diferite de celelalte au fost cele din perspectiva lui Takeo Nomura si cele prezentate din punctul de vedere al lui Noua Zero Doi.

Mi-a placut romanul si sper sa apara cat mai curand si la noi continuarea acestuia. Poate ca nu aduce nimic nou in randul cartilor ce au ca tema revolta tehnologiei, dar, din punctul meu de vedere a fost un roman bun, pe care il recomand cu drag fanilor genului.

Recenzie carte: "Cum sa devii vampir" de Amy Gray

“Cum sa devii vampir” de Amy Gray este un “ghid” ce uneste mituri si povesti din culturi diferite, cu trimiteri la numeroase carti, filme si seriale cu si despre vampiri. Cartea este impartita in trei capitole: “Lasa in urma taramul muritor” (contine texte despre diversele tipuri de vampiri, de grupuri, despre modalitatile in care un muritor se poate transforma in vampir, dar si despre puterile si slabiciunile acestora), “Cum sa traiesti in stilul mortilor vii” (subcapitolele acestui capitol ofera informatii despre eticheta, stil vestimentar, idei pentru decorarea camerei, informatii despre animalutele de companie ale vampirilor, petreceri, muzica, etc.) si “Vampirul cultivat” (contine teste legate de universul vampirilor, texte despre carti, filme si seriale cu si despre vampiri, dar si informatii despre personalitati despre care s-a crezut ca sunt vampiri).

Sincer, nu stiu cu exactitate in ce categorie sa incadrez aceasta carte, aceasta fiind o combinatie interesanta intre un ghid de instructiuni, antologie si parodie referitoare la intreaga nebunie provocata de vampiri (in care, bineinteles, si eu am fost prinsa). Oricum ar fi, mi-a placut, am avut cateva ore relaxante citind si amintindu-mi de cartile, filmele si serialele cu si despre vampiri pe care le-am citit si, respectiv, vizionat. Si bineinteles, am zambit cand am citit despre celebrul Dracula, dar si despre cunoscutele puncte turistice de la noi din tara: Castelul Bran, Castelul Hunedoarei si Cetatea Poenari.

Am apreciat ilustratiile din carte, oprindu-ma de mai multe ori in timpul lecturii pentru a le analiza. Mi-a placut si coperta cartii, care mi-a atras imediat atentia, mai ales datorita texturii ei.

“Cum sa devii vampir” este o carte amuzanta, relaxanta, care se citeste rapid, perfecta pentru cei care vor sa-si aminteasca de vampirii pe care i-au intalnit in diverse carti si filme, dar si care vor sa adauge pe lista de citit sau de vizionat noi carti si filme.

Recenzie carte: "Viata dubla la Venetia" de Monica Ramirez

Am citit pe multe blog-uri recenzii pozitive pentru romanele scrise de catre Monica Ramirez si eram foarte curioasa cu privire la acestea. La unul din targurile de carte de anul trecut am reusit sa cumpar “Viata dubla la Venetia”, un roman pe care intentionam sa-l cumpar inca de cand am citit recenzia Ghandei.

Kate Martin decide sa plece in Venetia, sperand ca aceasta calatorie sa-i ofere raspunsuri sau, cel putin, sa o ajute in privinta viziunilor pe care le are despre Venetia perioadei renascentiste. Ajunsa in Italia, Kate cumpara dintr-un anticariat un colier superb, la un pret mult prea mic pentru valoarea lui.

In scurt timp insa Kate descopera ca pe urmele acestuia se afla mai multe persoane, unele dintre ele neezitand nici o clipa inainte de a ucide pentru a obtine bijuteria.

In incercarea ei de a supravietui si de a elucida misterul din jurul colierului i se alatura Patrick Stone, un tanar pictor bantuit de aceleasi viziuni si senzatii de deja-vu ca si Kate.

Mi-a placut ideea romanului, povestea, dar si modul in care a fost prezentata aceasta de catre Monica Ramirez. Autoarea a impletit cu talent cele doua fire, povestea celor doi indragostiti din Venetia renascentista imbinandu-se intr-un mod unic cu povestea reincarnarilor lor, Kate si Patrick. Suspansul a existat pe tot parcursul lecturii, facandu-ma sa incerc sa dezleg misterului colierului, dar si finalul povestii dintre Caterina si Patrizio in acelasi timp cu Kate si Patrick.

Dintre cele doua povesti, cel mai mult mi-a placut cea din trecut, dintre Caterina si Patrizio. Personajul Caterinei a devenit rapid unul dintre preferatele mele, asta in ciuda faptului ca reincarnarea ei, Kate, m-a enervat in cea mai mare parte a lecturii.

Daca in cazul lui Kate, mi-a placut varianta ei din trecut si m-a enervat varianta ei din prezent, in cazul Louisei a fost exact opusul. Mi-a placut Louise cea din prezent si as fi vrut ca viata ei sa se imbine in alt mod cu trecutul, schimbandu-si poate soarta.  

Mi-a placut finalul, in special secventa din epilog, referitoare la colier si tablou.

Desi povestea nu m-a cucerit asa de mult cum am crezut, mi-a placut modul de a scrie al autoarei, prin urmare voi incerca sa citesc si alte carti scrise de aceasta, in special seria “Alina Marinescu”.

Recenzie carte: "Cavalerul celor sapte regate" de George R. R. Martin

Era evident faptul ca nu puteam rata o noua carte semnata de catre George R. R. Martin, prin urmare, imediat ce a aparut la noi, mi-am cumparat romanul “Cavalerul celor sapte regate”.

Romanul uneste trei povesti scrise de George R. R. Martin: Cavalerul ratacitor, Sabia jurata si Cavalerul misterios. Toate cele trei povesti ii au ca protagonisti pe Dunk, zis si Ser Duncan Vlajganul si pe Egg, in realitate Aegon Targaryen. Prima poveste ne lasa sa aflam modul in care Egg a devenit scutierul cavalerului ratacitor Dunk, iar a doua si a treia poveste ne ofera posibilitatea de a calatori alaturi de cei doi prin Westeros.

Le recomand tuturor celor care doresc sa citeasca romanul sa incerce sa aiba alaturi in timpul lecturii si romanul “Lumea de gheata si foc”, avand astfel posibilitatea de a urmari arborele genealogic al Dragonilor, de a face mult mai usor legaturile intre personaje, dar si de a descoperi ce se intampla atunci cand simpaticul Egg devine Regele Aegon cel Improbabil.

M-am bucurat ca prin intermediul aventurilor lui Dunk si Egg sa descopar personaje pe care le-am intalnit in seria “Cantec de gheata si foc” sau care doar au fost mentionate in aceasta. Una dintre cele mai interesante aparitii a fost cea a lui Aemon Targaryen, diferentele dintre versiunea tanara, din “Cavalerul celor sapte regate” si versiunea cu mult mai imbatranita din “Cantec de gheata si foc” facandu-ma sa nici nu imi dau seama din prima de faptul ca cele doua personaje sunt unul si acelasi. O alta aparitie la fel de misterioasa si captivanta este si cea a lui Brynden Rivers.

Dunk si Egg au fost amandoi niste personaje simpatice, pe care le-am indragit imediat. Cei doi se completeaza reciproc foarte bine, Dunk devenind cu usurinta un model pentru scutierul sau.

Am adorat romanul deoarece mi-a oferit sansa sa ma reintorc in Westeros si sa descopar personaje noi, dar si sa adaug informatii noi referitoare la universul creat de catre George R. R. Martin, pierzandu-ma cu usurinta, de la primele pagini, in lumea fantastica de care mi-a fost atat de dor.

Daca pentru fanii seriei cartea este cel mai probabil o lectura obligatorie, cartea poate fi citita cu usurinta si de cei care nu au citit inca “Cantec de gheata si foc”.